România a devenit stat membru al Uniunii Europene la 1 ianuarie 2007, împreună cu Bulgaria. Intrarea în Uniune a încheiat un proces început în anii 1990, care a presupus negocieri de aderare, modificări legislative și evaluări periodice ale modului în care statul român îndeplinea criteriile cerute viitorilor membri.
Primele etape ale apropierii de Uniunea Europeană
Un pas important a fost semnarea, la 1 februarie 1993, a Acordului European de asociere dintre România și Comunitățile Europene. Acordul a intrat în vigoare la 1 februarie 1995 și a oferit cadrul politic și economic pentru apropierea României de instituțiile europene.
La 22 iunie 1995, România a depus oficial cererea de aderare la Uniunea Europeană. În anii următori, Comisia Europeană a început să evalueze situația țării și capacitatea sa de a îndeplini criteriile necesare aderării.
Aceste criterii vizau, între altele, existența unor instituții democratice stabile, respectarea statului de drept și a drepturilor fundamentale, funcționarea unei economii de piață și capacitatea de a aplica legislația Uniunii Europene.
Din 1998, Comisia Europeană a publicat periodic rapoarte privind progresele României. Evaluările urmăreau reformele din administrație și economie, funcționarea justiției, combaterea corupției, concurența, agricultura, protecția mediului și numeroase alte domenii care urmau să intre sub incidența legislației europene.
Începerea negocierilor de aderare
În decembrie 1999, Consiliul European de la Helsinki a decis deschiderea negocierilor cu România și cu alte cinci state candidate. Negocierile cu România au început oficial la 15 februarie 2000.
Discuțiile s-au desfășurat pe capitole corespunzătoare diferitelor domenii ale legislației europene. Pentru fiecare dintre ele, România trebuia să arate în ce măsură legislația națională era compatibilă cu normele Uniunii, ce modificări mai erau necesare și dacă instituțiile statului aveau capacitatea de a aplica noile reguli.
Procesul a fost de durată. Unele capitole au putut fi închise mai repede, în timp ce în alte domenii Comisia Europeană a continuat să semnaleze întârzieri sau probleme. Printre temele urmărite constant s-au aflat reforma administrației, independența și eficiența sistemului judiciar, combaterea corupției, concurența, agricultura și controlul la frontiere.
În 2002, Comisia Europeană a stabilit o foaie de parcurs pentru România și Bulgaria, iar anul 2007 a început să fie indicat drept termen pentru aderarea celor două state.
Negocierile de aderare ale României au fost încheiate politic la Consiliul European de la Bruxelles din 17 decembrie 2004. Data stabilită pentru aderare a rămas 1 ianuarie 2007.
Încheierea negocierilor nu a însemnat însă că verificările europene s-au oprit. România trebuia să continue reformele și să îndeplinească angajamentele asumate până la momentul intrării efective în Uniune.
Tratatul de aderare prevedea chiar posibilitatea amânării cu un an a aderării, în cazul în care România nu ar fi făcut progresele considerate necesare în anumite domenii.
Semnarea Tratatului de aderare
La 13 aprilie 2005, Parlamentul European și-a dat acordul pentru aderarea României. Votul a fost de 497 de voturi pentru, 93 împotrivă și 71 de abțineri.
La 25 aprilie 2005, România și Bulgaria au semnat Tratatul de aderare la Uniunea Europeană, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Luxemburg. Pentru România, documentul a fost semnat de președintele Traian Băsescu, de prim-ministrul Călin Popescu-Tăriceanu, de ministrul Afacerilor Externe Mihai-Răzvan Ungureanu și de negociatorul-șef Leonard Orban.
Tratatul stabilea condițiile în care România și Bulgaria urmau să devină membre ale Uniunii și modificările necesare ale tratatelor europene.
Parlamentul României a ratificat documentul prin Legea nr. 157 din 24 mai 2005. Pentru ca tratatul să intre în vigoare, era necesară și ratificarea sa de către toate statele membre ale Uniunii Europene.
În 2005 și 2006, Comisia Europeană a continuat să urmărească modul în care România își respecta angajamentele asumate în timpul negocierilor.
Evaluările s-au concentrat îndeosebi asupra domeniilor în care existau încă întârzieri. Reforma justiției și combaterea corupției au rămas printre cele mai atent urmărite teme, alături de gestionarea fondurilor agricole, siguranța alimentară și capacitatea administrației de a aplica legislația europeană.
La 26 septembrie 2006, Comisia Europeană a prezentat raportul care confirma că România și Bulgaria puteau adera la Uniunea Europeană la data stabilită, 1 ianuarie 2007. Posibilitatea amânării aderării nu a mai fost aplicată.
Pentru România au fost menținute însă unele mecanisme speciale de monitorizare. În domeniul reformei sistemului judiciar și al combaterii corupției a fost instituit Mecanismul de Cooperare și Verificare, prin care Comisia Europeană a continuat să urmărească progresele după aderare.
La 1 ianuarie 2007, Tratatul de aderare a intrat în vigoare, iar România a devenit oficial stat membru al Uniunii Europene. În aceeași zi a aderat și Bulgaria, iar numărul statelor membre ale Uniunii a crescut de la 25 la 27.
De la această dată, România a participat la instituțiile și la procesul decizional al Uniunii Europene, iar cetățenii români au dobândit cetățenia europeană și drepturile asociate aderării.
Aderarea nu a însemnat însă intrarea automată în toate formele de integrare europeană. România și-a păstrat moneda națională, urmând să adopte moneda euro după îndeplinirea condițiilor prevăzute de tratatele europene.