Numele România este legat direct de numele românilor. Cuvântul „român”, întâlnit în trecut și sub forma „rumân”, provine din latinescul romanus, cu sensul de „roman”.
Originea este bine stabilită în studiile de istorie a limbii române. De-a lungul timpului, numele populației a stat și la baza denumirii țării.
În româna veche au circulat atât forma „rumân”, cât și „român”. Treptat, „român” s-a impus în limba literară.
Lingvistul Vasile Arvinte, autorul lucrării Român, românesc, România, a arătat că numele țării s-a format pornind de la numele poporului. În textele vechi apare și cuvântul „românie”, folosit cu sensuri legate de limba română, de românime sau de totalitatea românilor.
Au existat și alte explicații pentru apariția formei România. Unii cercetători au pus-o în legătură cu latinescul Romania, iar alții au presupus o influență a francezului Roumanie. Vasile Arvinte a susținut însă că denumirea modernă s-a format în interiorul limbii române, din aceeași familie de cuvinte cu „român” și „românesc”.
Când apare numele „România”?
O atestare bine cunoscută datează din 1816. Cărturarul Dimitrie Daniil Philippide a publicat la Leipzig două lucrări în limba greacă intitulate Istoria României și Geografia României.
Philippide nu folosea numele doar pentru Țara Românească. El avea în vedere un spațiu mai larg locuit de români, iar alegerea denumirii era legată tocmai de populația românească răspândită în aceste teritorii.
Există însă și forme apropiate mai vechi. Michael Metzeltin arată că, în 1764, Martin Felmer folosea termenul german Romanien pentru teritorii locuite de români.
În prima jumătate a secolului al XIX-lea, numele România apare tot mai des în presa și literatura românească. În 1838, Florian Aaron și Gheorghe Hill au publicat la București ziarul România, iar Ion Heliade-Rădulescu folosea în 1839 expresia „România întreagă”.
După Unirea Moldovei cu Țara Românească din 1859, noul stat a fost cunoscut inițial sub numele de Principatele Unite. În același timp, denumirea România era deja folosită în discursul politic și în presă.
Numele a intrat treptat în uz oficial în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, iar consacrarea juridică apare în Constituția din 1866.
Articolul 1 prevedea: „Principatele-Unite-Române constitue un singur Stat indivisibil, sub denumire de România.”
Constituția a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 142 din 13 iulie 1866.