În decembrie 1989, Călanul era un oraș puternic legat de combinatul siderurgic. Uzina „Victoria” concentra viața economică a localității, iar instituțiile orașului funcționau într-un cadru politic dominat de Partidul Comunist Român. Școlile, casa de cultură, organizațiile de tineret, sindicatele și structurile administrative erau prinse în același sistem de control și mobilizare publică.
În anii anteriori, orașul a fost prezentat în presa comunistă prin imaginea muncitorilor siderurgiști, a dezvoltării industriale și a atașamentului față de conducerea partidului. Vizita lui Nicolae Ceaușescu la Călan, în 1982, a fost relatată de oficioasele regimului ca o sărbătoare a industriei și a politicii de dezvoltare. Portretele oficiale, lozincile, ovațiile și inaugurările erau parte dintr-un decor politic obișnuit pentru asemenea momente.
Discursul public din Călan era susținut și de organizația locală a partidului. În 1974, Comitetul Orășenesc de Partid Călan avea în subordine 10 comitete de partid și 74 de organizații de bază. Noul organ de conducere ales atunci avea 61 de membri, dintre care 31 erau muncitori, 7 proveneau din aparatul de partid și din organizațiile de masă, 5 erau ingineri, iar 4 profesori sau învățători.
Legătura dintre Călan, metalurgie și nivelul central al puterii comuniste apăruse anterior și prin mandatul lui Neculai Agachi în circumscripția electorală nr. 8 Călan. Între 1969 și 1975, Agachi, inginer siderurgist, membru al Comitetului Central al PCR și ministru al Industriei Metalurgice, a reprezentat circumscripția Călan în Marea Adunare Națională.
În acest cadru s-au desfășurat și evenimentele din decembrie 1989 în orașul Călan.
Adunările oficiale din 21 decembrie
După izbucnirea protestelor de la Timișoara, autoritățile comuniste au încercat să mențină controlul prin adunări organizate în întreprinderi și instituții. În județul Hunedoara, asemenea reuniuni au fost prezentate de cotidianul Drumul Socialismului, oficios al Comitetului Județean PCR, ca manifestări de unitate în jurul partidului și al lui Nicolae Ceaușescu.
Evenimentele de la Timișoara erau condamnate, iar adunările oamenilor muncii erau descrise ca dovadă de „unitate de monolit” și de atașament față de secretarul general al partidului.
La Combinatul Siderurgic „Victoria” Călan a avut loc o adunare a colectivelor de furnaliști. Presa vremii a descris reuniunea drept una „marcată de fierbinte patriotism”. Au luat cuvântul Gheorghe Ignat, Pantelie Micu, Marcel Nicolau și Ionel Gruiescu. În relatările oficiale erau invocate realizările socialiste, munca furnaliștilor și condițiile create oamenilor muncii.
Tonul public era încă acela al fidelității față de regim. Din relatări ulterioare reiese însă că atmosfera din uzină și din oraș era dominată de prudență, teamă și lipsă de informații. Muncitorii aflau fragmente despre ce se întâmpla la Timișoara, dar circulația știrilor era controlată, iar discuțiile deschise puteau avea urmări.
Căderea lui Nicolae Ceaușescu, anunțată după fuga cuplului prezidențial din sediul Comitetului Central, a schimbat rapid situația. În Călan, ca în multe alte orașe, trecerea de la obediența publică la mobilizarea revoluționară s-a produs pe fondul confuziei.
Potrivit unor mărturii, oameni din uzină și din oraș s-au îndreptat spre zona administrativă, spre primărie și Casa de Cultură. Au apărut scandări, discursuri improvizate și încercări de organizare a unei noi autorități locale.
Mărturii despre primele ore de după căderea regimului
Mircea Părăian menționează mai multe nume asociate cu momentele de după 22 decembrie: Trifan, Birta, Țințiu, Marcel Nicolau, Glentoică, Petre Avramescu, Cristian Dumitrache, Țentiu și Constantin Ștefănescu, devenit ulterior viceprimar.
Sunt amintiți, de asemenea, Nicolae Itul și Lidia Dobrei, prezenți în prim-planul unor episoade din acele zile.
Un episod invocat de mai mulți martori privește arderea unor volume aflate la biblioteca orășenească. Relatările vorbesc despre persoane agitate, unele aflate sub influența alcoolului, care ar fi distrus cărți asociate cu vechiul regim. Circumstanțele exacte rămân însă greu de stabilit.
În paralel, se constituiau primele forme locale ale Frontului Salvării Naționale. Pentru mulți locuitori, FSN-ul a reprezentat în primele zile autoritatea provizorie care înlocuia vechea conducere comunistă. În practică, trecerea a fost adesea amestecată: oameni noi, foști activiști, angajați ai instituțiilor și persoane cunoscute în oraș au intrat în același proces de reorganizare.
Zvonuri, elicoptere și teama de „teroriști”
După 22 decembrie, panica legată de existența unor presupuși „teroriști” s-a răspândit în mai multe localități din România. Călanul nu a fost ocolit de acest climat. Se vorbea despre atacuri posibile, semnale luminoase, deplasări suspecte și persoane necunoscute.
Generalul Costache Codrescu a consemnat, pentru ziua de 22 decembrie, survolarea localității de către două elicoptere neidentificate și observarea unor semnale luminoase în direcția Călan–Teliuc, precum și deasupra cazărmii, la aproximativ 3.000 de metri altitudine. Asemenea informații au alimentat neliniștea.
În noaptea de 23 spre 24 decembrie au fost primite apeluri repetate la Consiliul Județean FSN din mai multe localități, între care Hunedoara, Hațeg, Călan și Orăștie. Apelurile vizau posibile amenințări sau prezențe suspecte, dar la Călan nu au fost consemnate victime și nu s-au înregistrat confruntări armate de amploare.
Teama de „teroriști” a produs mobilizare, dar și confuzie. În multe locuri, oameni fără pregătire militară au fost implicați în patrule, paza unor obiective sau transmiterea de informații. La Călan, mărturiile vorbesc mai degrabă despre neliniște și improvizație decât despre acțiuni militare organizate.
Relatări contradictorii
După 1989, unele relatări au atribuit unor persoane roluri diferite în organizarea din acele zile. În Caietele Revoluției, Rîșteiu Alexandru și Mariș Daniel afirmă că au coordonat activități economice și militare la Călan. Constantin Ștefănescu a infirmat această informație și a susținut că s-a aflat permanent la primărie, unde funcționa comandamentul local.
Contradicțiile nu sunt neobișnuite pentru momentul post-revoluție. În multe localități, evenimentele au fost rememorate diferit de participanți, în funcție de informațiile disponibile atunci și de rolul revendicat ulterior. În cazul orașului Călan, lipsa unor confruntări armate și absența victimelor nu au eliminat confuzia privind cine a coordonat efectiv primele organizații democratice.
O parte dintre mărturii insistă pe rolul muncitorilor și al celor prezenți în zona uzinei. Altele pun accent pe primărie, Casa de Cultură sau pe persoanele care au apărut în conducerea provizorie. Imaginea de ansamblu rămâne fragmentară.
În evidențele Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 nu figurează persoane recunoscute pentru confruntări armate sau acțiuni revoluționare desfășurate pe teritoriul orașului Călan. Apar însă persoane originare din localitate, recunoscute oficial pentru participarea la evenimente din alte orașe.
Printre numele consemnate se află Bian Magdalena, înregistrată ca mamă de martir în cazul Ioanei Carmen Bian, Brătan Emilian, cunoscut ca Minel, Costoiu Mircea, având calitatea de „remarcat”, precum și Chira Daniel-Puiu și Filip Cristinel, având calitatea de „reținut”.