„S-a” și „sa” sunt ambele forme corecte, dar au sensuri și roluri gramaticale diferite. „S-a” se scrie cu cratimă atunci când face parte dintr-o formă verbală, precum „s-a dus”, „s-a întors” sau „s-a întâmplat”, în timp ce „sa” se scrie într-un singur cuvânt atunci când exprimă posesia: „cartea sa”, „familia sa”, „părerea sa”.
DOOM3 include explicit „s-a” și „sa” printre formele care se pronunță asemănător, dar se scriu diferit și au valori gramaticale distincte. Pentru „s-a”, cratima marchează legătura dintre forma neaccentuată a pronumelui și verbul auxiliar.
Când se scrie „s-a”
„S-a” apare, de regulă, într-o construcție verbală la perfectul compus:
- „El s-a întors acasă.”
- „Maria s-a înscris la concurs.”
- „Copilul s-a trezit devreme.”
- „Nu știu ce s-a întâmplat.”
- „Clădirea s-a deteriorat în timp.”
Forma este alcătuită din „s-”, provenit din pronumele neaccentuat „se”, și auxiliarul „a”, folosit la formarea perfectului compus. Cratima este obligatorie.
DOOM3 menționează „s-a”, alături de forme precum „l-a”, „ne-am” și „v-a”, ca grupare formată din pronume și verb auxiliar.
Nu este necesar ca „s-a” să fie urmat imediat de verbul la participiu. Între auxiliar și participiu pot apărea și alte cuvinte:
- „S-a mai întors o dată.”
- „S-a și aflat vestea.”
- „S-a tot gândit la problemă.”
Prin urmare, regula simplificată potrivit căreia „după s-a trebuie să urmeze un verb” poate ajuta uneori, dar nu acoperă toate construcțiile.
Când se scrie „sa”
„Sa”, fără cratimă, este forma de feminin singular a posesivului „său” și apare în construcții precum:
- „Cartea sa este pe masă.”
- „Mama sa lucrează în oraș.”
- „Părerea sa a fost ascultată.”
- „Familia sa locuiește în Hunedoara.”
- „Decizia sa a surprins pe toată lumea.”
În asemenea exemple, „sa” poate fi înlocuit, în funcție de context, cu „lui” sau „ei”:
- „cartea sa” → „cartea lui” / „cartea ei”
- „mama sa” → „mama lui” / „mama ei”
- „părerea sa” → „părerea lui” / „părerea ei”
DOOM3 înregistrează forma feminină „sa/a sa” în paradigma lui „său”.
„Sa” se acordă cu substantivul care denumește obiectul posedat, nu cu persoana căreia îi aparține. De aceea putem spune atât „cartea sa”, referindu-ne la cartea unui bărbat, cât și „cartea sa”, referindu-ne la cartea unei femei.
Cum putem verifica rapid forma corectă
Un test simplu este înlocuirea cu „lui” sau „ei”. Dacă propoziția își păstrează sensul posesiv, se scrie „sa”:
„Mașina sa este nouă.”
→ „Mașina lui este nouă.”
→ „Mașina ei este nouă.”
În schimb:
„El s-a întors acasă.”
Nu putem spune „El lui întors acasă” sau „El ei întors acasă”. Aici avem o formă verbală, deci scrierea corectă este „s-a”.
La fel:
„S-a terminat ședința.” – corect
„Sa terminat ședința.” – greșit
„A prezentat lucrarea sa.” – corect
„A prezentat lucrarea s-a.” – greșit
„Prietena sa a venit.” – corect
„Prietena s-a a venit.” – greșit
„Sa” nu trebuie confundat cu „să”
Mai există și forma „să”, cu diacritică, folosită în construcții precum:
„Vreau să plec.”
„Trebuie să învețe.”
„A venit să vorbească.”
„Sa”, „s-a” și „să” sunt, așadar, trei forme diferite:
„Mama sa a venit.” – posesie
„Mama s-a întors.” – formă verbală
„Mama vrea să plece.” – „să” introduce forma verbală la conjunctiv
Academia Română atrage atenția și asupra confuziilor produse de omiterea diacriticelor, între forme precum „sa” și „să”.