Roșia Montană se află în județul Alba, în Munții Metaliferi, parte a Munților Apuseni. Istoria așezării este legată de exploatarea aurului, activitate care a lăsat urme atât în subteran, prin rețelele de galerii, cât și la suprafață, prin amenajări pentru prelucrarea minereului, lacuri artificiale, drumuri, locuințe și clădiri publice.
În 2021, „Peisajul minier Roșia Montană” a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, pe baza criteriilor II, III și IV. În aceeași sesiune, situl a fost inclus și pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol.
UNESCO încadrează Roșia Montană în categoria peisajelor culturale, în care elementele naturale și intervențiile realizate de oameni de-a lungul timpului sunt analizate împreună. Situl cuprinde exploatări miniere antice și moderne, zone arheologice, vetre de locuire, necropole, clădiri și amenajări legate de activitatea minieră.
Alburnus Maior și mineritul în epoca romană
După transformarea Daciei în provincie romană, în anul 106, exploatarea aurului din zona actualei Roșia Montană a fost organizată la scară largă. Așezarea minieră antică este cunoscută sub numele de Alburnus Maior.
Una dintre cele mai timpurii tăblițe cerate cunoscute de aici este datată la 6 februarie 131. Documentele descoperite în galerii păstrează contracte, împrumuturi, vânzări și alte acte juridice, oferind informații despre viața economică și socială a comunității miniere.
Două dintre tăblițele descoperite în 1854 se află în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României. Textele arată și prezența în zonă a unor grupuri venite din alte provincii ale Imperiului Roman, inclusiv din spațiul iliro-dalmat.
Exploatările romane cunoscute se întind în masivele Cârnic, Lety, Orlea și Cetate. Au fost identificate peste șapte kilometri de lucrări miniere antice, între care galerii cu secțiune trapezoidală, puțuri, galerii înclinate cu trepte și amenajări pentru evacuarea apei.
Unele instalații foloseau roți hidraulice pentru ridicarea apei din subteran. Tehnicile întâlnite la Roșia Montană sunt cunoscute și în alte zone miniere ale Imperiului Roman, fiind adaptate condițiilor geologice ale zăcămintelor din Munții Apuseni.
În jurul minelor au existat zone de locuire, spații pentru prelucrarea minereului, clădiri administrative, locuri de cult și necropole. Cercetările arheologice au scos la iveală monumente funerare, inscripții, obiecte de uz curent și alte vestigii asociate comunităților care lucrau în exploatările aurifere.
Exploatările din Evul Mediu și epoca modernă
Mineritul a continuat, cu intensități diferite, și după perioada romană. Galeriile săpate în Evul Mediu și în epoca modernă se intersectează în unele locuri cu lucrările antice, astfel încât în subteran pot fi urmărite mai multe etape ale exploatării aurului.
În secolele al XVIII-lea și al XIX-lea au fost amenajate sisteme de alimentare cu apă pentru instalațiile folosite la prelucrarea minereului. Din această perioadă provin mai multe „tăuri”, lacuri artificiale de acumulare care asigurau apa necesară activităților miniere.
Apa era folosită și pentru acționarea șteampurilor, instalații prevăzute cu piese grele care zdrobeau minereul înainte de separarea aurului. Tăul Mare și Tăul Anghel se numără printre acumulările păstrate până în prezent.
Peisajul din jurul așezării păstrează urmele comunităților miniere din secolele al XVIII-lea, al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Casele, gospodăriile, lăcașurile de cult, drumurile și terenurile folosite pentru agricultură coexistă cu halde de steril, intrări în galerii și alte amenajări rezultate din exploatarea zăcămintelor.
Centrul istoric și situl UNESCO
Zona înscrisă în patrimoniul mondial nu se limitează la galeriile romane. Dosarul UNESCO tratează Roșia Montană ca un ansamblu în care exploatările subterane, vestigiile arheologice, așezarea și peisajul din jur sunt legate de aceeași istorie minieră.
Centrul istoric s-a dezvoltat în directă legătură cu exploatarea aurului. Aici se păstrează locuințe ale minerilor și proprietarilor de mine, clădiri cu funcțiuni comerciale și administrative, precum și mai multe lăcașuri de cult aparținând comunităților care au locuit în zonă.
Masivele Cârnic, Lety, Orlea și Cetate concentrează o parte dintre exploatările antice. În jurul lor se află văile și versanții pe care s-au dezvoltat gospodăriile, drumurile și amenajările necesare mineritului.
UNESCO consemnează și existența unui peisaj agro-pastoral format în legătură cu comunitățile miniere, în special între secolul al XVIII-lea și începutul secolului al XX-lea.
Peisajul minier Roșia Montană a fost înscris pe Lista Patrimoniului Mondial la 27 iulie 2021. UNESCO a avut în vedere atât amploarea și starea de conservare a exploatărilor miniere romane, cât și mărturiile privind organizarea comunităților care au extras și prelucrat aurul timp de aproape două milenii.
Situl se află și pe Lista Patrimoniului Mondial în Pericol. Statutul presupune monitorizarea conservării galeriilor și a celorlalte vestigii, a efectelor apelor provenite din lucrările miniere și a intervențiilor care ar putea afecta zonele arheologice sau peisajul protejat.
Licența de exploatare minieră deținută de Roșia Montană Gold Corporation nu a mai fost prelungită în 2024, iar decizia a fost contestată în instanță.