Da, înainte de „dar” se pune virgulă atunci când cuvântul este folosit ca o conjuncție coordonatoare adversativă. Regula se aplică atât atunci când „dar” leagă două propoziții, cât și atunci când pune în opoziție părți ale aceleiași propoziții.
„Dar” introduce, de regulă, o idee aflată în opoziție sau în contrast cu cea exprimată anterior.
Corect:
„Am vrut să plec, dar a început să plouă.”
Greșit:
„Am vrut să plec dar a început să plouă.”
De ce se pune virgulă înainte de „dar”?
În Gramatica de bază a limbii române (GBLR), elaborată sub egida Academiei Române, se precizează că elementele sintactice legate prin conjuncții adversative se despart prin virgulă. Aceeași regulă este consemnată și în Gramatica limbii române (GALR).
„Dar” face parte din categoria conjuncțiilor coordonatoare adversative, alături de cuvinte precum „însă”, „ci” și „iar”, atunci când acesta din urmă are valoare adversativă.
Virgula apare, așadar, înainte de „dar”:
„Cartea este interesantă, dar destul de dificilă.”
„Este mic, dar foarte rezistent.”
„L-am căutat, dar nu l-am găsit.”
„A promis că va veni, dar s-a răzgândit.”
Se pune virgulă și după „dar”?
În mod obișnuit, nu se pune virgulă după „dar”.
Corect:
„Am încercat, dar nu am reușit.”
Greșit:
„Am încercat, dar, nu am reușit.”
Conjuncția aparține elementului pe care îl introduce și nu trebuie izolată prin virgulă. Acest lucru este valabil și atunci când „dar” apare la începutul unei propoziții sau al unui enunț:
„Dar nu acesta este motivul.”
„Dar ce s-a întâmplat?”
Nu sunt corecte, în aceste situații:
„Dar, nu acesta este motivul.”
„Dar, ce s-a întâmplat?”
După „dar” poate apărea totuși o virgulă dacă urmează un element care trebuie izolat din alte motive:
„A vrut să vină, dar, din păcate, nu a mai avut timp.”
În acest exemplu, virgulele izolează expresia „din păcate”; ele nu sunt determinate de conjuncția „dar”.
Când regula nu se aplică
Virgula înainte de „dar” este obligatorie atunci când avem conjuncția adversativă „dar”. Cuvântul poate avea însă și alte valori.
În propoziția:
„A primit un dar frumos.”
„dar” este substantiv și înseamnă „cadou”, astfel că regula referitoare la conjuncția adversativă nu are nicio legătură cu punctuația enunțului.
În schimb:
„A primit un dar, dar nu i-a plăcut.”
primul „dar” este substantiv, iar al doilea este conjuncție adversativă și este precedat de virgulă.