Traian Dorz (n. 25 decembrie 1914, Livada Beiușului, comuna Mizieș, județul Bihor – d. 20 iunie 1989, Mizieș, județul Bihor) a fost poet, publicist creștin și conducător al mișcării religioase Oastea Domnului. Începând din 1947 a fost arestat în repetate rânduri de autoritățile comuniste, trecând prin penitenciare, colonii de muncă și domiciliu obligatoriu. În 1958 s-a stabilit la Călanul Mic, de unde a fost arestat la 13 martie 1959 și condamnat la 16 ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Memorialul Sighet consemnează un total de 16 ani petrecuți în detenție, iar alte evidențe care includ succesiunea arestărilor indică aproximativ 17 ani.
Activitatea religioasă și publicistică
Traian Dorz provenea dintr-o familie de țărani, fiind fiul lui Constantin și al Mariei Dorz. După școala primară a intrat în contact cu scrierile preotului Iosif Trifa, inițiatorul Oastei Domnului. În propriul memoriu privind activitatea sa publicistică, Dorz consemna data de 8 iunie 1930 ca moment al intrării sale în mișcare. Primele încercări literare le-a trimis publicațiilor coordonate de Iosif Trifa, iar din 1932 au început să-i apară texte tipărite. În 1934 s-a alăturat activității redacționale desfășurate în jurul centrului Oastei Domnului de la Sibiu.
A colaborat la publicații precum „Oastea Domnului”, „Iisus Biruitorul”, „Ecoul”, „Glasul Dreptății” și „Ostașul Domnului”, iar ulterior la alte periodice religioase. În aceeași perioadă și-a început activitatea poetică, creația sa fiind orientată predominant spre literatura religioasă.
După instaurarea regimului comunist și restrângerea activității organizațiilor religioase, Dorz a continuat întâlnirile și activitatea misionară a Oastei Domnului. În Transilvania a menținut legături cu numeroase comunități ale mișcării, inclusiv cele din Simeria, Batiz, Călan, Orăștie și Țara Hațegului.
Arestările și detenția
Primele măsuri represive împotriva sa au început în 1947. O cronologie realizată pe baza documentelor privind represiunea consemnează perioade de detenție în 1947–1948, 1950, 1952–1956, 1959–1964 și 1982–1983.
La 12 februarie 1950 a fost arestat din nou și închis la Penitenciarul Oradea, unde a rămas până în noiembrie același an. După eliberare, în 1951 s-a angajat la CFR Simeria, continuând în paralel activitatea în cadrul Oastei Domnului.
La 25 decembrie 1952 a fost din nou arestat, de această dată de Securitatea din Deva. Printr-o decizie administrativă a Ministerului Afacerilor Interne a fost încadrat pentru 60 de luni într-o colonie de muncă, motivul consemnat fiind calitatea sa de conducător al Oastei Domnului. A trecut prin Ghencea, colonia de muncă Popești-Leordeni și Penitenciarul Caransebeș.
La 2 iulie 1954 a fost trimis cu domiciliu obligatoriu în Bărăgan, în zona Dropia–Ciulnița. Sursele biografice menționează că în această perioadă starea sănătății sale s-a deteriorat, fiind diagnosticat cu afecțiuni cardiace care nu-i mai permiteau efectuarea muncilor grele.
Călanul Mic și arestarea din 1959
După încheierea perioadei de domiciliu obligatoriu, în 1958, Traian Dorz s-a stabilit la Călanul Mic, în apropierea comunităților Oastei Domnului din Batiz, Simeria și Călan. Mutarea a fost sprijinită de persoane din cadrul mișcării, între care Petru Popa, fost deținut politic.
În memoriile sale arată că era angajat la un depozit de materiale, într-un program de 24 de ore de muncă urmate de 24 de ore libere. Alte surse biografice îl menționează în această perioadă ca angajat în cadrul industriei siderurgice din Hunedoara.
În paralel, a continuat să mențină legături cu membrii Oastei Domnului și să urmărească posibilitatea recunoașterii legale a mișcării. La 4 noiembrie 1958 a fost chemat la Ministerul de Interne, unde ministrul Alexandru Drăghici i-a cerut să înceteze activitatea. Documentele Securității din același an îl prezentau ca preocupat de reorganizarea grupării.
La 13 martie 1959 a fost arestat din nou. Potrivit relatărilor sale și documentării ulterioare, agenții Securității l-au urmărit după coborârea din tren în zona Călan-Băi, l-au însoțit până la domiciliu și au efectuat o percheziție. Cu această ocazie i-a fost confiscată și suma pe care o împrumutase pentru plata unei rate la casa cumpărată în Călanul Mic. În perioada detenției, familia a pierdut atât locuința din Sânicoară, cât și casa cumpărată la Călan.
Prin Sentința nr. 510 din 19 noiembrie 1959 a Tribunalului Militar Cluj, Traian Dorz a fost condamnat la 16 ani de muncă silnică pentru „uneltire contra ordinii sociale”. În documentele penitenciare, motivul condamnării era asociat activității sale în cadrul Oastei Domnului.
După anchetă a fost încarcerat la Gherla, iar ulterior transferat la colonia de muncă Periprava-Grind. În 1962 a fost readus la Gherla, unde a rămas până în vara anului 1964.
Eliberarea și supravegherea Securității
Traian Dorz a fost eliberat la 22 iunie 1964, în baza Decretului nr. 310 din 16 iunie 1964, prin care 3.467 de deținuți politici au fost grațiați de restul pedepselor. La 22 iunie, ziua eliberării sale, evidențele consultate de Memorialul Sighet indică punerea în libertate a 543 de persoane.
Eliberarea nu a însemnat încetarea supravegherii. Memorialul Sighet consemnează că Dorz a continuat să fie urmărit și anchetat de Securitate. După revenirea în Bihor, autoritățile i-au deschis un dosar de verificare, transformat ulterior într-o acțiune informativă, motivată de poziția pe care o ocupa în cadrul Oastei Domnului.
A continuat să scrie, deși publicarea operei sale în România era limitată. În 1977–1978 a încercat să obțină publicarea unor manuscrise prin instituții culturale și bisericești, fără rezultat. Între 1978 și 1980 a locuit perioade îndelungate și la Hunedoara, în apropierea familiei fiicei sale, continuând activitatea literară.
Condamnarea din 1982 și ultimii ani
În 1982, la vârsta de 67 de ani, Traian Dorz a fost din nou cercetat în legătură cu circulația unor Biblii și publicații religioase neautorizate de regim. La 3 august a fost încarcerat la Penitenciarul Satu Mare și condamnat la doi ani de închisoare pentru activități legate de scrierea și difuzarea materialelor religioase. A executat aproximativ cinci luni, fiind eliberat la începutul lunii ianuarie 1983. Cazul său ajunsese și în atenția Amnesty International.
În anii următori și-a continuat demersurile pentru recunoașterea Oastei Domnului și activitatea literară. O parte dintre scrierile sale circulau clandestin sau erau tipărite în afara României. După 1990, numeroase manuscrise au fost publicate de edituri legate de Oastea Domnului.
Opera sa cuprinde poezie religioasă, memorialistică, meditații, eseuri și scrieri pentru copii. Sursele dedicate operei sale indică peste o sută de volume sau manuscrise și câteva mii de poezii, o parte dintre acestea fiind publicate postum.
Traian Dorz a murit la 20 iunie 1989, cu câteva luni înainte de prăbușirea regimului comunist, și a fost înmormântat în zona natală din județul Bihor.