Familia Cândea, cunoscută în documentele maghiare și sub formele Kendeffy, Kendefi sau Kendefy, a fost una dintre vechile familii cneziale ale Transilvaniei. Originea ei este legată de Râu de Mori, în Țara Hațegului, unde familia a avut curți, moșii și biserici.
Numele Kendeffy înseamnă „fiul lui Kende”. În română, familia este cunoscută sub numele Cândea sau Cânde. Ramura superioară a purtat titlul ereditar de conte de Malomvíz, denumirea maghiară a localității Râu de Mori.
Originea familiei a fost discutată diferit de istorici. Unii autori au pus-o în legătură cu vechea genealogie maghiară, coborând-o până la Kond, una dintre figurile legendare ale începuturilor maghiare. Documentele medievale o așază însă între familiile cneziale din Țara Hațegului, cu centrul principal la Râu de Mori.
Cel mai vechi membru cunoscut al familiei din Râu de Mori este Nicolae Cândea, care a trăit în jurul anului 1300. Fiul său, Mihail, apare într-un document sub formula „dictus Kende Malomvíz filius Nicolai dictus Kende de Malomvíz”. În anul 1356, Mihail Cândea a fost executat din porunca lui Andrei Lackfi, voievod al Transilvaniei, iar moșiile sale au fost confiscate.
În 1359, regele a restituit văduvei lui Mihail Cândea moșiile Râu de Mori, Nucșoara și Sibișel. Familia a revenit astfel în posesia unor proprietăți importante din zona Retezatului și a Țării Hațegului.
La începutul secolului al XV-lea, urmașii familiei apar din nou în documente. În 1406, doi urmași ai familiei, Ioan și Cândea de Râu de Mori, au primit recunoașterea stăpânirii asupra cnezatului. Actul le acorda și scutirea de dările datorate cetății Hațegului.
În 1447, Ioan zis de Cândea și cei trei fii ai săi au fost întăriți de Iancu de Hunedoara în stăpânirea târgului Sântămăria-Orlea și a altor moșii, pentru merite militare. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, Cândeștii au ajuns una dintre cele mai puternice familii din districtul Hațegului.
În 1496, Mihail Cândea și Petru Cândreș de Râu de Mori au primit de la regele Vladislav confirmarea stăpânirilor lor printr-o „nova donatio”. Într-un document medieval se menționează posesiunile Râu de Mori, Suseni-Râu de Mori, Brazi, Ostrovel, Nucșoara, Ohaba Sibișel, Valea și Federi. Sunt amintite și jumătăți de posesiune la Ponor, Baru, Cârnești, Păclișa, Unciuc, Sânpetru și Reea, precum și părți din Poieni, Galați și Fizești.
Domeniile familiei s-au mărit prin danii regale, cumpărări, zălogiri și procese cu alți stăpâni. Unele documente amintesc și presiuni sau conflicte cu vecinii. Spre sfârșitul secolului al XV-lea, actele descriu tot mai atent hotarele moșiilor și bunurile aflate pe ele: sesii iobăgești, păduri, ape, mori, fânețe și pământuri arătoare.
Un episod din 1487 arată tensiunile dintre Cândești și alți nobili hațegani. Nobilii Dumitru, Petru și Ioan de Sânpetru l-au acuzat pe Mihail Cândea de Râu de Mori că iobagi ai săi din Nucșoara au intrat în pădurile lor și i-au atacat cu arme. În conflict a murit un iobag al lui Mihail Cândea, numit Peteu.
După acest episod, potrivit acuzațiilor aduse de nobilii din Sânpetru, Neagu, Vlad, Vrancul și Jitian, împreună cu peste 300 de iobagi ai lui Mihail Cândea, ar fi năvălit în posesiunea Sânpetru. Oamenii ar fi intrat în curtea nobililor, ar fi spart ușa casei și le-ar fi lovit pe femeile găsite acolo. Mihail Cândea a refuzat să-i predea pe cei acuzați.
În 1493, Mihail Cândea de Râu de Mori a primit în zălog bunuri din Fărcădinul de Jos. Mihail și Ștefan, fiii răposatului Petru din Fărcădinul de Jos, i-au zălogit (darea unor bunuri drept garanție pentru o datorie) o casă nobiliară, curtea și grădina aferente, mai multe bucăți de pământ arător și sesii iobăgești.
În act sunt menționați iobagi români cu nume precum David, Grozia sau Grozea, Damian, Nan, Iacob și Radul. Unii locuiau în Fărcădinul de Jos, iar alții în posesiunea Sarmizegetusa. Documentul arată felul în care proprietățile nobiliare, pământurile și oamenii dependenți puteau fi zălogite pentru sume de bani.
Un alt document important privește moșia Bar. În 1499, capitlul din Alba Iulia a fost chemat să despartă și să evalueze cele două jumătăți ale posesiunii, după ce Dragomir și Neag de Bar s-au opus lui Mihail Cândea și Petru Cândreș de Râu de Mori. Cei din Râu de Mori încercau să-și hotărnicească partea pe baza confirmării regale primite în 1496.
Din 1458, Cândeștii de Râu de Mori au început să dețină părți din Bar. În 1457, urmașii vechilor stăpâni, Stan și Dan, fiii lui Dragomir, și Neagu, fiul Voievodului de Bar, își întăriseră dreptul asupra unei treimi din moșie. În 1458, Cândeștii au obținut recunoaștere pentru un sfert din Bar, iar până în 1496 ajunseseră să stăpânească jumătate din moșie.
Curtea nobiliară a Cândeștilor se află la Râu de Mori. Ansamblul cuprinde ruinele curiei, capela și zidul de incintă. Monumentul figurează pe Lista Monumentelor Istorice cu codul HD-II-a-A-03428.
Curtea cnezială a fost ridicată în secolul al XIV-lea, pe urmele unor edificii mai vechi. În zona ansamblului au fost identificate materiale din preistorie, perioada romană, Evul Mediu și epoca modernă. Reședința, capela de curte, anexele, moara și biserica au format unul dintre centrele familiei.
Cetatea Colț și biserica de la Suseni sunt alte repere legate de Cândești. Într-un document din 1377 se arată că biserica din Râu de Mori era cedată sătenilor de familia Cândea, deoarece familia avea deja o altă biserică la Suseni, în apropierea cetății.
Sântămăria-Orlea a intrat în stăpânirea Cândeștilor în secolul al XV-lea. Biserica medievală de aici este menționată în mai multe descrieri ca lăcaș ridicat inițial în piatră de cnezii din familia Cândea. În epoca modernă, localitatea a rămas legată de familia Kendeffy și prin castelul ridicat în anul 1782.
Densuș, Sântămăria-Orlea, Strei, Streisângeorgiu, Ostrov, Sânpetru, Peșteana, Râu de Mori și Colț fac parte din același peisaj al bisericilor medievale de piatră din Țara Hațegului. Biserica din Strei și biserica din Streisângeorgiu sunt printre cele mai vechi monumente de piatră din zonă, apropiate ca perioadă de lăcașurile ridicate sau stăpânite de elitele românești din Țara Hațegului.
În secolul al XVI-lea, membri ai familiei Kendeffy au fost implicați în conflictele militare ale vremii. Ioan Kendeffy a luptat în anul 1550 în campaniile desfășurate în Transilvania. La începutul secolului al XVII-lea, Mihai, Gábor și Ștefan Kendeffy au luptat în oastea lui Moise Secuiul împotriva generalului Gheorghe Basta. Ei au murit în bătălia de la Brașov din 1603.
Ráchel Kendeffy, moartă în 1788, a fost soția lui Mihály Teleki și apoi a lui Gergely Bethlen
Elek Kendeffy, născut în 1740, a fost comite suprem al comitatului Hunedoara și consilier al guberniului Transilvaniei. La 17 mai 1762, împărăteasa Maria Terezia i-a acordat lui și descendenților săi titlul de conte.
Ádám Kendeffy, născut în 1795, a fost susținător al dezvoltării economice a Transilvaniei. A împărtășit orientările politice ale lui Miklós Wesselényi și a activat în cadrul Partidului Liberal. A murit în 1834, iar odată cu el s-a stins și ramura comitală pe linie bărbătească.
Katinka Kendeffy, fiica lui Ádám, s-a căsătorit în 1856 cu Gyula Andrássy, viitor prim-ministru și ministru al afacerilor externe în Austro-Ungaria.
Din ramura nobiliară inferioară a familiei, Ádám Kendeffy a primit titlul de conte cu ocazia încoronării lui Carol al IV-lea, în 1916.