Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan a fost o revoltă țărănească desfășurată în Transilvania în toamna anului 1784, în timpul domniei împăratului Iosif al II-lea. Pornită din Zarand, mișcarea s-a extins rapid în comitatul Hunedoara, în Munții Apuseni și în alte părți ale Transilvaniei. Printre teritoriile atinse de răscoală s-au numărat Valea Mureșului, Valea Streiului și Țara Hațegului.
La originea mișcării s-au aflat obligațiile impuse țărănimii dependente, conflictele cu proprietarii de pământ și administrația domenială, sarcinile fiscale și nemulțumirile privind statutul juridic al iobagilor. Un rol direct în declanșarea evenimentelor l-a avut conscripția militară din 1784 și speranța țăranilor că înscrierea în regimentele grănicerești le-ar putea modifica statutul și îi putea elibera de unele obligații feudale. Suspendarea procesului de recrutare a produs tensiuni în mai multe regiuni, între care comitatul Hunedoara și districtul Hațegului.
Situația țărănimii în Transilvania
În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, o mare parte a populației rurale a Transilvaniei se afla într-un raport de dependență față de proprietarii domeniilor. Iobagii prestau robotă, datorau produse și diferite plăți și erau supuși unor restricții privind deplasarea și căsătoria. La acestea se adăugau obligațiile fiscale față de stat și conflictele legate de folosirea pădurilor, pășunilor și altor resurse. Documentele epocii consemnează numeroase plângeri împotriva sarcinilor și abuzurilor domeniale.
Dimensiunea socială a răscoalei este evidentă din revendicările și acțiunile participanților. În același timp, situația din Transilvania avea și o componentă etnică și confesională: majoritatea populației românești era ortodoxă și nu beneficia de poziția politică a stărilor privilegiate. Istoriografia a discutat, din acest motiv, atât caracterul social, cât și dimensiunea națională a evenimentelor din 1784.
Horea participase înaintea răscoalei la demersuri prin care locuitorii din Munții Apuseni își prezentaseră nemulțumirile autorităților imperiale de la Viena. Faptul că plângerile ajungeau până la împărat a contribuit la răspândirea în mediul rural a speranței că autoritatea imperială ar putea interveni împotriva abuzurilor proprietarilor și funcționarilor.
Conscripția militară din 1784
La 31 ianuarie 1784 a fost emis un decret imperial legat de organizarea și completarea regimentelor de graniță. În cursul anului au început operațiuni de conscripție, inclusiv în comitatele Hunedoara și Zarand. Pentru țărani, serviciul în regimentele grănicerești oferea perspectiva unui statut diferit de cel al iobagilor domeniali, ceea ce a determinat numeroase comunități să solicite înscrierea.
Autoritățile au suspendat însă operațiunea în zonele unde aceasta provocase tulburări și conflicte. Publicarea ordinului de încetare a conscripției a produs reacții puternice în numeroase sate hunedorene. Documentele păstrate arată că tensiunea era ridicată cu mai multe săptămâni înainte de izbucnirea propriu-zisă a răscoalei.
Valea Streiului înainte de răscoală
Documentele publicate în colecția „Izvoarele răscoalei lui Horea”, realizată sub egida Institutului de Istorie „George Barițiu” al Academiei Române, oferă informații precise despre situația din Valea Streiului și Țara Hațegului în lunile care au precedat răscoala. Corpusul cuprinde acte ale comitatului Hunedoara, rapoarte militare, anchete și corespondență administrativă.
La 9 septembrie 1784, autoritățile cercetau plângeri formulate de iobagi din Valea Sângeorgiului, Costești, Tămășasa, Cincu Mare și Sâncrai împotriva unui administrator domenial. La 12 septembrie, un alt raport consemna reacția locuitorilor la anularea conscripției militare în mai multe sate, între care Bretea Română, Streisângeorgiu, Valea Sângeorgiului, precum și satele din apropiere Ocolișul Mic, Boșorod, Chitid, Vâlcelele Bune, Vâlcelele Rele și Gânțaga.
Alte documente arată că ordinul de suspendare a conscripției a fost comunicat și locuitorilor din Sântămăria-Orlea, Plopi, Bretea, Măceu, Ocolișul Mare, Ruși, Nădăștia de Jos, Crișeni, Călan și Sâncrai. Prezența explicită a Călanului și a satelor care fac astăzi parte din zona orașului confirmă că agitația din vara și toamna anului 1784 nu s-a limitat la Zarand și Munții Apuseni.
Un episod este documentat la Măceu. La 22 septembrie 1784, militarii unui detașament trimis pentru a sprijini autoritățile în arestarea unui „conducător” al țăranilor au raportat că au fost alungați de locuitori. În ziua următoare, mai mulți săteni din Măceu au solicitat autorităților să nu trimită din nou soldați pentru represalii. La 24 septembrie, Tabla comitatului Hunedoara raporta Guberniului atât incidentele de la Măceu, cât și tensiunile apărute la Sântămăria-Orlea.
Izbucnirea răscoalei
La sfârșitul lunii octombrie 1784, Crișan i-a chemat pe țăranii din Zarand la o adunare la Mesteacăn. Adunarea a avut loc la 31 octombrie. Participanții au pornit cu intenția de a ajunge la Alba Iulia și de a solicita înrolarea în regimentele grănicerești.
În noaptea următoare, la Curechiu, încercarea autorităților de a opri și dispersa grupul a degenerat într-o confruntare. În zilele următoare, acțiunea s-a transformat într-o revoltă deschisă împotriva nobilimii și a administrației domeniale. Din acest motiv, în lucrările istorice apar mai multe repere pentru începutul răscoalei – 31 octombrie, 1 noiembrie sau 2 noiembrie — acestea desemnând etape succesive ale aceluiași proces: adunarea de la Mesteacăn, incidentul de la Curechiu și declanșarea atacurilor asupra proprietăților nobiliare.
Mișcarea s-a extins rapid în Zarand și apoi în comitatul Hunedoara. Au fost atacate curți nobiliare și alte proprietăți asociate puterii domeniale. Răscoala a ajuns curând în Valea Mureșului, la Deva, în Țara Hațegului și în Valea Streiului, în timp ce alte grupuri au acționat înspre Câmpeni, Abrud și zona centrală a Munților Apuseni.
Răscoala în Valea Streiului și Țara Hațegului
În primele zile ale lunii noiembrie, mișcarea din Zarand a antrenat și comunități din sudul comitatului Hunedoara. Sursele istorice indică extinderea răscoalei spre Valea Streiului și Țara Hațegului, zone în care existaseră deja conflicte legate de conscripția militară.
Un episod documentat a avut loc la 7 noiembrie 1784, când au fost atacate curțile nobiliare din Bretea Românească și Bretea Ungurească, actuala Bretea Streiului. Pentru Bretea Românească sunt consemnate pe listele de pagube 18 persoane, alături de biserica reformată. Printre familiile ale căror proprietăți au fost afectate sunt menționate Kendeffi, Csongradi, Nalaczi și Tordai. În apropiere, la Covragiu, a fost devastată proprietatea lui Francisc Farkas.
În cazul Călanului, izvoarele consultate permit afirmarea cu certitudine a implicării zonei în agitația legată de conscripția militară, deoarece Călan, Crișeni și Sâncrai apar nominal în documentele din septembrie 1784. Pentru alte sate din actualul oraș – Strei, Streisângeorgiu, Valea Sângeorgiului, Ohaba Streiului și Nădăștia de Jos – există, de asemenea, mărturii privind tensiunile din perioada imediat anterioară răscoalei.
Atacurile asupra Devei
Extinderea răscoalei în comitatul Hunedoara a determinat numeroși nobili și funcționari să se refugieze la Deva, unde puteau beneficia de protecția cetății și a garnizoanei.
În zilele de 6 și 7 noiembrie 1784, grupuri de răsculați au încercat să atace Deva, fără a reuși să ocupe orașul și cetatea. Confruntările din această zonă au devenit unul dintre punctele centrale ale fazei inițiale a răscoalei.
La 11 noiembrie, la Șoimuș, a fost transmis nobilimii din comitatul Hunedoara documentul cunoscut în istoriografie drept ultimatumul răsculaților. Textul cerea renunțarea la privilegiile nobiliare, părăsirea moșiilor nobiliare, plata dărilor de către nobili asemenea celorlalți contribuabili și împărțirea pământurilor între oamenii de rând, potrivit unei viitoare hotărâri imperiale.
Documentul este una dintre sursele centrale pentru interpretarea programului social al răscoalei. Legătura sa exactă cu Horea și modul în care textul a fost formulat au fost discutate în istoriografie, motiv pentru care este preferabilă denumirea de „ultimatum atribuit răsculaților” sau „ultimatumul de la Deva/Șoimuș”, fără a presupune că textul a fost redactat personal de Horea.
Reprimarea răscoalei
După o perioadă în care autoritățile au încercat atât negocieri, cât și măsuri militare, împăratul Iosif al II-lea a ordonat la 21 noiembrie 1784 reprimarea răscoalei. Trupele imperiale au început să recâștige controlul asupra teritoriilor în care acționau grupurile de țărani.
Una dintre confruntările decisive a avut loc la Mihăileni, la 7 decembrie 1784. Trupele comandate de vicecolonelul Anton Kray au înfrânt grupul de răsculați din zonă. David Prodan consideră această luptă momentul care a încheiat rezistența organizată în regiunea unde izbucnise mișcarea. După înfrângere, Horea și-a îndemnat oamenii să se retragă, intenționând, potrivit izvoarelor, să reia acțiunea într-un moment favorabil.
Capturarea conducătorilor ți execuția
Horea și Cloșca s-au retras în munți și au fost capturați la 27 decembrie 1784, în urma operațiunilor organizate de autoritățile imperiale. Au fost transportați la Abrud și apoi la Alba Iulia, unde au fost închiși și interogați.
Crișan a rămas în libertate încă aproximativ o lună. A fost prins la 30 ianuarie 1785 și adus la Alba Iulia la începutul lunii februarie. Ancheta asupra conducătorilor răscoalei a fost efectuată de o comisie imperială condusă de Anton von Jankovich. Cercetarea modernă a documentelor judiciare confirmă atât procedura extraordinară utilizată împotriva conducătorilor, cât și sentințele pronunțate în februarie 1785.
Crișan a murit în închisoare la 13 februarie 1785, sinucigându-se înainte de executarea sentinței.
Horea și Cloșca au fost condamnați la moarte și executați public la Alba Iulia, la 28 februarie 1785, prin frângere cu roata. Execuția s-a desfășurat în prezența unui număr mare de țărani aduși din regiunile în care se desfășurase răscoala, pedeapsa având și un caracter demonstrativ, menit să descurajeze alte revolte.
După executare, trupurile celor doi au fost împărțite, iar părți ale acestora au fost expuse în diferite regiuni afectate de răscoală. Trupul lui Crișan a fost supus unei proceduri asemănătoare după moartea sa.
Urmările răscoalei
După reprimarea mișcării, autoritățile imperiale au desfășurat anchete privind cauzele răscoalei și situația țărănimii. În anii următori au existat și deportări ale unor participanți sau ale unor familii considerate implicate în evenimente, inclusiv spre Banat. Cercetări recente ale Institutului de Istorie „George Barițiu” au documentat aceste deplasări și politica autorităților de după 1784.
La 22 august 1785, Iosif al II-lea a emis pentru Transilvania patenta de desființare a servituții personale. Aceasta le-a acordat țăranilor libertatea de a se muta, de a se căsători fără permisiunea stăpânului și de a învăța sau practica o meserie. Patenta nu a eliminat însă în întregime raporturile feudale și toate obligațiile economice ale țăranilor față de proprietarii domeniilor.
Reforma se înscria în politica mai largă a lui Iosif al II-lea, dar experiența răscoalei și anchetele desfășurate ulterior au accentuat necesitatea reglementării situației țărănimii transilvănene. Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia prezintă documentul din 22 august 1785 în legătură directă cu urmările evenimentelor din 1784.
Izvoare și cercetări
Răscoala din 1784 este documentată printr-un volum foarte mare de acte administrative, militare, judiciare și diplomatice. O parte substanțială a acestora a fost publicată în seria „Izvoarele răscoalei lui Horea”, realizată de cercetători ai Institutului de Istorie „George Barițiu” și ai altor instituții academice. Volumele reunesc documente ale Guberniului Transilvaniei, comitatelor, armatei și autorităților imperiale, precum și relatări contemporane și presă europeană.
Între lucrările de referință pentru cercetarea modernă a evenimentului se află studiile lui David Prodan, în special cele două volume ale lucrării Răscoala lui Horea, și cercetările lui Nicolae Edroiu. Documentele judiciare privind condamnarea celor trei conducători au fost analizate și în Anuarul Institutului de Istorie „George Barițiu”, publicație a Editurii Academiei Române.