Cucerirea Sarmizegetusei Regia a avut loc în anul 106 d.Hr., în timpul celui de-al doilea război purtat de împăratul roman Traian împotriva regelui dac Decebal. Ocuparea capitalei regatului dac a reprezentat momentul decisiv al campaniei romane din anii 105–106 și a fost urmată de destrămarea puterii politice conduse de Decebal, de moartea acestuia și de organizarea unei părți a teritoriilor cucerite în provincia romană Dacia. Repertoriul Arheologic Național consemnează explicit că Sarmizegetusa Regia a fost „cucerită, devastată şi ocupată de armata romană” în anul 106.
Sarmizegetusa Regia, aflată la Grădiștea de Munte, în actualul județ Hunedoara, fusese reședința regală și principalul centru politic și religios al regatului dac. Ea se afla în centrul ansamblului de cetăți și puncte fortificate din Munții Orăștiei. Împreună cu Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Luncani-Piatra Roșie, Bănița și Căpâlna, situl face parte astăzi din ansamblul Cetăților dacice din Munții Orăștiei, înscris în 1999 în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. UNESCO descrie cele șase fortificații drept nucleul regatului dac și menționează cucerirea lor de către romani la începutul secolului al II-lea.
Sarmizegetusa Regia și sistemul defensiv din Munții Orăștiei
Sarmizegetusa Regia era legată de un teritoriu extins, amenajat pe terase, care cuprindea fortificația, zona sacră, așezări civile, ateliere și alte amenajări. Accesul spre centrul regatului era supravegheat printr-o rețea de cetăți, turnuri și alte puncte de apărare.
Institutul Național al Patrimoniului arată că principala cale de acces dinspre Valea Mureșului, de-a lungul Apei Grădiștei, era apărată de cetățile de la Costești-Cetățuie și Costești-Blidaru, precum și de alte fortificații. Dinspre vest se afla Piatra Roșie, iar alte căi de pătrundere spre zona capitalei erau supravegheate de fortificații precum Bănița și Căpâlna.
Această dispunere explică de ce apropierea unei armate numeroase de Sarmizegetusa presupunea mai mult decât atacarea incintei de la Grădiștea de Munte. Armata romană trebuia să înainteze într-un relief montan dificil, să își mențină liniile de aprovizionare și să neutralizeze sau să ocolească punctele dacice care controlau drumurile către capitală.
Campania romană din 101–102
Sarmizegetusa Regia fusese amenințată direct încă din primul război dacic al lui Traian, desfășurat în anii 101–102. După luptele purtate în interiorul regatului, armata romană a pătruns până în zona centrului politic al dacilor.
Institutul Național al Patrimoniului indică drept una dintre căile de înaintare romană traseul dinspre est, prin zona Vârful lui Pătru – Jigoru – Comărnicel – Muncelu. Castrele romane identificate în acest sector sunt considerate mărturii ale deplasării trupelor către Sarmizegetusa. INP notează că acest drum l-a condus pe Traian „până sub zidurile Sarmizegetusei”.
Cassius Dio relatează că, în cursul campaniei, Traian a ocupat mai multe poziții fortificate, iar Decebal, aflat într-o situație militară dificilă, a acceptat condițiile impuse de romani. Regele trebuia, între altele, să predea arme și mașini de război, să demoleze fortificațiile și să renunțe la teritoriile ocupate. După încheierea păcii, istoricul antic afirmă că Traian a plecat din tabăra de la Zermizegethusa și a instalat garnizoane în mai multe puncte.
Datele arheologice indică și ele intervenții asupra fortificației de la Sarmizegetusa în această perioadă. Fișa actualizată a Repertoriului Arheologic Național menționează că, în urma condițiilor păcii din 102, părți ale zidului dacic au fost demontate.
Cronologia exactă și amploarea prezenței militare romane la Sarmizegetusa între 102 și 105 au generat însă discuții între arheologi. Inscripțiile militare și fazele succesive ale fortificației indică prezența unor unități romane, dar interpretarea tuturor amenajărilor nu este unanimă. Din acest motiv, existența unei garnizoane romane în zona capitalei după primul război poate fi susținută, în timp ce detaliile privind amplasarea și dimensiunile sale trebuie prezentate cu precauție.
Reluarea războiului
Pacea din 102 nu a durat. Potrivit lui Cassius Dio, Decebal a fost acuzat că își reface fortificațiile, strânge din nou arme, primește dezertori din Imperiul Roman și încearcă să își consolideze poziția în raport cu populațiile vecine. Senatul roman l-a declarat din nou inamic, iar Traian a preluat personal conducerea unei noi expediții.
Al doilea război a început în 105, iar obiectivul final al campaniei a fost înlăturarea puterii lui Decebal. Spre deosebire de conflictul precedent, încheiat printr-un tratat, această campanie avea să ducă la ocuparea definitivă a centrului regatului.
Cercetările moderne asupra reliefului și pozițiilor militare romane au adus date noi despre modul în care Sarmizegetusa putea fi atacată. Studiile realizate de arheologii Ioana A. Oltean și João Fonte, folosind modele LiDAR și GIS, arată că punctele militare romane din Munții Orăștiei formau un sistem de deplasare și control al terenului. Analizele lor indică în special pozițiile de la Șesului și Muncelu ca relevante pentru izolarea și atacarea Sarmizegetusei, iar Comărnicelu apare drept un nod logistic al operațiunilor romane.
Aceste rezultate reprezintă însă o reconstituire arheologică a strategiei militare, nu o relatare antică a traseului exact urmat de fiecare unitate.
Asediul și căderea capitalei
Relatarea literară păstrată despre faza finală a războiului este foarte scurtă. Cassius Dio afirmă că Traian, după ce trecuse Dunărea, a dus războiul „cu prudență” și că, după lupte grele, i-a învins pe daci. Istoricul consemnează apoi faptul esențial: reședința lui Decebal și teritoriul său au fost ocupate.
O reprezentare mult mai amplă a campaniei se găsește pe Columna lui Traian, ridicată la Roma și inaugurată în anul 113. Portalul oficial italian dedicat monumentului identifică, în succesiunea scenelor celui de-al doilea război, episoadele „spre Sarmizegetusa”, „asediul Sarmizegetusei”, „sinuciderea dacilor”, „romanii ocupă Sarmizegetusa”, urmate de continuarea urmăririi și de moartea lui Decebal.
Reliefurile nu trebuie însă citite ca o înregistrare exactă, asemenea unei cronici contemporane ilustrate. Columna este un monument imperial destinat comemorării victoriei lui Traian, iar identificarea anumitor cetăți, clădiri sau episoade reprezentate pe friză a făcut obiectul unor interpretări diferite.
În termeni istorici și arheologici, poate fi afirmat cu siguranță că Sarmizegetusa Regia a fost cucerită de armata romană în 106, iar distrugerile produse în cursul războaielor au fost considerabile. Repertoriul Arheologic Național consemnează distrugerea templelor și a clădirilor civile și ample nivelări ale terenului realizate înaintea amenajărilor militare romane.
Problema alimentării cu apă
O explicație răspândită în literatura de popularizare afirmă că romanii ar fi tăiat conductele care alimentau Sarmizegetusa cu apă, obligându-i astfel pe apărători să se predea. Acest episod nu poate fi prezentat ca fapt istoric sigur.
Interpretarea provine în mare măsură dintr-o scenă controversată de pe Columna lui Traian, în care mai mulți daci apar în jurul unui recipient cu lichid. Scena a fost explicată fie ca împărțirea ultimelor rezerve de apă, fie ca o sinucidere colectivă prin otrăvire. Un studiu publicat în Ephemeris Napocensis arată că interpretarea scenei continuă să fie discutată în cercetarea arheologică.
În plus, cercetările referitoare la alimentarea cu apă au identificat existența unei conducte și a unei surse permanente în interiorul incintei. Studiul arheologic dedicat acestei probleme concluzionează că ipotezele mai vechi privind vulnerabilitatea cetății din cauza lipsei apei trebuie reconsiderate.
Prin urmare, afirmația că „romanii au tăiat apa Sarmizegetusei și astfel au cucerit cetatea” depășește ceea ce permit în prezent izvoarele.
Distrugerea și ocupația romană
După cucerire, configurația sitului a fost modificată substanțial. Cercetările arheologice au identificat nivelări, refolosirea blocurilor provenite din construcțiile dacice și amenajări destinate trupelor romane. În zidurile ridicate sau refăcute după cucerire au fost utilizate inclusiv blocuri și elemente provenite de la edificiile monumentale ale epocii dacice.
Săpăturile de la Sarmizegetusa au evidențiat un nivel roman databil în timpul domniei lui Traian. Cercetările de pe unele terase au arătat că intervenția romană de după cucerirea capitalei a fost atât de amplă încât a modificat puternic amenajările dacice anterioare. În nivelurile romane au fost găsite ceramică, monede și urme ale unor amenajări militare.
Inscripțiile descoperite la Grădiștea de Munte atestă prezența unor detașamente legionare. Repertoriul Arheologic Național menționează amenajarea pe locul fortificației dacice a unei fortificații romane folosite de trupe auxiliare și legionare și consemnează participarea Legiunii IV Flavia Felix.
Sarmizegetusa Regia nu a devenit însă capitala administrativă a noii provincii. Centrul roman care a purtat ulterior numele Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa a fost întemeiat la aproximativ 35–40 de kilometri spre vest, în Țara Hațegului. Cele două situri sunt distincte.
Moartea lui Decebal
Cucerirea Sarmizegetusei nu a însemnat capturarea imediată a regelui. Decebal a părăsit zona capitalei și a fost urmărit de unități romane.
Cassius Dio relatează că, după ocuparea capitalei și a teritoriului său, Decebal s-a sinucis când capturarea devenise iminentă. Capul său a fost trimis la Roma. Episodul sinuciderii regelui apare și pe Columna lui Traian.
Moartea lui Decebal a marcat sfârșitul rezistenței organizate în jurul monarhiei sale. În urma victoriei din 106, o parte a fostului regat a intrat sub administrație romană, constituind nucleul provinciei Dacia.
Izvoare și cercetări arheologice
Reconstituirea cuceririi Sarmizegetusei Regia se bazează pe trei categorii principale de informații: izvoarele literare antice, în primul rând Cassius Dio; reprezentările de pe Columna lui Traian; și cercetările arheologice desfășurate la Grădiștea de Munte și în celelalte situri din Munții Orăștiei.
Izvoarele scrise sunt fragmentare. Opera despre războaiele dacice redactată chiar de Traian nu s-a păstrat, iar relatarea lui Cassius Dio a ajuns până în prezent în formă abreviată. Din acest motiv, arheologia are un rol esențial în stabilirea etapelor ocupării romane și în verificarea interpretărilor tradiționale.
Cercetările sistematice de la Sarmizegetusa Regia se desfășoară de aproximativ un secol, cu participarea unor colective de la Universitatea Babeș-Bolyai, Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei și Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Repertoriul Arheologic Național documentează seria acestor campanii și rezultatele lor.
Cucerirea din 106 poate fi astfel stabilită fără îndoială, dar desfășurarea exactă a asediului, durata lui, pozițiile tuturor unităților romane și succesiunea precisă a distrugerilor nu sunt cunoscute în întregime. Cercetările recente bazate pe arheologie, LiDAR și analize spațiale continuă să completeze imaginea ultimei faze a capitalei regatului dac.