În martie 1945, la mai puțin de trei săptămâni după instalarea guvernului condus de Petru Groza, reforma agrară a devenit una dintre primele mari măsuri politice ale noii puteri. Actul normativ a fost Legea nr. 187 din 23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare, publicată în Monitorul Oficial nr. 68 din aceeași zi. Documentul a fost semnat de regele Mihai I și contrasemnat de ministrul Agriculturii și Domeniilor, Romulus Zăroni, originar din Nădăștia de Sus, localitate care aparține astăzi orașului Călan.
Legea din 23 martie 1945 prezenta reforma agrară drept „o necesitate națională, economică și socială”. Textul afirma că agricultura României urma să se sprijine pe gospodării „puternice, sănătoase și productive”, aflate în proprietatea particulară a celor care le stăpâneau. În formularea oficială a momentului, reforma nu anunța dispariția gospodăriei țărănești, ci întărirea ei.
Scopul declarat era mărirea suprafețelor gospodăriilor țărănești care aveau mai puțin de cinci hectare, crearea de gospodării individuale pentru muncitorii agricoli fără pământ, amenajarea unor grădini de zarzavaturi în apropierea orașelor și localităților industriale, precum și rezervarea unor terenuri pentru școli agricole și ferme experimentale.
Exproprierile vizau mai multe categorii de proprietăți. Legea prevedea trecerea asupra statului a terenurilor aparținând cetățenilor germani sau persoanelor de origine etnică germană care colaboraseră cu Germania hitleristă, a bunurilor criminalilor de război, a proprietăților celor refugiați în state aflate în conflict cu România, a terenurilor absenteiștilor, dar și a suprafețelor care depășeau 50 de hectare. Bunurile treceau asupra statului fără despăgubire, pentru a fi împărțite celor considerați îndreptățiți la împroprietărire.
În plan politic, reforma agrară a fost una dintre principalele teme folosite de Frontul Plugarilor și de guvernul Groza pentru atragerea sprijinului rural. Romulus Zăroni, vicepreședinte al Frontului Plugarilor și apoi ministru al Agriculturii, a devenit una dintre figurile asociate direct cu această campanie. Istoricii Sorin Radu și Cosmin Budeancă arată că tema împroprietăririi a fost folosită ca instrument de extindere organizatorică și de consolidare a Frontului Plugarilor în lumea satelor.
Ascensiunea lui Zăroni era, în sine, neobișnuită. Un țăran din Țara Hațegului ajungea ministru într-un guvern instalat în martie 1945.
Aplicarea reformei a fost organizată prin comitete locale de împroprietărire. Primarii comunelor rurale erau obligați să convoace, în termen de zece zile de la publicarea legii, adunări ale țăranilor fără pământ sau cu până la cinci hectare, pentru alegerea acestor comitete. La nivel de plasă, comisiile urmau să coordoneze operațiunile de expropriere și împroprietărire și să rezolve conflictele apărute între sate, comune, proprietari și cei îndreptățiți la pământ.
Romulus Zăroni a susținut rolul comitetelor țărănești, văzute ca organe politice ale reformei. În același timp, el admitea nevoia sprijinului administrativ și tehnic, afirmând că intelectualii trebuiau să participe și să ajute reforma agrară.
Un alt episod care arată schimbarea rapidă a raportului dintre proprietate și stat, în primii ani ai regimului postbelic, este naționalizarea morii din Strei, fosta proprietate a lui Petru Groza. În 1948, la numai trei ani după reforma agrară, documentele administrației locale consemnau trecerea acesteia în administrarea comunei Crișeni – Călan.