Victor Isac (29 decembrie 1917, Zlaști, județul Hunedoara – 29 aprilie 2003) a fost filosof, profesor, publicist, om politic și deținut politic. Membru al Partidului Național Țărănesc și implicat în organizarea tineretului universitar național-țărănist, a fost condamnat în 1945 la cinci ani de închisoare pentru „uneltire contra ordinii sociale”. Rearestat în 1958, a primit inițial pedeapsa muncii silnice pe viață în procesul presupusei organizații anticomuniste „Garda Albă”. Ambele condamnări au fost ulterior desființate de justiție, cea din 1958 prin achitarea din 1972, iar cea din 1945 prin anularea sentinței în 1976.
Formarea și activitatea înainte de prima arestare
Victor Isac s-a născut la 29 decembrie 1917 în satul Zlaști, astăzi parte a municipiului Hunedoara. Provenea dintr-o familie de agricultori. A urmat școala primară în localitatea natală, apoi Liceul Militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureș. Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Filosofie și Litere din București. Sursele biografice indică absolvirea facultății în perioada 1938–1942 și continuarea pregătirii printr-un doctorat coordonat de filosoful Mircea Florian, al cărui asistent a fost.
În paralel cu activitatea universitară, s-a implicat în viața politică în cadrul Partidului Național Țărănesc. Într-un interviu acordat în 1997, Isac afirma că lucrase îndeaproape cu Iuliu Maniu și că fusese însărcinat cu organizarea tineretului studențesc național-țărănist. La momentul arestării din 1945 era profesor la București și își pregătea teza de doctorat.
A publicat și texte de filosofie și publicistică. Sursele bibliografice menționează debutul său în 1939, cu eseul „O plagă a intelectualismului: istoricismul”, precum și colaborarea, în anii următori, la diferite publicații.
Prima condamnare
Victor Isac a fost arestat în noaptea de 22 spre 23 iulie 1945, pe fondul activității sale în Partidul Național Țărănesc. A fost judecat într-unul dintre primele procese politice din perioada instalării regimului dominat de comuniști și condamnat la cinci ani de închisoare corecțională pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
În timpul primei detenții a trecut prin aresturile Ministerului Afacerilor Interne și prin penitenciarele Uranus, Jilava, Văcărești și Aiud. A fost pus în libertate în ianuarie 1948, înainte de executarea integrală a pedepsei.
Profesor la Călan
După eliberare s-a întors în județul Hunedoara, însă condamnarea politică i-a limitat posibilitatea de a-și relua cariera universitară și didactică.
Pentru o perioadă a predat la Călan. În mărturia înregistrată în 2012 pentru proiectul Experiențe carcerale în România comunistă, Victor Isac își amintea că a funcționat aproximativ un an în învățământul din Călan. La sfârșitul perioadei i s-a cerut, pentru titularizare, să prezinte o dovadă că nu avusese o condamnare politică. Cum nu putea îndeplini această condiție, nu a mai putut continua pe acel post.
Perioada petrecută la Călan a rămas și în memoria unor foști elevi. Scriitorul Miron Scorobete, elev în acei ani, l-a evocat ulterior ca profesor și a relatat un episod în care Isac ar fi fost ridicat chiar din sala de clasă.
Restricțiile administrative l-au determinat ulterior să plece la Cugir. Acolo s-a recalificat profesional și a lucrat în uzină ca rectificator și lăcătuș. În paralel, a predat limba română și istoria la școala profesională și la școala medie tehnică și s-a implicat în activitatea unui cenaclu literar.
Ulterior i s-a permis să revină la Hunedoara. A lucrat mai întâi în industria locală, apoi la Combinatul Siderurgic Hunedoara, unde ajunsese maistru în controlul tehnic de calitate. În această calitate a fost arestat din nou în aprilie 1958.
Procesul „Garda Albă”
La 10 aprilie 1958, Victor Isac a fost rearestat în cadrul anchetei privind presupusa organizație anticomunistă „Garda Albă”.
Procesul a cuprins 73 de persoane, între care țărani din zona Hunedoarei, muncitori, maiștri și ingineri ai combinatului siderurgic, precum și persoane din alte localități ale județului. Ancheta s-a desfășurat în contextul noului val de represiune politică din 1958 și al intensificării colectivizării agriculturii.
Victor Isac a negat ulterior existența unei organizații în forma atribuită de anchetatori. În mărturia sa orală arăta că existau persoane ostile regimului și legături între acestea, dar afirma că nu cunoscuse un plan de organizare sub denumirea „Garda Albă”.
A fost condamnat pentru „insurecție armată” la muncă silnică pe viață, pedeapsă redusă ulterior la 25 de ani de muncă silnică.
Detenția și eliberarea din 1964
În timpul celei de-a doua detenții a trecut prin Deva, Jilava, Galați, Botoșani și Aiud, potrivit evidențelor biografice rezultate din proiectul de istorie orală dedicat experiențelor carcerale din România comunistă.
A fost pus în libertate la 31 iulie sau 1 august 1964, în cadrul eliberării deținuților politici din acel an. Până atunci executase aproximativ șase ani și patru luni din cea de-a doua pedeapsă.
Cazul lui Victor Isac prezintă particularitatea că ambele sale condamnări politice au fost ulterior desființate.
În 1972, instanța l-a achitat pentru infracțiunea de „insurecție armată” pentru care fusese condamnat în procesul din 1958. În 1976 a fost anulată și sentința de condamnare pronunțată împotriva sa în 1945.
Aceste hotărâri au intervenit în timpul aceluiași regim politic în care fuseseră pronunțate condamnările inițiale.
Activitatea culturală și publicistică
Victor Isac a continuat să scrie și să publice studii de istorie, filosofie și filosofia istoriei, activitatea sa editorială devenind mai vizibilă după 1989.
Printre volumele publicate se numără „O istorie obiectivă a mișcării legionare. Testament moral-politic”, precum și „O latură a viitorului”, apărut în 2002. În 2003 a fost coautor, alături de Traian-Dinorel Stănciulescu, al lucrării „Fundamentele valorii – arhetipuri ale spiritului românesc”.
A fost implicat și în viața culturală a Hunedoarei. În anii 1990 a participat la inițiative asociative și publicistice, iar în 1997 era menționat drept fondator și președinte de onoare al unei asociații pentru dialog interetnic din municipiu.
În 1997, Consiliul local i-a conferit titlul de Cetățean de onoare al municipiului Hunedoara, fiind prezentat drept istoric, filosof și scriitor.
Victor Isac a murit la 29 aprilie 2003. Data este consemnată atât în documentarea publicată ulterior despre procesul din 1945, cât și în evidențele culturale ale municipiului Hunedoara.
Biblioteca Municipală Hunedoara păstrează o parte din cărțile și manuscrisele provenite din biblioteca sa, iar o sală a instituției îi poartă numele.