La 7 septembrie 1940, România și Bulgaria au semnat la Craiova tratatul prin care Cadrilaterul, partea de sud a Dobrogei formată din județele Durostor și Caliacra, a intrat în componența Bulgariei. Acordul a fost încheiat într-un moment de criză pentru România, la puțin timp după ocuparea Basarabiei, nordului Bucovinei și ținutului Herța de către Uniunea Sovietică și la numai opt zile după Dictatul de la Viena.
Cadrilaterul și negocierile din 1940
Cadrilaterul a intrat în componența României în 1913, după cel de-Al Doilea Război Balcanic și semnarea Păcii de la București. Teritoriul cuprindea județele Durostor și Caliacra, cu orașe precum Silistra, Bazargic – actualul Dobrici – și Balcic.
Bulgaria nu a acceptat pierderea sudului Dobrogei și a urmărit în perioada interbelică revenirea teritoriului în granițele sale. Situația s-a schimbat decisiv în 1940, după victoria Germaniei asupra Franței și creșterea influenței Berlinului în Europa de Sud-Est.
Pentru România, vara anului 1940 a adus mai multe pierderi teritoriale într-un interval foarte scurt. La sfârșitul lunii iunie, Uniunea Sovietică a ocupat Basarabia, nordul Bucovinei și ținutul Herța. În același timp, Ungaria și Bulgaria și-au intensificat revendicările teritoriale. Germania a încurajat Bucureștiul să discute direct cu Budapesta și Sofia, urmărind să evite conflicte militare între statele din regiune.
Negocierile româno-bulgare au început la Craiova la 19 august 1940. Delegația română era condusă de Alexandru Cretzianu, iar cea bulgară de Svetoslav Pomenov.
La începutul discuțiilor, conducerea română a acceptat deja că sudul Dobrogei urma să fie cedat Bulgariei. Negocierile au privit mai ales traseul noii frontiere, situația populației, proprietățile celor care urmau să plece și despăgubirile pentru bunurile și investițiile românești rămase în teritoriu.
România a încercat să obțină unele modificări ale frontierei și a insistat asupra unui schimb obligatoriu de populație. Bucureștiul dorea ca bulgarii din nordul Dobrogei să plece în Bulgaria, iar românii din Cadrilater să fie mutați în România. Sofia a acceptat în cele din urmă această soluție.
În timp ce negocierile de la Craiova continuau, situația României s-a complicat și mai mult. La 30 august, Germania și Italia au impus Dictatul de la Viena, prin care nordul Transilvaniei a fost cedat Ungariei. Opt zile mai târziu, acordul româno-bulgar a fost semnat.
Tratatul din 7 septembrie 1940
Documentul a fost semnat la Craiova de Alexandru Cretzianu și Henri-Georges Meitani pentru România și de Svetoslav Pomenov și Teokhar Papazoff pentru Bulgaria.
Prin tratat, România ceda Bulgariei Cadrilaterul, cu o suprafață de aproximativ 7.400 de kilometri pătrați. Teritoriul cuprindea județele Durostor și Caliacra și avea o populație etnic diversă, formată din bulgari, români, turci, tătari și alte comunități.
Printre orașele care intrau în componența Bulgariei se aflau Silistra, Bazargic și Balcic.
Tratatul stabilea și modul în care administrația și armata română urmau să părăsească teritoriul. Retragerea s-a făcut treptat în a doua jumătate a lunii septembrie, în timp ce autoritățile bulgare preluau controlul asupra localităților. Transferul s-a desfășurat fără confruntări militare.
România și Bulgaria au convenit și asupra unor compensații pentru bunurile și investițiile rămase în teritoriul cedat. Bulgaria urma să plătească României o sumă stabilită prin acord pentru o parte dintre proprietățile și lucrările publice realizate în Cadrilater.
Cedarea teritoriului a avut și o puternică dimensiune simbolică. Balcicul, care devenise în perioada interbelică unul dintre cele mai cunoscute locuri de pe litoralul românesc, intra în componența Bulgariei. Regina Maria și-a construit aici reședința de vară, iar inima sa a fost păstrată pentru o perioadă într-o capelă de la Balcic. După cedarea Cadrilaterului, caseta cu inima reginei a fost mutată în România.
Schimbul obligatoriu de populație
Una dintre prevederile importante ale tratatului a fost schimbul de populație dintre cele două state. Bulgarii din județele Constanța și Tulcea trebuiau să se mute în Bulgaria, iar românii din Cadrilater urmau să plece în România.
Pentru locuitorii afectați, măsura a însemnat părăsirea caselor, terenurilor și comunităților în care trăiau. Printre românii obligați să plece din sudul Dobrogei se aflau și numeroase familii de aromâni și meglenoromâni stabilite în Cadrilater după primul război mondial.
Peste 100.000 de români au părăsit teritoriul cedat, iar aproximativ 60.000–70.000 de bulgari din nordul Dobrogei s-au mutat în Bulgaria. Numărul exact diferă în funcție de surse.
Mutările au continuat în lunile următoare semnării tratatului. Familiile trebuiau să-și încheie situația proprietăților, să transporte bunurile pe care le puteau lua și să se stabilească într-un alt teritoriu într-un interval relativ scurt.
România și Bulgaria au stabilit separat modul în care urmau să fie evaluate și compensate bunurile lăsate în urmă. Aplicarea acestor prevederi a provocat însă numeroase dificultăți, iar rezolvarea situației proprietăților s-a prelungit după mutarea populației.
Tratatul de la Craiova a fost ratificat în septembrie 1940. Frontiera stabilită atunci a rămas în vigoare după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Cadrilaterul a rămas în componența Bulgariei, iar granița româno-bulgară stabilită în 1940 este, în linii generale, cea existentă și în prezent.