Denumirea „Țara Hațegului” poate crea impresia că regiunea a fost cândva o țară în sensul actual al cuvântului, adică un stat independent. În realitate, termenul are un sens istoric mult mai vechi. În Evul Mediu, „țară” putea desemna un teritoriu care dispunea de anumite forme proprii de organizare.
În cazul Țării Hațegului, denumire este atestată încă din secolul al XIII-lea.
Ce însemna „țară” în Evul Mediu
Cuvântul românesc „țară” provine din latinescul „terra”, cu sensul de pământ sau teritoriu. Sensul de stat, dominant astăzi, este numai unul dintre înțelesurile pe care termenul le-a dobândit de-a lungul timpului. Dicționarele păstrează și accepțiunea de teritoriu sau ținut cu o individualitate proprie.
În istoria Transilvaniei și a regiunilor învecinate sunt cunoscute mai multe asemenea „țări”: Țara Hațegului, Țara Maramureșului, Țara Făgărașului, Țara Bârsei, Țara Lăpușului sau Țara Loviştei. Istoricul și geograful Ion Conea descria aceste teritorii drept „țări” mai mici aflate în interiorul unor spații politice mai întinse, iar cercetările istorice ulterioare au identificat numeroase asemenea regiuni.
Numele nu presupunea existența unui stat suveran. „Țara” era în primul rând un teritoriu recunoscut prin geografie, populație, legături între așezări și formele sale istorice de organizare.
„Terra Harszoc”, în Diploma Ioaniților din 1247
Cea mai veche mențiune documentară cunoscută a Țării Hațegului apare în Diploma Cavalerilor Ioaniți, emisă în 1247 de regele Béla al IV-lea al Ungariei. Documentul folosește forma latină „terra Harszoc”.
Mențiunea este relevantă tocmai pentru sensul termenului „țară”. Hațegul nu apare numai ca numele unei așezări, ci ca numele unui teritoriu.
Documentul din 1247 amintește Țara Hațegului în legătură cu voievodatul lui Litovoi. Istoricul Ștefan Pascu arăta că Hațegul era „țară” înainte de organizarea sa ulterioară ca district și considera districtul medieval al Hațegului o continuare a vechii particularități teritoriale.
În jurul anului 1320 este documentată organizarea districtului Hațegului, legat de cetatea regală. Denumirea de „țară” nu a dispărut însă odată cu modificarea administrației.
Păstrarea numelui este legată și de geografie. În sens restrâns, Țara Hațegului corespunde depresiunii Hațegului, în bazinul superior al Streiului, înconjurată de masive montane.
Ștefan Pascu indica, pentru zona regiunii istorice, o suprafață de aproximativ 1.300 de kilometri pătrați, delimitată de Munții Retezat, Șureanu și Poiana Ruscă. În Evul Mediu, teritoriul asociat Țării Hațegului putea avea însă o întindere mai mare decât depresiunea propriu-zisă.
Geografii folosesc și astăzi conceptul de „țară” pentru asemenea regiuni. Un studiu doctoral realizat la Universitatea Babeș-Bolyai asupra Țării Hațegului arată că sensul medieval politico-administrativ al termenului a evoluat spre cel de regiune geografică și spațiu cu identitate proprie. Originea istorică, cadrul geografic, populația sunt elementele care explică menținerea denumirii.
Specificul medieval al regiunii este vizibil și prin formele de organizare existente aici. În Țara Hațegului sunt documentate cnezate românești precum cele de la Râu Mare, Densuș, Râu Bărbat, Râu Alb, Sălaș sau Silvaș. Unele cuprindeau mai multe sate și erau conduse de familii cneziale locale.
Arheologul și istoricul Radu Popa a consacrat regiunii monografia „La începuturile Evului Mediu românesc. Țara Hațegului”, publicată în 1988, în care urmărește formarea și evoluția Țării Hațegului în Evul Mediu.