Retragerea administrației romane din Dacia a avut loc în timpul împăratului Aurelian, care a domnit între anii 270 și 275. Evenimentul, cunoscut în istoriografie și sub numele de „retragerea aureliană”, a pus capăt existenței Daciei ca provincie a Imperiului Roman la nord de Dunăre.
Dacia în secolul al III-lea
Dacia a devenit provincie romană în anul 106, după înfrângerea regelui Decebal de către împăratul Traian. Timp de peste un secol și jumătate, teritoriile aflate sub stăpânire romană au fost integrate în imperiu prin orașe, drumuri, exploatări miniere, așezări rurale și garnizoane militare.
În secolul al III-lea, situația Imperiului Roman s-a deteriorat. Au urmat războaie civile, schimbări dese de împărați și atacuri repetate asupra frontierelor. Dacia era greu de apărat, deoarece se afla dincolo de Dunăre și era înconjurată pe o mare parte a granițelor sale de teritorii aflate în afara imperiului.
Presiunea asupra provinciei a crescut în special în a doua jumătate a secolului al III-lea. Izvoarele pentru această perioadă sunt puține, iar amploarea pierderilor teritoriale dinaintea domniei lui Aurelian rămâne discutată. Există însă indicii că autoritatea romană slăbise în unele zone înainte de abandonarea provinciei.
Aurelian a ajuns împărat în anul 270, într-un moment în care Roma trebuia să apere simultan mai multe frontiere. În acest context, împăratul a decis retragerea armatei și a administrației din Dacia și mutarea lor la sud de Dunăre. Fluviul oferea o linie de apărare mai ușor de controlat.
Una dintre principalele relatări despre acest episod îi aparține istoricului roman Eutropius, care a scris în secolul al IV-lea. Potrivit lui, Aurelian a abandonat provincia întemeiată de Traian și a mutat o parte a populației romane în Moesia, la sud de Dunăre.
Eutropius a scris la aproximativ un secol după evenimente, astfel că relatarea sa trebuie privită cu prudență și nu poate fi folosită pentru a stabili cu exactitate amploarea deplasării populației.
271 sau 275?
Anul 271 este indicat frecvent drept data retragerii aureliene. Nu există însă izvoare care să demonstreze că întregul proces s-a desfășurat într-un singur an.
Unele studii plasează abandonarea provinciei în jurul anului 271, în timp ce altele folosesc intervalul 270–275. Există și interpretări potrivit cărora retragerea s-a desfășurat în mai multe etape.
Unele cercetări propun două momente principale: slăbirea controlului roman în timpul împăratului Gallienus și abandonarea definitivă a provinciei sub Aurelian.
Retragerea a însemnat în primul rând plecarea armatei, a administrației și a instituțiilor care depindeau direct de statul roman.
O parte a populației civile s-a mutat, de asemenea, la sud de Dunăre. Nu există însă dovezi că întreg teritoriul fostei provincii ar fi fost golit de locuitori.
Descoperirile arheologice indică faptul că în unele așezări viața a continuat și după încetarea stăpânirii romane, deși orașele și vechile instituții provinciale au trecut prin transformări importante.
Dacia Aureliana
Aurelian a păstrat numele Daciei în administrația imperială. La sud de Dunăre a fost creată o nouă provincie, cunoscută sub numele de Dacia Aureliana, pe teritorii care au făcut parte din Moesia.
În reorganizările administrative ulterioare, noul teritoriu a fost împărțit în Dacia Ripensis, situată în apropierea Dunării, și Dacia Mediterranea, aflată mai la sud.
După retragerea administrației din vechea provincie, Dunărea a redevenit principala frontieră romană în această parte a Europei. Armatele imperiale au continuat însă să intervină uneori la nord de fluviu și în secolele următoare.