Eugen Răducu a fost stabilit prin hotărâre definitivă ca având calitatea de colaborator al fostei Securități ca poliție politică. Documentele analizate de instanță arată că relația sa cu organele de Securitate a început în 1971 și a continuat, cu întreruperi, până în 1980.
Dosarul
În Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 232 din 7 iulie 2025 a fost publicată Sentința civilă nr. 484 din 14 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 7630/2/2022.
Completul de judecată a fost format din președintele Ovidiu Spînu, cu participarea grefierului Loredana Budileanu.
Acțiunea a fost introdusă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în cazul lui Eugen Răducu. Verificarea a pornit în urma unei solicitări adresate CNSAS de Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989.
Colaborarea cu Securitatea
Potrivit Notei de Constatare nr. DI/I/2473 din 4 octombrie 2013, Eugen Răducu a intrat în contact cu organele de Securitate în decembrie 1971, când era elev la Liceul Central de Atletism.
În 1972 a fost recrutat ca informator pe linia „Tineret/Tineret studios”, pentru supravegherea informativă a colegilor săi, în special a celor selecționați pentru participarea la concursuri sportive în străinătate.
În același an s-a mutat la Liceul „Al. Odobescu” din Pitești, iar dosarul a fost transferat serviciului care realiza supravegherea informativă în cadrul liceului. În perioada 1973–1974, în timpul satisfacerii stagiului militar, colaborarea a continuat în legătura organelor de contrainformații militare.
După trecerea în rezervă, în 1975, Răducu a fost reactivat ca informator de organele de Securitate din Argeș, fiind folosit pe problema „Antiterorism”, în legătură cu tineri fără ocupație și persoane care aveau relații neoficiale cu cetățeni străini. Legătura a fost abandonată în 1976, deoarece aportul informativ a fost considerat scăzut.
În 1977 a fost reactivat din nou, pentru supravegherea unor persoane din anturajul său care aveau relații neoficiale cu cetățeni străini, rude în străinătate sau intenții de părăsire a țării.
Instanța a reținut că, în perioada colaborării cu Securitatea, între 1971 și 1980, Eugen Răducu a semnat olograf, cu numele real, un angajament datat 30 martie 1972. În documentele aflate la dosar apar numele conspirative „Coman Viorel” sau „Coman V.”, utilizat în perioada 1972–1973, „Grigore”, în perioada 1975–1976, și „Mihai”, în perioada 1977–1980.
CNSAS a arătat că informațiile furnizate priveau, între altele, ascultarea și răspândirea emisiunilor unor posturi de radio occidentale, comentarii negative la adresa nivelului de trai și a conducerii de partid și de stat, precum și intenții de plecare din România.
În motivarea acțiunii, Consiliul a susținut că asemenea informații puteau determina deschiderea unor dosare de urmărire informativă și adoptarea unor măsuri împotriva persoanelor denunțate.
Poziția pârâtului
Eugen Răducu a solicitat respingerea acțiunii CNSAS.
El a invocat, mai întâi, tardivitatea introducerii cererii, arătând că nota de constatare era din 2013, în timp ce acțiunea a ajuns pe rolul instanței în 2022. Curtea a respins această excepție, considerând că termenul prevăzut de regulamentul CNSAS nu reprezenta un termen de prescripție sau de decădere care să împiedice introducerea acțiunii.
Pe fond, Răducu a susținut că a fost constrâns să semneze angajamentul. Potrivit declarațiilor sale, persoanele care participau la competiții sportive în străinătate erau obligate să respecte anumite condiții, iar în cazul său ar fi existat amenințarea că nu va mai primi viză sau pașaport și nu va mai putea participa la concursuri dacă refuza colaborarea.
A afirmat că angajamentul i-a fost dictat și că, după ce l-a scris, a fost pus să îl semneze. A mai susținut că asculta Europa Liberă și Vocea Americii împreună cu prietenii și că organele de Securitate cunoșteau acest lucru.
Răducu a declarat că unele note pe care a fost pus să le semneze erau redactate de ofițerul de Securitate și că nu le citea. De asemenea, a invocat presiunile la care afirma că a fost supus încă din perioada liceului și a arătat că, la rândul său, a fost urmărit de Securitate.
El a cerut instanței să țină seama de condițiile în care a semnat documentele și a susținut că informațiile au fost furnizate sub constrângere.
Hotărârea instanței
Curtea de Apel București a reținut că existența unui angajament scris nu reprezintă, în sine, condiția determinantă pentru constatarea calității de colaborator al Securității. Instanța a analizat în principal informațiile efectiv furnizate și consemnate în documentele fostei Securități.
În cazul lui Eugen Răducu, Curtea a avut în vedere informațiile semnate sub numele conspirativ „Coman Viorel”, referitoare la persoane care intenționau să treacă fraudulos frontiera României, la ascultarea postului de radio Europa Liberă, la răspândirea informațiilor auzite la acest post și la intențiile de emigrare.
Instanța a apreciat că ascultarea emisiunilor Europa Liberă înainte de 1989 reprezenta, din perspectiva regimului comunist, o atitudine urmărită de organele de Securitate, iar persoanele semnalate puteau deveni obiectul unor măsuri informative.
În ceea ce privește intenția de emigrare, Curtea a arătat că părăsirea definitivă a țării era tratată de regimul comunist drept o atitudine potrivnică acestuia, iar persoanele care încercau să plece puteau fi urmărite și supuse unor consecințe asupra vieții personale și profesionale.
Curtea a considerat că informațiile furnizate au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor la care se refereau, în special a dreptului la viață privată și a libertății de exprimare. Instanța a reținut că Răducu trebuia să fie conștient că relatările transmise organelor de Securitate puteau determina verificări și măsuri de supraveghere asupra celor denunțați.
În privința constrângerilor invocate, Curtea a apreciat că acestea nu înlăturau răspunderea în cadrul procedurii de constatare, reținând că pârâtul putea refuza să furnizeze informații care afectau drepturile și libertățile altor persoane.
Prin Sentința civilă nr. 484 din 14 martie 2023, Curtea de Apel București a dispus:
„Constată calitatea de colaborator al Securității ca poliție politică în privința pârâtului.”
Hotărârea a rămas definitivă în urma soluționării recursului formulat de Eugen Răducu la Înalta Curte de Casație și Justiție.