Biserica „Sfântul Gheorghe” din Streisângeorgiu, astăzi parte a orașului Călan, se numără printre cele mai importante monumente medievale din sudul Transilvaniei. Biserica este legată de începuturile vieții bisericești românești, de elitele cneziale din Țara Hațegului și de una dintre cele mai importante cercetări arheologice dedicate monumentelor medievale românești.
Un monument mic, dar cu o istorie neobișnuit de bogată
Un rol esențial în înțelegerea monumentului l-a avut istoricul și arheologul Radu Popa, care a publicat studiul „Streisângeorgiu. Mărturii de istorie românească din secolele XI-XIV în sudul Transilvaniei”. Studiul a apărut inițial în 1978, în Revista Muzeelor și Monumentelor. Monumente Istorice și de Artă, iar ulterior a fost reeditat în volumul Radu Popa, Studii și articole, vol. I, publicat în 2014.
Biserica din Streisângeorgiu impresionează mai puțin prin dimensiuni și mai mult prin vechimea și prin informațiile istorice pe care le păstrează. Înaintea cercetărilor arheologice, monumentul era cunoscut mai ales prin pisania sa medievală și prin pictura murală, aspecte care atrăseseră atenția unor istorici de artă și cercetători ai Evului Mediu.
Radu Popa a pornit însă de la o întrebare mai largă: ce poate spune monumentul despre comunitatea românească din sudul Transilvaniei în secolele XI-XIV?
Monumentul se afla în mijlocul unui cimitir și era folosit ca lăcaș de cult până la începerea cercetărilor arheologice. Această situație a complicat săpăturile, deoarece în jurul bisericii existau numeroase morminte, inclusiv unele foarte recente, aflate aproape de zidurile monumentului.
Interesul pentru biserica din Streisângeorgiu nu a început cu Radu Popa. Nicolae Iorga a atras atenția asupra monumentului încă din perioada interbelică, printr-un studiu dedicat ctitoriilor românești medievale din Ardeal. Pisania bisericii, care menționează anii 1313-1314, a fost una dintre principalele piese care au atras interesul cercetătorilor.
Totuși, până la cercetările arheologice din anii 1970, interpretările privind vechimea bisericii au rămas dependente mai ales de analiza arhitecturii, a picturii și a inscripției. Unii cercetători au plasat monumentul la sfârșitul secolului al XIII-lea, în timp ce alții au admis posibilitatea unei datări mai timpurii.
Cercetările au fost organizate de fosta Direcție a Patrimoniului Cultural Național, în colaborare cu Institutul de Arheologie și cu alte instituții de specialitate, ca etapă pregătitoare a lucrărilor de restaurare. Ele s-au desfășurat pe parcursul a 11 săptămâni, în campaniile din 1975 și 1976, și au urmărit atât interiorul și exteriorul bisericii, cât și alte complexe arheologice din zona înconjurătoare.
Studiul lui Radu Popa a urmărit valorificarea rezultatelor cercetărilor arheologice din sectorul „Biserică” al șantierului Streisângeorgiu și interpretarea lor în raport cu izvoarele scrise. În cazul Streisângeorgiu, cercetările au arătat că monumentul nu poate fi înțeles izolat. El trebuie privit în legătură cu așezarea medievală, cu necropola din jur, cu familia cnezială locală și cu istoria mai largă a Țării Hațegului.
Pisania din 1313-1314 și cneazul Balea
Unul dintre cele mai importante elemente ale bisericii este pisania medievală care îl menționează pe cneazul Balea, personaj pe care Radu Popa îl pune în legătură cu familia cnezială din Streisângeorgiu.
Istoricul a atras atenția asupra unui aspect esențial: faptul că pisania afirmă că biserica „s-ar fi început” la data respectivă nu trebuie înțeles automat în sensul ridicării de la zero a monumentului. În mentalitatea medievală, o restaurare, o transformare, o adăugire sau chiar zugrăvirea unei biserici mai vechi putea fi considerată o nouă ctitorire.
Argumentul este susținut de observațiile asupra stratului de pictură și de tencuială. Radu Popa arată că pisania din 1313-1314 și ansamblul de pictură murală corespunzător nu se află pe cel mai vechi strat de tencuială, ci pe al doilea.
Una dintre concluziile importante ale cercetării este că biserica din Streisângeorgiu are o istorie mai veche decât momentul consemnat de pisania din 1313-1314.
Radu Popa a subliniat că situația de la Streisângeorgiu trebuie privită cu prudență. El nu a exclus posibilitatea ca alte monumente românești să fie la fel de vechi sau chiar mai vechi, dar a arătat că în multe cazuri datarea lor precisă este dificilă din cauza distrugerii documentelor arheologice.
Cercetările arheologice au vizat și cimitirul din jurul bisericii. Radu Popa a acordat o atenție specială mormintelor, deoarece acestea puteau lămuri într-un fel vechimea monumentului.
O constatare importantă este că necropola de la Streisângeorgiu nu a avut inițial un caracter strict familial. Ea nu a devenit cimitir al comunității abia în secolele XV-XVI, ci a funcționat ca necropolă a comunității încă din momentul ridicării bisericii de la marginea terasei.
Streisângeorgiu și lumea cnezilor români
Studiul lui Radu Popa leagă monumentul de familia cnezială din Streisângeorgiu. Cnezii erau conducători locali români, implicați în administrarea și stăpânirea unor sate sau grupuri de sate, într-un context social și politic specific Transilvaniei medievale.
Cneazul Balea, menționat în legătură cu pisania, apare astfel ca un reprezentant al acestei elite locale. Radu Popa nu îl poate plasa cu certitudine în arborele genealogic al familiei, deoarece nu există suficiente informații despre vârsta sa în 1313-1314. Totuși, istoricul consideră că Balea trebuie privit ca strămoș al cel puțin două dintre liniile familiei cneziale, dacă nu al tuturor celor trei.
În concluziile studiului, Radu Popa formulează una dintre cele mai importante aprecieri făcute vreodată despre biserica din Streisângeorgiu. El arată că aici ne aflăm în fața celui mai vechi monument medieval sigur datat și păstrat în picioare de pe teritoriul țării, care și-a păstrat până astăzi destinația originară.
Formularea trebuie înțeleasă exact în sensul dat de autor. Radu Popa nu spune că nu ar putea exista monumente mai vechi, ci că Streisângeorgiu oferea, la nivelul cercetărilor de atunci, o situație arheologică și istorică de o claritate rară.
Pentru Valea Streiului, biserica din Streisângeorgiu este unul dintre cele mai valoroase repere medievale. Ea trebuie privită alături de alte monumente importante din zonă, precum biserica din Strei sau cea din Sântămăria-Orlea, dar și în legătură cu istoria Țării Hațegului.
Studiul lui Radu Popa a arătat că monumentele mici, aparent modeste, pot păstra informații esențiale despre epoci pentru care izvoarele scrise sunt puține.