Legenda Meșterului Manole este una dintre cele mai cunoscute povești din tradiția românească. Ea leagă ridicarea Mănăstirii Curtea de Argeș de destinul tragic al unui meșter care a fost nevoit să plătească frumusețea construcției printr-un sacrificiu dureros.
Povestea spune că Manole era un zidar renumit, iar faima lui a ajuns la curtea lui Neagoe Basarab. Domnitorul i-a încredințat ridicarea mănăstirii de la Curtea de Argeș, dorind o ctitorie cum nu s-a mai văzut.
Manole a început lucrul împreună cu nouă zidari iscusiți. Ziua ridicau zidurile, dar noaptea tot ce construiau se prăbușea. Munca lor părea zadarnică, iar voievodul devenea tot mai nemulțumit, cerând ca lucrarea să fie dusă la capăt.
Într-o noapte, Manole a avut un vis. I s-a arătat că zidurile nu vor dăinui decât dacă în temelie va fi zidită o ființă vie. Tulburat, le-a spus și celorlalți meșteri, iar aceștia au hotărât ca prima persoană care va veni dimineața la locul construcției să fie jertfită.
Cea dintâi care a ajuns a fost Ana, soția lui Manole, venită cu mâncare pentru el și pentru zidari. Văzând-o apropiindu-se, meșterul a încercat în zadar să oprească împlinirea sorții. Legenda spune că a dorit să vină ploaia și furtuna, numai ca Ana să se întoarcă din drum, dar ea și-a continuat mersul fără să știe ce o așteaptă.
Ana a fost zidită în pereții mănăstirii, iar din acel moment construcția nu s-a mai prăbușit. Zidurile au rămas în picioare, iar mănăstirea a fost dusă la capăt.
După terminarea lucrării, frumusețea ei l-a impresionat pe Neagoe Basarab. Temându-se că Manole și zidarii săi ar putea ridica în altă parte o construcție și mai frumoasă, voievodul a poruncit să fie lăsați pe acoperiș, fără scări și fără putință de coborâre.
Ca să scape, Manole și-ar fi făcut aripi din scânduri și s-ar fi aruncat de pe acoperiș. A căzut însă la pământ, iar în locul unde s-a prăbușit ar fi apărut un izvor. De atunci, locul este cunoscut în tradiție sub numele de Fântâna lui Manole.
Variante ale legendei în Basarabia
Legenda Meșterului Manole nu a circulat într-o singură formă. Variante ale baladei au fost culese și în Basarabia, unde povestea a păstrat motivele centrale ale construcției care nu poate fi încheiată fără o jertfă și ale femeii zidite, dar a căpătat și particularități locale.
În Arhiva de Folclor a Academiei de Științe a Moldovei sunt consemnate variante culese la Pleșeni, în raionul Leova, în 1963, la Molești, în raionul Hâncești, în 1966, precum și la Plavni, în zona Reni, în 1968. Cercetătoarea Tatiana Butnaru arată că, în aceste legende, un loc important îl ocupă chiar momentul sacrificiului și suferința femeii zidite.
În unele variante basarabene, zidirea începe aproape ca o glumă între Manole și femeia venită la locul construcției, dar tonul se schimbă pe măsură ce zidul se înalță. Femeia își dă seama că nu mai este vorba despre un joc și începe să-l roage pe Manole să se oprească. Într-o variantă culeasă la Pleșeni apare lamentația: „Manole, Manole, meștere Manole, / Ajungă-ți de șagă…”, iar într-o alta, înregistrată la Molești, suferința este exprimată direct prin imaginea zidului care îi strânge trupul și îi stinge viața.
Femeia zidită are un copil rămas acasă, iar gândul la prunc accentuează caracterul tragic al sacrificiului. Într-o variantă a baladei citată în studiile de folclor, ea îl încredințează simbolic pe copil lui Dumnezeu și naturii: zânele, ninsoarea, ploaia și vântul ajung să îi țină locul mamei. În alte variante, pruncul este ocrotit de Dumnezeu, de codru sau de păsările cerului.
Variantele circulate în Basarabia nu schimbă tema de bază a baladei, dar arată felul în care povestea a fost transmisă și modificată de la o comunitate la alta. Unele texte insistă asupra durerii femeii, altele asupra copilului rămas fără mamă sau asupra transformării personajelor după moarte. În mai multe variante, copilul este lăsat simbolic în grija naturii, a păsărilor sau a lui Dumnezeu.