Biserica medievală din Strei a atras atenția mai multor cărturari și călători care au trecut prin Țara Hațegului și prin împrejurimile Hunedoarei. Între mărturiile vechi despre monument se numără cele lăsate de ofițerul austriac Joseph von Hohenhausen, în secolul al XVIII-lea, și de Aron Densușianu, în secolul al XIX-lea.
În 1773, Joseph von Hohenhausen a vizitat ținuturile Hunedoarei în contextul primei călătorii a împăratului Iosif al II-lea în Transilvania. În urma acestei vizite, ofițerul austriac a publicat, în 1775, lucrarea „Antichitățile Daciei în Transilvania de astăzi. Din timpurile când această țară frumoasă era stăpânită de romani”, în care a descris mai multe locuri și vestigii întâlnite în Transilvania, inclusiv satul Strei.
La Strei, Hohenhausen a fost interesat mai ales de urmele romane folosite în zidăria bisericii. El a remarcat o stelă funerară aflată la temelie, cu reprezentări pe care le-a interpretat prin comparație cu arta funerară romană:
„Aici se poate vedea stela funerară de la temelie, cu cele două chipuri romane, în stare de doliu, sprijinite pe două toiege ciobănești, săpate în piatră de o parte şi de alta a inscripției. Cele două persoane de pe piatra de mormânt a Aureliei Lucilla, care stau rezemate, le-am considerat la început ca fiind simboluri ale morții şi ale somnului. Este cunoscut că aceste modele erau obișnuite pe pietrele de mormânt romane.
S-a dovedit că romanii erau obișnuiți să personifice somnul şi moartea sub chipul a două genii, spirite sau zei, care erau înzestrate şi cu toate farmecele tinerilor. Toiegele lor sunt făcute întru totul după modelul bâtelor ciobănești încovoiate, care se pot vedea încă şi astăzi la poporul de țară al valahilor. Chiar şi îmbrăcămintea de astăzi este aproape aceeași cu care apar şi cele două persoane în doliu. Cămașa ajunge până la jumătatea coapselor, peste care ei trag un laibăr scurt, mult mai scurt decât cămașa.”
Observațiile sale pornesc de la elemente arheologice, dar ajung și la comparații privind portul local al „valahilor”.
O altă mărturie despre biserica din Strei a fost lăsată de Aron Densușianu, născut Aron Pop, provenit din familia nobiliară transilvăneană Pop de Hațeg. Istoric literar, poet și folclorist, membru corespondent al Academiei Române din 1877, Densușianu a descris monumentul într-un registru mai literar, insistând asupra stării locului și a impresiei produse de biserică.
„Biserica din satul Strei, prin care tocmai treceam, ne ocupă atențiunea şi mai scutură de pe noi aerul molatic al somnului, care ne apăsa cu greutatea plumbului. Lăsăm trăsura în drum şi pe o uliță, mai nămoloasă decât malurile Nilului după ce s-a retras în albie, suim la biserică, care se afla în marginea satului, pe un delușor. În câteva momente eram înconjurați de popor. Examinarăm mai întâi exteriorul bisericii. Nu aflarăm nimic memorabil decât o inscripțiune la rădăcina turnului. Literele sunt șterse; din cât puturăm descifra, aflarăm că este un epitaf. Intrarăm în biserică. Interiorul corespundea perfect exteriorului. Peste tot dezolațiune.
Un unchiaș de care nu-mi venea a crede să fi avut vreodată păr negru, atât îl albise mulțimea anilor – stă lipit departe şi rezemat cu capul peste mâini pe un baltag. Îl întreb să ne spună ceva despre această biserică. Din moși şi strămoși am pomenit-o cum o vezi, zise unchiașul.”
Dacă Hohenhausen privea biserica din Strei prin interesul pentru antichitățile romane, Aron Densușianu a lăsat o imagine mai apropiată de atmosfera satului și de starea monumentului în epoca sa.