După instaurarea regimului comunist, orașul Călan a intrat în atenția autorităților nu doar ca centru industrial, ci și ca spațiu social cu un trecut politic și etnic complex. În documentele Securității, ale organelor de partid sau ale administrației locale apar foști legionari, membri ai partidelor istorice, etnici germani deportați în Uniunea Sovietică, foști militari, preoți sau muncitori ai uzinei considerați „nesiguri” din punct de vedere politic.
Activitate legionară și condamnări după rebeliunea din 1941
Înainte și după 1940, Călanul a fost o localitate în care s-au manifestat mai multe curente politice și naționaliste. Comunitatea locală era compusă din români, maghiari, germani, romi și alte grupuri, iar viața politică din perioada interbelică a reflectat tensiunile mai largi ale epocii.
Mișcarea Legionară a avut activitate în zonă, fiind organizate mai multe cuiburi legionare. După rebeliunea legionară din ianuarie 1941, mai multe persoane din Călan sau din satele apropiate au fost condamnate. Printre cei menționați în documente se aflau Dănilă Ioachim, condamnat la un an de închisoare, Voicu Ioan, condamnat la doi ani, Țăran Ioan, condamnat la trei ani, și Emil Timișan, condamnat la patru ani.
Tot în această perioadă a fost semnalată și activitatea organizației Magyar Népi Egység, fracțiune a Partidului Maghiar. O notă a Securității din 1959, semnată de Petre Dobre, instructor al Secției de Cadre a Comitetului Central al Partidului Comunist Român, menționa că organizația ar fi activat între 1940 și 1944 la Călan și pe Valea Jiului. Documentul o descria ca având caracter naționalist și susținea că recrutarea membrilor se făcea inclusiv prin forme religioase sau de ajutorare.
După 1945, asemenea apartenențe sau simple contacte din perioada interbelică au devenit criterii de urmărire.
Emil Timișan, preot din Sâncrai, urmărit pentru trecutul legionar
Unul dintre cazurile mai cunoscute este cel al lui Emil Timișan. S-a născut la 12 februarie 1907, în satul Sâncrai, astăzi parte a orașului Călan. A urmat școala primară în localitatea natală, apoi studiile liceale la Orăștie și Petroșani, pe care le-a încheiat în 1924. Între 1925 și 1927 a studiat la Institutul Teologic din Arad, absolvit în 1927.
În aprilie 1928 a fost hirotonit preot de mitropolitul Nicolae Bălan și numit în parohia natală. A fost căsătorit și a avut doi copii. Înainte de război, a fost decorat cu medalia „Răsplata Muncii”, pentru contribuții aduse învățământului, inclusiv pentru implicarea în construirea unor instituții școlare.
După absolvirea studiilor teologice, Emil Timișan a aderat la Mișcarea Legionară și a ajuns șef de sector peste mai multe cuiburi. După rebeliunea legionară din 1941, a fost judecat sub acuzația că ar fi ordonat dezarmarea jandarmilor din postul Crișeni. A respins acuzația și a susținut că dosarul fusese construit pe baza unei înscenări.
În martie 1941, un locuitor din Batiz a cerut ca Timișan, împreună cu alți doi preoți, să fie scoși din preoție, fiind acuzați că ar fi participat la acțiuni violente în timpul rebeliunii. În cele din urmă, Emil Timișan a fost îndepărtat din cler.
După instaurarea regimului comunist, trecutul său legionar a rămas în atenția autorităților. A fost arestat la 14 mai 1948 și condamnat, la 9 iulie 1948, de Tribunalul Deva, la un an de închisoare corecțională pentru „răspândire de știri false”. La 18 iulie 1952 a fost arestat din nou, fiind considerat fost șef legionar. A primit o detenție administrativă de 24 de luni, executată la Valea Neagră, Borzești și Onești. A fost eliberat la 21 mai 1954.
Deportarea etnicilor germani și cazul Robert Maisel
La începutul anului 1945, peste 150 de etnici germani din Călan au fost deportați în Uniunea Sovietică. Deportarea a făcut parte dintr-o acțiune amplă, care a vizat populația germană din România, inclusiv comunități din Transilvania și Banat. O parte dintre deportați s-au întors în 1949, alții au murit sau au fost declarați dispăruți.
Printre cei reveniți s-a aflat și Robert Maisel. El a fost deportat în URSS din cauza originii germane. După întoarcere, a rămas în atenția autorităților, asemenea altor muncitori ai uzinei „Victoria” din Călan.
Documente din Arhivele Naționale, fondul Sidermet Călan, îl descriu într-un limbaj specific epocii, ca persoană considerată nesigură pentru regimul comunist. Într-un raport se arăta că nu i se putea încredința „muncă de răspundere”, fiind prezentat ca un om lipsit de încredere.
Acuzațiile consemnate în documente priveau discuții politice purtate printre colegi și presupuse raportări ale unor conversații către comandantul lagărului. Indiferent de conținutul real al acestor acuzații, cazul arată că experiența deportării nu a însemnat sfârșitul suspiciunii. Pentru unii dintre cei întorși din URSS, reintegrarea în viața locală s-a făcut sub supravegherea continuă a autorităților.
Iancu Lazăr, condamnat pentru „uneltire contra ordinii sociale”
Un alt nume prezent în documentele represiunii este Iancu Lazăr, domiciliat în Călan, pe strada 30 Decembrie, nr. 72. S-a născut la 12 septembrie 1913, în comuna Bobâlna, fiind fiul lui Petru și al Elenei. Înainte de război a fost subofițer activ. Fișa matricolă penală îl menționează ca neavând apartenență politică. Era căsătorit cu Florica, funcționară.
Iancu Lazăr a fost arestat la 3 decembrie 1950. Autoritățile au susținut că, împreună cu Teodor Ungureanu, ar fi plănuit o lovitură de stat pentru data de 18 martie 1949. Ancheta s-a desfășurat la Securitatea din Timișoara.
Prin sentința nr. 1073 din 15 octombrie 1951, Tribunalul Militar Timișoara l-a condamnat la șapte ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. A executat pedeapsa la Timișoara și Aiud.
După eliberare, Iancu Lazăr a rămas sub supravegherea Securității.
Ciobanu Trăilă, fost membru al partidelor istorice
Ciobanu Trăilă a fost o figură cunoscută în Valea Streiului. S-a născut la 26 noiembrie 1895, fiind fiul lui Nicolae și al Martei. A fost căsătorit cu Maria Ciobanu, alături de care a avut doi băieți și o fată.
Înainte de instaurarea regimului comunist, a fost implicat în viața publică locală. Unele documente îl menționează ca fost membru al Partidului Național Țărănesc și comandant în Gărzile Naționale Române din satul Grid. Alte documente îl asociază și cu Partidul Național Liberal.
A participat la activități publice și culturale ale comunității, inclusiv la jocul călușarilor.
În vara anului 1941, regele Mihai I a decorat foști membri ai Gărzilor Naționale Române din Transilvania cu medalia „Ferdinand I” cu spade pe panglică, printre cei distinși aflându-se și Ciobanu Trăilă.
În 1958, acesta a fost arestat și condamnat la opt ani de închisoare pentru „uneltire”. În aceeași perioadă a fost arestat și Victor Ciobanu, membru al familiei.
Wilhelm König, etnic german condamnat pentru „înaltă trădare”
Wilhelm König s-a născut la 20 februarie 1920, în Călan, într-o familie de etnici germani. Tatăl său, Iosif, era miner, iar mama, Maria, casnică. La momentul arestării era prizonier repatriat și lucra ca turnător. Era căsătorit în localitatea Mânerău cu Silvia Cușț, cu care avea un fiu.
A fost arestat la 16 februarie 1953 și condamnat de Tribunalul Militar Teritorial București la opt ani de închisoare pentru „crimă de înaltă trădare”. A fost eliberat la 13 februarie 1961.
Cazul său trebuie înțeles în contextul mai larg al suspiciunii față de etnicii germani, foștii prizonieri, repatriați și persoanele care au avut contacte cu spații considerate ostile regimului. În anii 1950, asemenea biografii erau frecvent interpretate prin filtrul securitar al „trădării”, „spionajului” sau „dușmăniei față de regimul democrat-popular”.
Călanul postbelic, între sovietizare și supraveghere
După 23 august 1944, Călanul a intrat treptat în noua ordine politică impusă de regimul comunist. În uzină, în instituțiile locale și în organizațiile de masă au fost promovate formule de mobilizare politică, adunări populare, campanii de adeziune și manifestări de solidaritate cu Uniunea Sovietică.
În aceeași perioadă, a fost cultivat intens cultul personalității lui Stalin și, ulterior, al liderilor comuniști români. La Călan a funcționat și una dintre primele filiale ale Uniunii Femeilor Antifasciste din România, organizație feminină importantă în primii ani ai mișcării comuniste postbelice.