zlataru foto

Tânăr de 27 de ani din Călan, căutat de poliție. Familia nu mai reușește să ia legătura cu el

Polițiștii din Călan desfășoară verificări pentru găsirea unui tânăr de 27 de ani, plecat în Germania. Familia nu mai reușește să ia legătura cu el de trei zile.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, miercuri, 26 august 2026, în jurul orei 10:40, o femeie s-a prezentat la sediul Poliției Orașului Călan și a sesizat dispariția fiului său, Zlătaru Andrei Iulian, în vârstă de 27 de ani, din Călan.

Tânărul se află, potrivit informațiilor deținute până în prezent, pe teritoriul Germaniei. Ultima discuție cu mama sa a avut loc în data de 23 august 2026, iar de atunci familia nu a mai reușit să îl contacteze.

Semnalmentele tânărului

Zlătaru Andrei Iulian are aproximativ 1,65 metri înălțime și 55 de kilograme, păr brunet, ochi căprui, este tuns scurt și are păr facial scurt. Potrivit polițiștilor, acesta nu prezintă semne particulare.

Polițiștii continuă verificările pentru identificarea și localizarea tânărului.

Persoanele care dețin informații care ar putea contribui la găsirea acestuia sunt rugate să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție. În cazul în care informațiile indică existența unui pericol imediat, poate fi apelat numărul unic de urgență 112.

Informații: Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara