Cetatea Sighișoara reprezintă partea fortificată a centrului istoric al municipiului Sighișoara, județul Mureș. Împreună cu Orașul de Jos, aceasta formează situl „Centrul istoric Sighișoara”, înscris în 1999 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Situl UNESCO ocupă o suprafață de 33 de hectare și este înconjurat de o zonă de protecție de 145 de hectare. UNESCO îl descrie ca pe un oraș medieval fortificat întemeiat și dezvoltat de meșteșugarii și negustorii germani cunoscuți sub numele de sași transilvăneni. Înscrierea s-a făcut pe baza criteriilor III și V, referitoare la cultura sașilor transilvăneni și la păstrarea structurii unui oraș fortificat medieval.
Cetatea ocupă dealul care domină valea Târnavei Mari. Centrul istoric este alcătuit din două zone distincte: așezarea fortificată de pe deal și Orașul de Jos, dezvoltat la baza acestuia. Rețeaua stradală, parcelarul și o parte considerabilă a fondului construit medieval și premodern s-au păstrat până în prezent.
De la Castrum Sex la orașul medieval
Colonizarea germană a sudului Transilvaniei a început în secolul al XII-lea, în timpul regelui Géza al II-lea al Ungariei. Coloniștii germani stabiliți în regiune au fost cunoscuți ulterior sub denumirea generică de sași transilvăneni.
Cronicarul sighișorean Georg Krauss, care a scris în secolul al XVII-lea, plasa începuturile locuirii medievale de la Sighișoara în anul 1191. Această dată provine însă din tradiția istoriografică târzie. Prima atestare documentară explicită cunoscută datează din 1280, când așezarea apare sub numele de „Castrum Sex”. În 1298 este întâlnită forma germană „Schespurch”.
În secolul al XIV-lea, așezarea s-a dezvoltat ca centru urban, meșteșugăresc și comercial. Din aceeași perioadă datează și primele etape ale unor construcții păstrate în cetate. Documentele urbanistice ale municipiului consemnează pentru anul 1367 primele clădiri din zidărie atestate în cetate.
Fortificațiile au fost dezvoltate și modificate succesiv. Zidul de incintă care înconjoară cele două platouri ale dealului are o lungime de aproximativ 930 de metri. Sistemul defensiv a cuprins 14 turnuri, dintre care nouă s-au păstrat. Zidurile vizibile astăzi provin din mai multe etape de construcție și transformare, în special din secolele al XV-lea și al XVI-lea.
Turnurile și breslele
O parte dintre turnurile cetății erau întreținute și apărate de breslele meșteșugărești ale orașului. Denumirile păstrate reflectă această organizare.
Cele nouă turnuri existente sunt Turnul cu Ceas, Turnul Croitorilor, Turnul Cizmarilor, Turnul Fierarilor, Turnul Cositorarilor, Turnul Frânghierilor, Turnul Măcelarilor, Turnul Cojocarilor și Turnul Tăbăcarilor.
Turnul cu Ceas se află la una dintre principalele intrări ale cetății și se deosebea de celelalte turnuri prin faptul că nu aparținea unei bresle, ci comunității orașului. A servit o perioadă drept sediu al autorității urbane. Are o înălțime de aproximativ 64 de metri și șase niveluri, iar acoperișul său actual datează din 1677, fiind realizat după incendiul din 30 aprilie 1676. În prezent găzduiește Muzeul de Istorie Sighișoara.
La capătul opus al principalului traseu prin cetate se află Turnul Croitorilor, care a avut, de asemenea, funcție de turn de poartă. A fost afectat de incendiul din 1676, când a explodat pulberea depozitată în interior, și a fost ulterior refăcut.
Turnul Cositorarilor se află pe latura sud-estică a fortificației. Structura sa este alcătuită din volume construite în etape diferite și este legată de Galeria Pușcașilor, amenajare defensivă păstrată în această parte a zidurilor.
Turnul Măcelarilor are o structură poligonală și era amplasat într-o zonă în care configurația terenului necesita un câmp mai larg de observație și tragere. Turnul Frânghierilor se află pe platoul superior, în apropierea Bisericii din Deal și a cimitirului evanghelic.
Unele dintre turnurile medievale au dispărut în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea, odată cu pierderea funcției militare a fortificațiilor și cu transformările urbanistice ale orașului.
Biserica din Deal și partea superioară a cetății
Pe platoul superior al cetății se află Biserica din Deal, cu hramul Sfântul Nicolae. Actualul edificiu a fost construit în mai multe etape în perioada medievală, lucrările desfășurându-se între secolele al XIV-lea și începutul secolului al XVI-lea. Clădirea păstrează elemente ale unor construcții mai vechi existente pe același amplasament.
Biserica este o construcție gotică de tip hală, cu trei nave de înălțimi apropiate și bolți în rețea. În interior se păstrează pictură murală medievală, iar sub cor se află o criptă cu morminte.
În apropierea bisericii s-a dezvoltat și tradiția școlară a orașului. O școală este documentată la Sighișoara în prima parte a secolului al XVI-lea, iar pe Dealul Școlii a funcționat din 1607 o instituție de învățământ de nivel superior pentru epocă. În 1619 a fost construită o clădire destinată școlii.
Legătura dintre zona locuită a cetății și platoul școlii a fost ușurată în 1642 prin construirea Scării Acoperite, cunoscută și ca Scara Școlarilor. Construcția proteja elevii și profesorii care urcau spre școală și spre Biserica din Deal în timpul vremii nefavorabile. Scara ar fi avut inițial aproximativ 300 de trepte; în forma actuală are 175.
Incendiul din 1676
Unul dintre evenimentele care au modificat aspectul cetății a fost incendiul din 30 aprilie 1676. Focul a afectat o parte a orașului și mai multe construcții din sistemul de fortificații.
Turnul Croitorilor, Turnul Cojocarilor și Turnul Fierarilor s-au numărat printre structurile afectate și au fost reconstruite sau reparate ulterior. Turnul cu Ceas a primit după incendiu acoperișul baroc realizat în 1677, care face parte din configurația sa actuală.
Pe măsură ce fortificațiile și-au pierdut funcția militară, unele turnuri și porți au fost demolate, iar materialele provenite din acestea au fost reutilizate. Cele nouă turnuri rămase, segmentele zidului de incintă, străzile și parcelarea medievală fac parte astăzi din aria protejată a centrului istoric.