Valea Streiului și împrejurimile sale au păstrat numeroase legende despre comori ascunse, cetăți ridicate de ființe supranaturale, izvoare vindecătoare și personaje înzestrate cu puteri neobișnuite. Ruinele antice, apele termale și apropierea cetăților dacice au alimentat asemenea povești, transmise de-a lungul timpului și consemnate uneori de istorici, publiciști sau cercetători ai tradițiilor locale.
Cele trei zâne și băile de la Călan
Despre izvoarele termale de la Călan s-a scris încă din secolul al XIX-lea și în presa începutului de secol XX. Unul dintre cei care au prezentat locul a fost publicistul Silvestru Moldovan, colaborator al unor publicații precum Transilvania, Tribuna și Foaia Poporului.
Într-un articol apărut în ziarul Unirea, la 17 iunie 1915, Moldovan descria băile de lângă Strei și bazinul săpat în stâncă, atribuit epocii romane:
„Mai în jos lângă Strei să află Călanul, loc de scaldă cu izvoare calde. Acestea au fost cunoscute şi romanilor şi locul se numea Ad aquas, adică la ape.”
Silvestru Moldovan a consemnat și o legendă despre originea băilor. Povestea vorbește despre trei surori, fiice de uriași, fiecare dintre ele legată de un loc cunoscut din această parte a Hunedoarei.
Una dintre surori ar fi descoperit izvorul cu apă caldă de la Călan și ar fi amenajat băile tămăduitoare. Alta ar fi ridicat Cetatea Devei, iar sora cea mare, Minodora, ar fi construit o cetate pe Măgura Uroiului.
Minodora s-ar fi mândrit cu lucrarea sa și nu i-ar fi mulțumit lui Dumnezeu. Drept pedeapsă, cetatea de la Uroi s-ar fi prăbușit, în timp ce Cetatea Devei și băile de la Călan au rămas în picioare.
Legenda leagă astfel trei locuri importante prin povestea acelorași personaje și atribuie construirea lor unor ființe cu puteri neobișnuite.
Comoara ascunsă de Decebal
Una dintre cele mai răspândite povești din zonă este cea a comorii regelui Decebal. Legenda pornește de la un fragment al istoricului antic Dio Cassius, potrivit căruia regele dac ar fi ascuns aur, argint și alte bunuri înainte de înfrângerea definitivă în fața romanilor.
Dio Cassius scria că Decebal ar fi abătut cursul unui râu cu ajutorul unor prizonieri, ar fi săpat o groapă în albie și ar fi așezat acolo obiectele de valoare. După acoperirea ascunzătorii, apa ar fi fost adusă din nou pe vechiul curs.
„Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur, precum şi alte lucruri foarte preţioase.”
Același autor menționa că alte bunuri ar fi fost ascunse în peșteri, iar cei care participaseră la această acțiune ar fi fost uciși pentru ca locurile să rămână secrete.
De-a lungul timpului, povestea a fost completată cu dimensiuni ale gropilor, cantități de aur și argint, distanțe între ascunzători și locuri presupuse ale tezaurului.
Apropierea de cetățile din Munții Orăștiei și descoperirile de monede și obiecte antice au menținut vie credința că o parte din comoara regelui dac ar putea fi încă ascunsă în Valea Streiului.
Comori descoperite în vis
O altă poveste îl are în centru pe David Albu din Chitid. În 1785, acesta i-ar fi povestit preotului Dumitru Cerbiceanu că a avut un vis în care un bărbat alb, înalt și puternic îi arătase drumul spre o comoară ascunsă.
Urmând indicațiile primite în vis, David Albu ar fi ajuns într-un loc numit Cheia, unde ar fi găsit o stâncă luminată neobișnuit. După ce a îndepărtat iarba și a cercetat o deschidere ascunsă de cărămizi, ar fi văzut în interior o masă de aur, figuri omenești din aur și grămezi de monede din aur și argint.
El i-a cerut ajutorul preotului, deoarece intrarea era îngustă și greu accesibilă. În schimbul predării comorii către visteria regală, David Albu ar fi dorit ca satele Chitid, Ocolișul Mic și Boșorod să fie eliberate de obligațiile față de stăpânul domeniului.
Povestea a fost relatată de preotul Dumitru Cerbiceanu, confirmată de nobilul Ladislau Nalaczy și inclusă într-un raport al autorităților comitatului Hunedoara din 1803.
David Albu ar fi murit după ce a dezvăluit secretul, încălcând porunca ființei care îi apăruse în vis.
Comoara popilor
În 1923, istoricul Iulian Marțian a publicat în Buletinul Societății Numismatice Române o altă poveste despre o comoară din Valea Streiului.
Legenda vorbește despre un păstor care ar fi descoperit într-o peșteră din munții Grădiștei vase pline cu galbeni și figuri omenești din aur, așezate la mese de aur. Înainte de a muri, păstorul i-ar fi mărturisit secretul preotului Petru din Chitid.
Preotul a plecat apoi spre munte împreună cu un alt preot, tot Petru, din Vâlcelele Bune. Pentru a nu-i spune adevăratul motiv al călătoriei, i-ar fi vorbit despre niște vite pierdute.
Cei doi nu au găsit peștera, dar preotul din Vâlcelele Bune ar fi observat monede de aur într-un pârâu și sub rădăcinile unui copac, lângă ruinele unei cetăți. El s-ar fi întors noaptea împreună cu soția sa și ar fi luat cât aur putea transporta.
Vestea descoperirii s-a răspândit, iar mai mulți oameni au început să caute monede în munți. Autoritățile l-ar fi arestat pe preot pentru că nu declarase comoara, iar aurul păstrat de familie ar fi fost predat administrației.
Legenda consemnată de Iulian Marțian include și episodul unui atac al hoților asupra preotului, precum și încercările acestuia de a obține partea din comoară care i s-ar fi cuvenit potrivit legii.
Nădăștenca de Sus
Mai puțin cunoscută este legenda despre Nădășteanca de Sus. Legenda vorbește despre o femeie bătrână care ar fi trăit într-o pădure din apropierea Ocolișului.
Sătenii îi spuneau Nădășteanca și îi atribuiau puteri neobișnuite. Ar fi vindecat bolnavi, ar fi adus ploaia în vreme de secetă și ar fi ajutat oamenii aflați în necaz.
Când aveau nevoie de sprijinul ei, oamenii spuneau că trebuie chemată Nădășteanca „de sus, din pădure”.
Pe măsură ce a îmbătrânit, femeia ar fi coborât tot mai rar în sat. La un moment dat a dispărut, iar căutările localnicilor nu ar fi dus la niciun rezultat.
Potrivit legendei, bătrânii ar fi hotărât ca așezarea să poarte numele Nădășteanca de Sus, în amintirea femeii. Mai târziu, numele ar fi devenit Nădăștia de Sus.