Între 21 august 1945 și 7 ianuarie 1946, regele Mihai I a refuzat să semneze actele înaintate de guvernul Petru Groza și să-i primească pe miniștri în audiență. Protestul, cunoscut sub numele de „greva regală”, urmărea înlocuirea cabinetului susținut de Uniunea Sovietică cu un guvern reprezentativ, recunoscut și de Statele Unite și Marea Britanie.
Petru Groza a refuzat să demisioneze, iar guvernul și-a continuat activitatea. Conflictul dintre Coroană și executiv s-a prelungit până în ianuarie 1946, când un acord între cele trei puteri aliate a dus la includerea în cabinet a doi reprezentanți ai opoziției.
De ce a început greva regală
Guvernul Petru Groza a fost instalat la 6 martie 1945, în urma presiunilor exercitate asupra regelui de Andrei Vîșinski, reprezentantul conducerii sovietice. Cabinetul se sprijinea pe Frontul Național Democrat, alianță în care comuniștii aveau un rol decisiv.
Partidul Național Țărănesc, condus de Iuliu Maniu, și Partidul Național Liberal, condus de Dinu Brătianu, au rămas în opoziție. În guvern se aflau Anton Alexandrescu și Gheorghe Tătărescu, dar aceștia reprezentau grupări desprinse din cele două partide.
Statele Unite și Marea Britanie nu recunoșteau cabinetul Groza drept un guvern democratic și reprezentativ. După Conferința de la Potsdam, încheiată la 2 august 1945, problema recunoașterii sale era legată și de încheierea viitorului tratat de pace cu România.
Pe fondul acestei poziții occidentale, Mihai I a încercat să obțină schimbarea guvernului. La 20 august 1945, i-a cerut lui Petru Groza să se retragă. Prim-ministrul a refuzat, iar din 21 august regele a întrerupt colaborarea oficială cu executivul.
Suveranul nu avea însă garanția unei intervenții occidentale. Documentele diplomatice arată că reprezentanții britanici avertizau că nu îl puteau proteja de consecințele unei încercări de înlăturare a cabinetului. Sprijinul sovietic i-a permis lui Groza să rămână în funcție.
Manifestația din 8 noiembrie 1945
În timpul grevei regale, opoziția a organizat acțiuni de susținere a suveranului. Cea mai cunoscută a avut loc la 8 noiembrie 1945, de sărbătoarea Sfinților Mihail și Gavriil, când era celebrată ziua onomastică a regelui.
Mii de oameni s-au adunat în Piața Palatului din București. Printre participanți se aflau elevi, studenți, membri și simpatizanți ai partidelor istorice. Mihai I se afla la Sinaia, unde a primit felicitările membrilor Curții.
În piață au sosit camioane cu muncitori mobilizați de comuniști. Au urmat altercații și intervenția violentă a forțelor de ordine. Potrivit cronologiei IICCMER, manifestația s-a soldat cu 11 morți și sute de arestări.
Guvernul a atribuit opoziției responsabilitatea pentru incidente. Această interpretare a fost contestată inclusiv de reprezentanții americani. Într-o telegramă din ianuarie 1946, Averell Harriman arăta că dovezile disponibile indicau responsabilitatea unor membri ai guvernului și a altor persoane din afara partidelor istorice.
Acordul de la Moscova și încheierea grevei
Criza politică din România a fost discutată la Conferința miniștrilor de externe ai Uniunii Sovietice, Statelor Unite și Marii Britanii, desfășurată la Moscova în decembrie 1945. Soluția convenită prevedea completarea guvernului Groza cu câte un reprezentant al PNȚ și al PNL, precum și angajamente privind organizarea unor alegeri libere și respectarea libertăților politice.
Pentru aplicarea acordului, la București a venit o comisie alcătuită din Andrei Vîșinski, Averell Harriman și Archibald Clark Kerr. La 1 ianuarie 1946, cei trei au fost primiți de regele Mihai I.
În cursul discuțiilor, suveranul a cerut numirea unor miniștri neutri politic la Interne, Justiție și Armată, pentru a oferi garanții privind corectitudinea alegerilor. Propunerea a fost respinsă, pe motiv că depășea înțelegerea de la Moscova. Petru Groza urma să rămână prim-ministru, iar ministerele respective își păstrau conducerile.
În cabinet au intrat Emil Hațieganu, din partea PNȚ, și Mihail Romniceanu, din partea PNL. Cei doi au fost numiți miniștri fără portofoliu, fără să conducă ministere.
La 7 ianuarie 1946, Hațieganu și Romniceanu au depus jurământul, iar greva regală s-a încheiat. Statele Unite și Marea Britanie au recunoscut guvernul Groza în februarie 1946.
Angajamentele privind alegerile libere nu au fost respectate. Scrutinul din 19 noiembrie 1946 s-a desfășurat în condiții de intimidare a opoziției și de fraudare a rezultatelor, autoritățile anunțând victoria Blocului Partidelor Democrate, alianța controlată de comuniști.