Biserica „Sfântul Gheorghe” din Streisângeorgiu, astăzi parte a orașului Călan, se numără printre cele mai importante monumente medievale din județul Hunedoara. Ridicată pe o terasă aflată în partea răsăriteană a fostului sat, construcția păstrează, dincolo de simplitatea arhitecturii, un ansamblu de picturi murale cu valoare istorică.
Un studiu semnat de Ramona M. Toma, publicat în revista Sargetia. Acta Musei Devensis, analizează cauzele degradării picturilor murale din interiorul monumentului. Autoarea amintește că biserica s-a păstrat într-o formă bună din punct de vedere arhitectural, mai ales după lucrările de restaurare desfășurate în anii 1975–1977.
Cercetările realizate în timpul acelei campanii au adus la lumină informații importante despre vechimea bisericii. Cel mai cunoscut reper rămâne pisania datată 1313–1314, descoperită de Radu Popa. Alături de tabloul votiv din 1408, pisania este considerată una dintre cele mai vechi inscripții cunoscute ale românilor din Transilvania.
Edificiul este descris ca o construcție în stil romanic, simplificat prin rusticizare. Nava este aproape pătrată, cu un mic turn-clopotniță spre vest și altar rectangular spre răsărit. Zidurile au fost ridicate din blocuri mari de piatră fățuită, provenite din ruinele unor construcții romane din apropierea Călanului, dar și din cărămizi realizate de constructorii medievali locali.
În interior, biserica păstrează mai multe straturi de pictură. Studiul arată că primul strat de tencuială este anterior inscripției din 1313–1314 și poartă urme de litere chirilice. Acest detaliu indică existența unei comunități care folosea alfabetul chirilic în scris.
Un alt strat de pictură este legat de zugravul Teofil și include reprezentări ale sfinților Nicolae și Vasile, precum și pisania din 1313–1314. În 1408 este datat tabloul votiv de pe peretele vestic al turnului-clopotniță, iar în 1743 apar intervențiile zugravilor Gheorghe și Șandor din Făgăraș. Peste aceste etape s-au adăugat, în timp, alte picturi și văruieli, până în secolul al XX-lea.
Starea picturilor nu a fost însă uniformă. În timpul lucrărilor de restaurare au fost observate patină brună, eflorescențe, exfolieri, zone cu fum, condens, infiltrații, depuneri de săruri și urme de atac biologic. Unele porțiuni erau slab aderente la suport, iar în alte zone stratul pictural era afectat de lacune.
Studiul leagă degradarea picturilor și de mediul în care se află monumentul. Călanul, fost centru al industriei metalurgice, a influențat calitatea aerului din jurul bisericii. Autoarea menționează vapori de sulf, oxizi de azot și dioxid de carbon proveniți din procese industriale, dar și din traficul rutier din imediata vecinătate. Trepidațiile produse de trafic sunt indicate ca factor care poate afecta structura internă a monumentului și poate contribui la desprinderea stratului pictural.
Un loc central îl ocupă umiditatea, care acționează direct asupra picturilor. Umiditatea de infiltrație este pusă în legătură cu probleme ale sistemului de acoperire, iar apa scursă pe pereți a dus la spălarea unor porțiuni pictate din registrele superioare.
În același context trebuie privite și intervențiile ulterioare asupra monumentului. În 2019, acoperișul bisericii medievale din Streisângeorgiu a fost refăcut printr-un proiect derulat prin Ambulanța pentru Monumente. Intervenția a vizat o componentă esențială pentru protejarea clădirii, în condițiile în care studiul publicat în Sargetia semnala infiltrarea apei și umiditatea printre cauzele importante ale degradării picturilor.
Biserica din Streisângeorgiu rămâne un reper important pentru istoria Călanului și a Țării Hațegului. Valoarea ei nu stă doar în vechimea construcției, ci și în fragmentele de pictură, inscripțiile și urmele păstrate în interior.