Biblioteca Clubului „11 Iunie” a Sindicatului Uzinei Metalurgice „Victoria” din Călan reprezenta, în anul 1949, unul dintre cele mai active centre culturale muncitorești din zonă, fiind prezentată în revista „Călăuza Bibliotecarului” ca un exemplu de organizare și implicare în viața culturală locală .
Clubul „11 Iunie”, denumit după ziua naționalizării întreprinderilor, funcționa în fosta clădire a „cazinoului”. După schimbările politice și sociale de după 1948, clădirea a fost transformată într-un spațiu cultural destinat muncitorilor, cu sală de bibliotecă, sală de lectură, sală de șah, sală de ședințe și alte încăperi pentru activități cultural-artistice .
Sala de lectură era amenajată festiv, cu busturile lui Lenin și Stalin așezate pe piedestale înalte, înfășurate în pânză roșie, de o parte și de alta ale oglinzii centrale. Pe peretele principal se afla inscripția: „Cultura este cea mai puternică armă a clasei muncitoare”, iar pe alți pereți erau expuse citate din Maxim Gorki și Gheorghe Gheorghiu-Dej, menite să sublinieze rolul educației și al lecturii în formarea muncitorului nou .
Biblioteca pornise cu doar 400 de volume în limba română și 40 în limba maghiară, însă, datorită sprijinului acordat de partid și sindicat, ajunsese la 2.200 de volume: 1.800 în limba română, 400 în limba maghiară și câteva în limba germană, printre care și „Problemele leninismului” .
Bibliotecarul Novac Wilhelm era considerat principalul artizan al dezvoltării instituției. El organizase registrele și fișele după modele proprii și învățase singur să lege cărți, inspirat de un articol din revista „Călăuza Bibliotecarului”. Primele volume legate în pânză roșie au fost „Povestiri despre Lenin” și „Chemarea ghețarilor”, iar în doar două săptămâni reușise să lege aproximativ 20 de volume .
Cititorii bibliotecii proveneau în principal dintre muncitorii uzinei, dar și din oraș și din satele apropiate. Cele mai solicitate volume erau „Pe Donul liniștit”, „Furtuna”, „Negura”, „În tranșeele Stalingradului”, „Desculț”, „Vântul printre măslini” și „Rusul Maklai” .
Un exemplu prezentat de bibliotecar era cel al ucenicului Adomnică Constantin de la turnătorie, care, după lectura volumului „Atelierul de foc”, susținea că și-a crescut randamentul de la 20–22 de cratițe pe zi la 47. Biblioteca deținea 20 de exemplare ale cărții, însă niciunul nu se afla pe rafturi, toate fiind permanent împrumutate .
Din aproximativ 1.600 de muncitori ai uzinei, biblioteca avea între 600 și 700 de cititori permanenți, la care se adăugau cititori ocazionali. Pentru extinderea lecturii, Novac Wilhelm mergea în fiecare duminică dimineața în satele vecine, ducând cărți din casă în casă și schimbând volumele la fiecare vizită .
Activitatea sa se desfășura exclusiv în timpul liber. Dimineața lucra în fabrică între orele 7 și 14, iar după-amiaza, de la 14:30 până la 22:00, se ocupa de bibliotecă.
Pentru 1 ianuarie 1950, bibliotecarul își asumase obiectivul de a ajunge la 5.000 de volume, dintre care 1.000 legate, și de a transforma instituția într-o bibliotecă model. El declara că își dorește ca fiecare familie din cele aproximativ 1.000 din localitate să aibă contact cu lectura și să frecventeze biblioteca .