Comuna Bretea Română, aflată în Valea Streiului, reunește mai multe sate cu o istorie bogată, legată de Țara Hațegului, de domeniile medievale ale cetăților Deva și Hațeg, dar și de evoluția administrativă a Transilvaniei în epoca modernă și contemporană.
Urme de locuire veche
Descoperirile arheologice arată că teritoriul comunei Bretea Română a fost locuit cu mult înaintea primelor mențiuni documentare medievale. În mai multe puncte din hotarele satelor au fost identificate materiale aparținând unor epoci diferite, de la neolitic și epoca bronzului până la perioada dacică și romană.
La Bățălar, în punctul „Ferma”, spre Streisângeorgiu, au fost descoperite urme romane, interpretate ca aparținând unei villa rustica. Ruinele conțineau mozaic pentru paviment și numeroase țigle. La Bercu au fost semnalate vestigii preistorice, iar în punctul Vârcolin s-au găsit materiale ceramice aparținând culturii Wietenberg. Alte artefacte din neolitic și epoca bronzului au fost descoperite pe câmpul de pe malul stâng al râului Strei.
În zona Bretea Streiului, între pasajul CFR Plopi și drumul spre Bretea Română, în punctul Grumeda, au fost descoperite materiale ceramice din neolitic și din cultura Wietenberg. La Covragiu au fost identificate materiale ceramice aparținând culturii Coțofeni, iar la Gînțaga, în locul numit Dâmbuleu, a fost descoperită o așezare Coțofeni, alături de ceramică Wietenberg. Tot în apropierea satului Gînțaga este amintită și o așezare dacică.
În alte sate au fost descoperite urme din epoca romană sau medievală. La Bretea Română a fost găsită o inscripție romană, iar în hotarul satului Ruși au fost semnalate urme arheologice de epocă romană. La Vâlcele s-a descoperit o monedă de la Dyrrachium, iar la Vâlcelele Bune sunt amintite descoperiri preistorice lucrate din aur, precum și un tezaur monetar format din drahme emise la Dyrrachium.
Primele atestări documentare
Cele mai multe dintre satele comunei Bretea Română sunt atestate documentar în secolele XIV-XV, deși existența lor poate fi mai veche decât primele mențiuni păstrate în documente.
Bretea Streiului, cunoscută în trecut și ca Bretea Ungurească, este atestată documentar în anul 1332, când un Ladislau, paroh „de Berecce”, apare în socotelile dijmei papale. Satul a aparținut de cetatea regală a Hațegului, iar înainte de anul 1398 a fost dăruit de rege lui Grigore Bethlen. În 1398, localitatea apare ca „possessio Berekte”, împreună cu vama de acolo, aflată în stăpânirea văduvei lui Grigore Bethlen. În 1406, localitatea și vama erau în stăpânirea lui Ioan, fiul lui Grigore Bethlen.
Bretea Română, satul reședință al comunei, este amintită în legătură cu același spațiu istoric al Streiului și al Țării Hațegului. Localitatea este situată pe malul drept al râului Strei, pe cursul inferior. În secolul al XV-lea, Bretea Română apare alături de alte sate din zonă în legătură cu domeniile cetății Deva.
Satul Bățălar este atestat documentar în anul 1453, sub forma „Rachaler” sau „Bachaler”, în dependența cetății Deva. În 1458 este amintit ca aparținând de districtul Hațegului, în stăpânirea familiei nobiliare din Bretea.
Covragiu, situat pe malul drept al Streiului, apare documentar în 1453 sub numele „Kwred”, aparținând de cetatea Deva. În 1458 este menționat ca parte a districtului Hațeg.
Gînțaga este atestată pentru prima dată în anul 1410. În 1426, Iuga „Ganchaga” apare într-o listă de oameni ai regelui pentru satul Dumbrăvița. Este posibil ca și Ioan, fiul lui Simion „de Gonczhaza”, amintit în 1453, să fi fost membru al familiei cneziale din Gînțaga. Satul pare să fi avut o situație aparte față de localitățile învecinate.
Măceu este menționat pentru prima dată într-un document din 1446, când Stoia „de Maczesd” apare ca vecin al cnezilor din Cinciș. Poziția satului, la vest de Strei, aproape de Bretea Streiului, îl lega de zona de contact dintre valea Streiului și culmile care despart Streiul de Cerna.
Ocolișul Mare este atestat documentar în anul 1337. Satul este situat la izvorul unui afluent al Streiului, care se unește cu râul în apropierea satului Strei. Satele Plopi și Ruși sunt atestate în 1453, Ruși fiind situat pe malul stâng al cursului inferior al Streiului, între Bretea și Strei.
Vâlcelele Bune și Vâlcele sunt atestate în anul 1453. Cele două sate se află pe partea dreaptă a râului Strei, la poalele Munților Șureanu. La data menționării lor, aparțineau de domeniul Deva, iar în 1458 sunt amintite ca făcând parte din districtul Hațegului.
Toponimia satelor
Toponimul Bretea este explicat printr-un antroponim, adică printr-un nume de persoană. Bățălar ar putea avea la bază un derivat din „baciulari”, cu posibile legături cu forme populare precum „baciulie”, cu sens de căpățână sau măciulie, ceea ce ar putea sugera un loc deluros.
Covragiu este pus în legătură cu apelativul „covrag”, cu sensul de ramuri uscate, vreascuri sau uscături. Bercu poate proveni de la numele de familie Bercu, iar Gînțaga este explicată ca derivat al numelor Gînța sau Gînțu.
Măceu provine, cel mai probabil, de la un nume de familie, cum ar fi Macea, Maciu, Maceu sau Măceanu. Ocolișu Mare are la bază verbul „a ocoli” și sugerează un loc cu ocoluri sau cotituri. Plopi provine de la apelativul „plop”, iar Ruși reprezintă forma de plural a antroponimului Rus sau Rusu. Vâlcele derivă din „vâlcea”, termen care desemnează o vale îngustă și puțin adâncă.
Evenimente din secolul al XVIII-lea
Un episod important pentru istoria zonei este legat de Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan din 1784. În vara acelui an, printre primele sate din comitatul Hunedoara care s-au înscris pentru regimentele grănicerești s-au numărat Gînțaga și Vâlcelele Bune. Exemplul lor a fost urmat de Vâlcele, Bățălar, Boșorod, Valea Sângeorzului, Ocolișul Mic, Chitid și Plopi.
Satele s-au înscris pentru regimentele grănicerești la Hațeg, însă autoritățile au intervenit și au anulat conscripția militară. Măsura a contribuit la tensionarea situației și la izbucnirea răscoalei în noiembrie 1784.
La 7 noiembrie 1784, țăranii răsculați au prădat curțile nobiliare din Bretea Românească și Bretea Ungurească. În Bretea Românească, lista pagubelor cuprindea 18 proprietari, la care se adăuga biserica reformată. Între familiile nobiliare afectate sunt amintite Kendeffi, Csongradi, Nalaczi și Tordai. Au fost devastate și curțile lui Francisc Farkas din Covragiu, precum și averile unor nobili din Ruși și Bățălar.
Evenimentele arată că satele de pe Valea Streiului au fost implicate direct în tensiunile sociale și politice care au marcat Transilvania la sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Evoluția administrativă
Din punct de vedere administrativ, comuna Bretea Română a trecut prin mai multe reorganizări. În anul 1850, aici funcționau pretura, primăria și un post de jandarmi.
În 1895, comuna s-a împărțit în două. Satele Bretea Română, Covragiu, Gînțaga, Vâlcelele Bune și Vâlcelele Rele au format comuna Bretea Română, în timp ce Bretea Streiului, Măceu, Plopi și Ruși au format comuna Ruși.
În anul 1926, comuna Ruși a fost desființată, iar satele componente au trecut din nou la comuna Bretea Română. Această situație a durat până în 1943, când a fost înființată comuna Bretea Streiului, cuprinzând satele aflate pe partea stângă a Streiului: Plopi, Bretea Streiului, Măceu, Ruși și Ocolișu Mare.
În 1950, comuna Bretea Streiului a fost din nou inclusă în comuna Bretea Română, iar în 1956 a fost reînființată. După reorganizarea administrativ-teritorială din 1968, cele două comune s-au unificat, formând comuna Bretea Română.
În prezent, comuna este alcătuită din satele Bretea Română, Bățălar, Bretea Streiului, Covragiu, Gînțaga, Măceu, Ocolișu Mare, Plopi, Ruși, Vâlcele, Vâlcelele Bune și Vâlcelele Rele, la care se adaugă cătunele Bercu și Vâlceluța.
Potrivit datelor ultimului recensământ, comuna Bretea Română avea 2.969 de locuitori, în scădere față de recensământul din 2011, când erau înregistrați 3.052 de locuitori. Diferența este de 83 de persoane, reprezentând o scădere de 2,72%.
Satele comunei
Bretea Română este centrul administrativ al comunei. Satul este situat pe partea dreaptă a Streiului, în zona centrală a teritoriului administrativ. Prin localitate trec drumuri de legătură spre Vâlcelele Bune și spre celelalte sate ale comunei.
Bățălar se află pe partea dreaptă a Streiului, în partea de nord a comunei. Este așezat în lunca râului și este străbătut de pârâul Vonii.
Bercu este una dintre cele mai mici așezări ale comunei, situată în partea sudică, pe terasa Streiului. Satul are legături rutiere cu zona Bucium-Orlea.
Bretea Streiului se află pe malul stâng al Streiului, între calea ferată Simeria–Petroșani și cursul râului. Localitatea a purtat în trecut numele de Bretea Ungurească, iar din 1890 este cunoscută ca Bretea Streiului.
Covragiu este situat în sudul teritoriului comunei, în lunca Streiului, pe partea dreaptă a râului.
Gînțaga se află în partea sud-estică a comunei, la contactul terasei Streiului cu dealurile piemontane. Satul este traversat de pârâul Gînțaga, afluent al Streiului.
Măceu este amplasat pe partea stângă a Streiului, într-o zonă de contact între terasa râului și dealurile din vestul comunei. Satul este cunoscut și pentru tradiția viticolă, fiind amintit în legătură cu viile și vinurile sale.
Ocolișu Mare se află în nord-vestul comunei, într-o vale îngustă, între dealuri. Satul este menționat în surse ca fiind cunoscut, alături de Măceu, pentru vinurile sale.
Plopi este situat în sud-vestul comunei, pe malul stâng al Streiului, în apropierea căii ferate Simeria–Petroșani și a drumului național DN 66.
Ruși se află în partea de nord a comunei, tot pe malul stâng al Streiului. Localitatea este traversată de DN 66, iar linia ferată Simeria–Petroșani trece prin apropiere.
Vâlcele este situat în estul comunei, pe partea dreaptă a Streiului, la contactul terasei râului cu dealurile piemontane.
Vâlcelele Bune se află în partea estică a comunei, pe partea dreaptă a Streiului. Satul este legat rutier de Gînțaga, Vâlcele și Bretea Română.
Vâlceluța este așezată în partea nord-estică a comunei, între dealurile din dreapta Streiului, fiind traversată de pârâul Vonii.
Personalități legate de comuna Bretea Română
De-a lungul timpului, din satele comunei Bretea Română au provenit mai multe personalități din domenii precum teologia, folclorul, dreptul, educația și artele plastice. Între acestea se numără Vizantie Densușianu, născut la Măceu, preot greco-catolic și culegător de folclor.
Tot din comuna Bretea Română a provenit Mircea Păcurariu, născut în satul Ruși, profesor universitar de teologie, istoric al Bisericii Ortodoxe Române și membru titular al Academiei Române. Din Bățălar au provenit preotul ortodox Silviu Guga, iconom stavrofor, care a slujit timp de mai multe decenii la parohia Vâlcelele Rele, și Szakács Ödön, jurist și magistrat, cunoscut pentru activitatea sa în domeniul dreptului în Ungaria.
Satul Măceu este legat și de numele pictorului și profesorului Ioan Budiu, precum și de cel al artistului plastic Tiron Budiu.