Înființată la 15 aprilie 1945, din inițiativa Anei Pauker, Uniunea Femeilor Antifasciste din România (UFAR) a fost prima organizație feminină importantă a mișcării comuniste din România.
Conform statutului, UFAR își propunea obținerea solidarității tuturor femeilor din țară. În plan extern, organizația urmărea stabilirea unor contacte cu celelalte organizații antifasciste ale femeilor din țările considerate democratice.
Membrele trebuiau să achite o cotizație lunară de 40 de lei, la care se adăuga o taxă de înscriere de același cuantum. Ele erau obligate să respecte deciziile organului de conducere, iar pierderea calității de membru se putea face prin demisie sau excludere. Excluderea era validată prin votul a două treimi din membrii Comitetului de Conducere.
Activitatea filialelor după 23 august 1944
Drumul socialismului (Deva-Hunedoara) descria în termeni mobilizatori rolul asumat de organizație în perioada postbelică. „Femeile au trecut la luptă organizându-se în Uniunea Femeilor Antifasciste, ducând lupta alături de bărbați pentru demascarea reacționarilor, pentru instaurarea unui guvern de largă concentrare democratică”, consemna un ziar local al epocii. Același articol menționa înființarea unor cămine pentru copiii orfani și pentru cei rămași fără sprijin în urma războiului, sprijinul acordat țăranilor la însămânțări și strângerea recoltei, precum și organizarea de manifestări culturale destinate „ridicării nivelului cultural al maselor largi țărănești.”
Printre primele filiale înființate în țară s-a numărat și cea din orașul Călan, județul Hunedoara. Prezența unui important centru siderurgic în localitate, cu o populație muncitorească numeroasă, a favorizat organizarea rapidă a femeilor în structurile UFAR.
Activitățile secției Călan s-au desfășurat cu precădere în sala cazinoului din localitate, clădire cunoscută astăzi sub denumirea de Clubul 11 Iunie.