Cetatea dacică de la Căpâlna se află în județul Alba, pe teritoriul comunei Săsciori, și este una dintre cele șase fortificații incluse în situl serial „Cetățile dacice din Munții Orăștiei”, înscris în 1999 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Alături de Sarmizegetusa Regia, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Piatra Roșie și Bănița, Căpâlna făcea parte din ansamblul de fortificații construit în perioada regatului dac.
Cetatea se află la aproximativ doi kilometri sud de satul Căpâlna, pe Dealul Cetății, pe malul stâng al râului Sebeș. Dealul are o altitudine de aproximativ 610 metri și este mărginit de pante abrupte, accesul fiind posibil printr-o șa îngustă. În jurul platoului superior au fost identificate mai multe terase amenajate în Antichitate.
Poziția permitea controlul Văii Sebeșului și al unei căi de pătrundere dinspre sud către interiorul Transilvaniei. Cetatea este considerată parte a sistemului defensiv din jurul centrului politic și militar de la Sarmizegetusa Regia, aflat la vest.
Fortificația
Accesul spre partea superioară a Dealului Cetății era apărat printr-un sistem format din două valuri de pământ și trei șanțuri, amenajate în zona șeii prin care se putea ajunge mai ușor la fortificație. Valurile erau completate de palisade.
Incinta propriu-zisă era delimitată de un zid construit în tehnica murus dacicus, cu două paramente și umplutură interioară. La construcție au fost folosite blocuri fasonate din calcar, material care nu se găsește în imediata apropiere și care a trebuit transportat până pe Dealul Cetății.
În zona intrării a fost ridicat un turn-locuință cu plan pătrat. Dimensiunile sale exterioare erau de aproximativ 9,5 pe 9,5 metri, iar spațiul interior măsura aproximativ 6 pe 6 metri. Partea inferioară era realizată din blocuri de piatră dispuse în două paramente, între care se afla o umplutură din piatră măruntă și pământ tasat. Grosimea zidurilor ajungea la aproximativ 1,73 metri.
Pe terasele cetății au fost descoperite și plinte din piatră asociate unor construcții cu caracter religios. Diferențele dintre dimensiunile acestora au dus la ipoteza existenței a două sanctuare distincte. Repertoriul Arheologic Național include între componentele sitului cetatea, zidul de incintă, turnul-locuință, valurile de apărare și sanctuarul.
Situl este înregistrat în Repertoriul Arheologic Național cu codul 7115.01 și în Lista Monumentelor Istorice cu codul AB-I-s-A-00020. Suprafața consemnată în RAN este de 5.407 metri pătrați.
Descoperirile arheologice
Săpăturile au scos la iveală numeroase obiecte legate atât de activitățile cotidiene, cât și de caracterul militar al cetății. Ceramica este reprezentată de vase lucrate manual sau la roată, alături de recipiente pictate și de piese provenite din alte spații culturale.
Au fost găsite unelte folosite în fierărie, tâmplărie și agricultură, între care ciocane, clești, dălți, topoare, sape și seceri. Inventarul cuprinde și obiecte de uz curent, piese de harnașament și echipament, precum și arme. Materialele arheologice includ piese din fier, bronz, argint, sticlă, os, piatră și ceramică.
Printre obiectele de port și podoabă descoperite la Căpâlna se numără fibule, catarame, brățări, inele și alte piese metalice. Cercetările au identificat și importuri provenite din zone celtice și romane, între care monede și vase ceramice.
În interiorul cetății au fost descoperite monede romane republicane din argint, concentrate inclusiv în apropierea turnului-locuință. Prezența acestora, alături de obiectele importate, oferă date despre circulația monetară și contactele cetății cu alte regiuni în ultimele secole înaintea cuceririi romane.
Cercetările arheologice
Fortificația era cunoscută în zonă înainte de începerea cercetărilor științifice. În literatura arheologică a fost semnalată la sfârșitul secolului al XIX-lea de Gábor Téglás, care a considerat-o de origine dacică. În 1892, acesta a publicat articolul „A történelemelőtti Dáciáról”, în care apare și cetatea de la Căpâlna. La începutul secolului al XX-lea, Gyula Halavátsy a descris fortificația și unele dintre descoperirile cunoscute atunci.
Primele cercetări arheologice sistematice au început în 1939, sub conducerea lui Mihail Macrea și Ion Berciu. Au urmat campanii în 1942 și 1954, apoi cercetările din 1965–1967 și 1982–1983, la care au participat, între alții, Hadrian Daicoviciu, Ioan Glodariu, Vasile Moga și alți arheologi ai institutelor și muzeelor din Cluj-Napoca, Alba Iulia și Sibiu.
Rezultatele cercetărilor desfășurate până în anii 1980 au fost sintetizate de Ioan Glodariu și Vasile Moga în monografia „Cetatea dacică de la Căpîlna”, publicată în 1989.
Cercetările au fost reluate în 2023, printr-un diagnostic arheologic ((cercetare preliminară a sitului)) care a urmărit extinderea locuirii în jurul fortificației, căile de acces și starea de conservare a sitului. Au fost realizate cercetări topografice și geofizice atât în interiorul incintei, cât și pe terase care nu fuseseră investigate anterior.
În campania din 2024 au continuat cercetările în zona zidului de incintă. Au fost prelevate probe pentru analize paleobotanice, paleozoologice, de polen și cărbune, iar unele structuri au fost documentate prin fotogrammetrie și modele tridimensionale.