Formele „fi”, „fii” și „fiii” sunt toate corecte în limba română, dar se folosesc în contexte diferite. Primele două pot fi forme ale verbului „a fi”, în timp ce „fii” și „fiii” pot proveni și de la substantivul „fiu”.
Când se scrie „fi”, cu un singur „i”
DOOM³ precizează că verbul „a fi” se scrie cu un singur „i” la infinitiv și în formele verbale construite cu acesta.
Exemple:
„Este bine a fi atent.”
„Aș fi venit mai devreme.”
„Voi fi acasă.”
„Nu fi neatent!”
„Să fi știut, aș fi venit.”
„Aș fi rămas.”
„Voi fi terminat până atunci.”
În studiul introductiv al DOOM³ sunt date explicit exemplele „a fi”, „aș fi”, „nu fi”, „voi fi”, „aș fi citit”, „să fi citit” și „voi fi citit”.
O confuzie frecventă apare la imperativul negativ:
Corect: „Nu fi supărat!”
Greșit: „Nu fii supărat!”
Forma negativă a imperativului, la persoana a II-a singular, este „nu fi”. DOOM³ consemnează separat imperativul afirmativ „fii” și imperativul negativ „nu fi”.
Când se scrie „fii”, cu doi „i”
Ca formă a verbului „a fi”, „fii” se scrie cu doi „i” în două situații importante: la conjunctivul prezent, persoana a II-a singular, și la imperativul afirmativ, persoana a II-a singular.
Exemple:
„Să fii atent.”
„Să fii acasă la ora opt.”
„Fii cuminte!”
„Fii atent la drum!”
„Fii sincer!”
De aici apare și diferența dintre:
„Să fii atent.”
și
„Să fi fost atent.”
În primul enunț avem conjunctivul prezent, persoana a II-a singular: „să fii”.
În al doilea, „fi” intră în alcătuirea conjunctivului perfect: „să fi fost”.
La fel:
„Să nu fii grăbit.”
dar:
„Nu fi grăbit!”
Prima construcție conține conjunctivul prezent „să fii”, iar a doua este imperativ negativ, pentru care norma cere forma „nu fi”.
„Fii” poate fi și pluralul substantivului „fiu”
„Fii” nu este numai formă verbală. Este și pluralul nearticulat al substantivului „fiu”.
Singular:
„Are un fiu.”
Plural:
„Are doi fii.”
„Cei doi fii locuiesc în străinătate.”
„Au venit fii și fiice din toate satele.”
DOOM³ menționează explicit pluralul nearticulat „fii” pentru substantivul „fiu”.
Cei doi „i” au aici explicație morfologică: unul aparține bazei cuvântului, iar celălalt marchează pluralul.
Când se scrie „fiii”, cu trei „i”
Forma „fiii” este pluralul articulat al substantivului „fiu”.
Exemple:
„Fiii lui au venit acasă.”
„Fiii familiei locuiesc în București.”
„Fiii regelui au primit titluri diferite.”
„Cei doi fii au plecat” devine, atunci când substantivul este articulat:
„Fiii au plecat.”
DOOM³ indică în mod expres că pluralul articulat al substantivului „fiu” se scrie „fiii”, cu trei „i”. Aceeași regulă se aplică și în cazul perechii „copii” – „copiii”.
Formele sunt, așadar:
„fiu” – singular: „un fiu”
„fii” – plural nearticulat: „doi fii”
„fiii” – plural articulat: „fiii mei”
„Să fi” sau „să fii”?
Cele două construcții sunt corecte, dar nu sunt interschimbabile.
„Să fii” apare la conjunctivul prezent, persoana a II-a singular:
„Vreau să fii atent.”
„Trebuie să fii pregătit.”
„Este bine să fii punctual.”
„Să fi” apare în construcția conjunctivului perfect:
„Să fi venit mai devreme ar fi fost mai bine.”
„E posibil să fi uitat.”
„Trebuia să fi terminat până acum.”
Diferența se vede foarte bine în perechea:
„Trebuie să fii atent.”
„Trebuia să fi fost atent.”
În prima propoziție este folosit prezentul „să fii”, iar în a doua apare forma compusă „să fi fost”.
„Nu fi” sau „nu fii”?
Și aici ambele forme pot apărea corect, dar în construcții diferite.
La imperativ negativ:
„Nu fi neatent!”
„Nu fi trist!”
„Nu fi nerăbdător!”
La conjunctiv:
„Să nu fii neatent.”
„Sper să nu fii trist.”
„Trebuie să nu fii grăbit.”