La 6 septembrie 1940, Carol al II-lea a renunțat la prerogativele regale, iar fiul său Mihai a revenit pe tronul României. Decizia a venit în plină criză politică, după pierderile teritoriale din vara acelui an și protestele îndreptate împotriva regelui. Cu o zi înainte, Carol al II-lea i-a acordat generalului Ion Antonescu puteri aproape depline. Deși momentul este cunoscut drept abdicarea lui Carol al II-lea, documentul semnat de rege nu folosea termenul „abdicare”, ci anunța trecerea prerogativelor regale asupra fiului său.
Criza regimului lui Carol al II-lea
Carol al II-lea a devenit rege în iunie 1930, după revenirea în România și înlăturarea Regenței care conducea în numele fiului său Mihai. În anii următori, regele și-a extins treptat controlul asupra vieții politice.
În februarie 1938, Carol al II-lea a instaurat un regim autoritar. Noua Constituție a întărit puterea monarhului, partidele politice au fost desființate, iar în decembrie 1938 a fost creat Frontul Renașterii Naționale, organizație politică aflată sub controlul regelui. În iunie 1940, Frontul Renașterii Naționale a fost transformat în Partidul Națiunii, declarat partid unic.
În vara anului 1940, poziția regelui s-a slăbit rapid. La sfârșitul lunii iunie, România a acceptat ultimatumurile Uniunii Sovietice și a evacuat Basarabia și nordul Bucovinei. Armata Roșie a ocupat și ținutul Herța.
La 30 august, situația s-a agravat după Dictatul de la Viena. România a fost obligată să cedeze Ungariei nordul Transilvaniei, un teritoriu de aproximativ 43.500 de kilometri pătrați, cu peste 2,5 milioane de locuitori. În același timp, negocierile cu Bulgaria pentru cedarea Cadrilaterului erau în curs.
Pierderea nordului Transilvaniei a provocat manifestații la București și în alte orașe. Tot mai mulți îl considerau pe rege responsabil pentru pierderile teritoriale. Criticile au crescut și în armată, și în rândul liderilor politici.
Guvernul condus de Ion Gigurtu a demisionat la 4 septembrie. În aceeași zi, Carol al II-lea l-a numit pe generalul Ion Antonescu președinte al Consiliului de Miniștri. Antonescu avea sprijin în armată și din partea unor adversari politici ai regelui și a cerut puteri largi.
La 5 septembrie, Carol al II-lea i-a acordat lui Antonescu „depline puteri pentru conducerea statului român”. Constituția din 1938 a fost suspendată.
6 septembrie 1940
În dimineața zilei de 6 septembrie, Carol al II-lea a semnat documentul prin care transmitea prerogativele regale fiului său Mihai. Textul nu folosea cuvântul „abdicare”, iar prin această formulare Carol evita să declare explicit că renunță definitiv la tron.
Mihai avea 18 ani și revenea pentru a doua oară pe tron. Prima sa domnie, între 1927 și 1930, a început după moartea regelui Ferdinand, când avea numai cinci ani și țara era condusă în numele său de o Regență.
În aceeași zi, Mihai a depus jurământul în Sala Tronului, în prezența lui Ion Antonescu, a patriarhului Nicodim și a președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, Dimitrie G. Lupu.
Noul rege rămânea șeful statului, însă rolul său în luarea deciziilor era mult mai redus. Antonescu a primit titlul de Conducător al statului și controla principalele decizii politice și militare.
La 14 septembrie 1940, România a fost proclamată Stat Național-Legionar. Ion Antonescu a rămas Conducătorul statului și președinte al Consiliului de Miniștri, iar Mișcarea Legionară a devenit principala forță politică a noului regim.
Plecarea lui Carol al II-lea din România
Carol al II-lea a părăsit România la 7 septembrie 1940, însoțit de Elena Lupescu și de câțiva apropiați. A plecat din Gara Băneasa cu un tren special îndreptat spre Iugoslavia.
La Timișoara, grupuri de legionari au încercat să oprească trenul. Garnitura nu a oprit în gară, iar asupra ei s-au tras focuri de armă. Carol al II-lea nu a fost rănit, trenul și-a continuat drumul spre frontiera iugoslavă.
După plecarea din România, Carol al II-lea a locuit în mai multe țări, între care Spania, Portugalia, Mexic și Brazilia. În 1947 s-a căsătorit cu Elena Lupescu. A murit la Lisabona la 4 aprilie 1953.