După cel de-al doilea război mondial, în România s-a conturat o perioadă de reconfigurare spirituală și religioasă, marcată de apariția și dezvoltarea mai multor mișcări creștine. În diferite regiuni ale țării au început să se afirme grupări precum „Oastea Domnului”, inițiată de preotul Iosif Trifa, dar și comunitățile „Creștini după Evanghelie”, coordonate de Tudor Popescu.
În județul Hunedoara, primele idei penticostale au pătruns în zona Călanului și a Hațegului prin activitatea lui Nicolae Morar, penticostal de ziua a șaptea și fost jandarm în timpul războiului. Tot în aceeași perioadă, mai mulți localnici întorși din război sau din prizonierat au contribuit la răspândirea noii credințe. Printre ei s-au aflat Ioan Dobrean, Ioan Hand și Ioan Dumulescu, ultimul primind botezul în apă și învățătura penticostală în Siberia, aproape de Zidul Chinezesc, în perioada captivității.
Un rol important în consolidarea mișcării religioase din zona Hațegului l-au avut două femei din satul Balomir: Elisabeta Belia și Siminica Belia. După război, cele două au călătorit la Nădlac, în județul Arad, unde au participat pentru prima dată la slujbele unei comunități penticostale. Cântările religioase, predicile și rugăciunile au avut un impact puternic asupra lor. La întoarcere, au adus în sat noile convingeri religioase, iar Siminicăi Belia i s-a alăturat și soțul ei, Victor Belia. În anii următori, Victor Belia a devenit pastor al Bisericii Penticostale din Balomir.
Primii misionari penticostali care au activat în zona Călanului au fost Nicolae Morar, din Hațeg, și Ioan Ciungan, din Valea Jiului. În anul 1948, printre primele persoane din zona Călanului care au aderat la credința penticostală s-au numărat Maria și Gheorghe Motorga, proveniți din „Oastea Domnului”, Rusalin și Florica Cosmescu, precum și Maria Păclișan.
În anul următor, comunității i s-au alăturat Nicolae Șuteu împreună cu familia, Petru Cosmescu, Livia Cosmescu, Maria Cosmescu, Ioan Gheorghiu și soția sa Matilda, dar și Aurelia Voica, care a trecut de la comunitatea baptistă la cea penticostală.
Primele adunări religioase au avut loc în 1948, în casa lui Rusalin Cosmescu. Locuința avea două camere, iar una dintre ele a fost pusă la dispoziția credincioșilor pentru întâlniri de rugăciune și citirea Bibliei. După aproximativ un an, grupul s-a mutat în casa Mariei Motorga, unde penticostalii și baptiștii au folosit același spațiu pentru slujbe religioase timp de aproximativ un an și jumătate.
Ulterior, cele două comunități s-au separat, baptiștii mutându-se în casa lui Andrei Voica. În aceeași perioadă, grupului penticostal i s-au alăturat Petru și Anica Tuza, Gherasim Cosmescu, Roza Munteanu, Aurel Tuza și Valentin Tuza împreună cu soția sa, Marea.
În jurul anului 1951, comunitatea s-a mutat temporar în casa lui Nicolae Șuteu, iar la începutul anului 1952 a găsit un spațiu mai încăpător în locuința familiei Ioan Cosmescu. În acea perioadă, biserica număra deja 21 de membri, la care se adăugau copiii și aparținătorii familiilor de credincioși.
Tot atunci a început și organizarea administrativă a comunității. Au fost aleși: Ioan Gheorghiu, conducător al bisericii; Nicolae Șuteu, secretar; Valentin Tuza, casier; Aurelia Voica, cenzor.
Conducerea nou formată a inițiat demersuri pentru obținerea autorizației oficiale de funcționare, întrucât până în acel moment gruparea penticostală din Călan activase fără recunoaștere oficială.
În perioada de început, comunitatea a fost păstorită de Niculae Irimia, din Simeria, iar Ionel Munteanu, din Petreni, a îndeplinit rolul de diacon și a administrat Cina Domnului. Un moment important în viața bisericii a avut loc la 29 iunie 1952, când a debutat corul comunității, dirijat de Valentin Tuza.
Astăzi, biserica penticostală din Călan este păstorită de Tintean Dănuț, anterior lui a fost pastor Ioan Gagea (foto).