Ulpia Traiana Sarmizegetusa – istoria capitalei Daciei romane

Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost primul oraș întemeiat de romani în noua provincie Dacia și principalul centru politic, administrativ și religios al provinciei în secolele al II-lea și al III-lea. Ruinele sale se află în satul Sarmizegetusa, în partea de sud-vest a Depresiunii Hațegului, aproape de trecătoarea Porțile de Fier ale Transilvaniei. Situl arheologic este înscris în Lista Monumentelor Istorice cu codul HD-I-s-A-03205 și în Repertoriul Arheologic Național cu codul 91063.01.

Orașul roman nu trebuie confundat cu Sarmizegetusa Regia, capitala Regatului Dac. Cele două așezări se află la aproximativ 40 de kilometri una de cealaltă și aparțin unor contexte istorice diferite. Sarmizegetusa Regia se găsea în Munții Orăștiei și a fost centrul politic al regatului condus de Decebal, în timp ce colonia romană a fost întemeiată după cucerirea Daciei de către împăratul Traian.

Întemeierea coloniei

Data exactă a întemeierii nu este cunoscută, dar cercetările istorice și epigrafice o plasează între anii 108 și 110. Actul de fondare a fost realizat în numele împăratului Traian de Decimus Terentius Scaurianus, guvernator al provinciei Dacia în această perioadă. O inscripție descoperită în secolul al XVI-lea și cunoscută din transcrieri consemna întemeierea Coloniei Dacica prin grija sa.

Alegerea locului avea legătură cu organizarea noii provincii. Așezarea se afla aproape de Porțile de Fier ale Transilvaniei, pe traseul care lega Banatul de Depresiunea Hațegului și de valea Mureșului. Prin această zonă trecea unul dintre marile drumuri ale Daciei romane, care continua spre Apulum și spre nordul provinciei. Repertoriul Arheologic Național descrie colonia ca fiind amplasată de-a lungul drumului imperial venit dinspre Tibiscum prin valea Bistrei.

Înaintea orașului civil a existat aici o prezență militară romană. Literatura arheologică leagă locul de o tabără utilizată de Legiunea a V-a Macedonica, însă cercetările mai recente au arătat că întinderea și amplasarea exactă a instalațiilor militare de dinaintea coloniei nu sunt pe deplin lămurite. Cert este că întemeierea orașului a urmat la puțin timp după încheierea războaielor daco-romane și constituirea provinciei Dacia.

Colonia a primit de la început un statut juridic privilegiat. Cetățenii săi beneficiau de ius Italicum, ceea ce apropia din punct de vedere juridic teritoriul orașului de cel al cetăților din Italia. Printre locuitorii stabiliți aici se aflau veterani ai armatei romane, inclusiv participanți la războaiele pentru cucerirea Daciei.

Numele inițial folosit în inscripții a fost Colonia Dacica. În timpul împăratului Hadrian, orașul apare cu titulatura Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Integrarea numelui Sarmizegetusa în titulatura coloniei făcea trimitere la vechea capitală a regilor daci, fără să presupună însă continuitatea fizică dintre cele două orașe. În vremea împăratului Alexandru Sever, în prima jumătate a secolului al III-lea, titulaturii i s-a adăugat și epitetul metropolis.

Orașul și centrul său administrativ

Nucleul coloniei avea forma unui patrulater de aproximativ 600 × 540 de metri și ocupa în interiorul zidurilor circa 33 de hectare. Incinta era apărată de un zid care atingea aproximativ cinci metri înălțime, iar la colțuri existau turnuri. În afara incintei s-au dezvoltat cartiere, temple, instalații meșteșugărești, necropole și alte edificii, astfel încât aria ocupată de orașul roman depășea cu mult spațiul închis de fortificație. Vestigiile sunt răspândite pe o suprafață de aproximativ 1,5 kilometri lungime și un kilometru lățime.

Rețeaua stradală urma regulile urbanismului roman, cu două axe principale care traversau orașul. În zona centrală se găseau forurile, bazilica, curia și alte clădiri legate de administrația coloniei.

Forul lui Traian, cunoscut și sub denumirea de Forum Vetus, constituia centrul civic al orașului. Aici se desfășurau activități administrative, judiciare și ceremoniale. Complexul cuprindea o piață înconjurată de porticuri și edificii publice, printre care bazilica și curia, locul în care se întrunea consiliul orașului. Cercetările arheologice au identificat mai multe faze de construcție, corespunzătoare transformării primelor amenajări în clădiri monumentale din piatră.

În apropiere se afla Forum Novum, asociat mai ales vieții religioase și cultului imperial. Prezența celor două complexe exprimă rolul pe care colonia îl dobândise în administrația și ceremonialul provinciei.

Un alt edificiu era palatul Augustalilor, sediul colegiului augustalilor, implicați în întreținerea cultului imperial. Cultul împăratului avea o componentă publică pronunțată în oraș, iar Ulpia Traiana Sarmizegetusa a devenit și sediul adunării provinciale a celor trei Dacii, Concilium provinciarum Daciarum trium.

Templele și viața religioasă

Zona sacră s-a dezvoltat în mare parte în afara zidurilor. Cercetările au scos la iveală temple și sanctuare dedicate unor divinități din diferite părți ale Imperiului Roman, imagine a populației eterogene care locuia în capitala provinciei.

Sunt atestate cultele lui Jupiter, Minerva, Diana, Nemesis, Mithras și Silvanus, alături de alte divinități romane sau orientale. Descoperirile epigrafice și sculpturale arată și prezența unor culte aduse de militari, funcționari, negustori sau coloniști veniți din alte provincii. Numeroase altare, reliefuri votive și inscripții provin din această zonă a orașului.

Această diversitate se observă și în cercetările desfășurate în ultimele decenii. Printre monumentele investigate se numără templele consacrate zeilor palmyreni, care documentează prezența unor comunități și practici religioase venite din partea orientală a Imperiului Roman.

Amfiteatrul se afla în afara incintei, la aproximativ 125 de metri nord de zidurile orașului. Construcția avea formă elipsoidală, cu axe de aproximativ 88 și 99 de metri, iar arena măsura circa 66 × 47 de metri. Accesul spre tribune se făcea prin mai multe intrări dispuse în jurul edificiului.

Aici aveau loc spectacole publice specifice lumii romane, inclusiv lupte de gladiatori și confruntări cu animale. Amfiteatrul făcea parte dintr-o zonă aflată dincolo de zidurile orașului, în care se concentrau mai multe temple și construcții publice.

În apropierea amfiteatrului a fost identificat și un templu dedicat zeiței Nemesis, divinitate asociată frecvent în lumea romană cu amfiteatrele și cu destinul celor care participau la spectacolele din arenă.

Locuințe, terme și necropole

Orașul nu era alcătuit doar din edificii publice. Cercetările au identificat locuințe private, ateliere și instalații meșteșugărești, iar în afara incintei au fost descoperite terme și villae suburbane. În împrejurimile coloniei existau și ferme de tip villa rustica, integrate în teritoriul agricol administrat de oraș.

Necropolele se întindeau, potrivit obiceiului roman, în afara zidurilor și în apropierea drumurilor care ieșeau din oraș. Una dintre descoperirile cunoscute este Mausoleul Aureliilor, monument funerar datat în secolul al II-lea. Complexul cuprindea un tumul amenajat pe un soclu de piatră, un cavou construit din cărămidă și elemente destinate ceremoniilor funerare.

Inscripțiile funerare găsite la Sarmizegetusa oferă informații despre originea, ocupațiile și relațiile de familie ale locuitorilor. Împreună cu inscripțiile onorifice și votive, ele formează una dintre principalele surse pentru cunoașterea societății provinciale din Dacia romană.

Ulpia Traiana Sarmizegetusa a fost centrul din care a început organizarea civilă a noii provincii după cucerirea lui Traian. În epoca sa de maximă dezvoltare aici funcționau instituții administrative, religioase și municipale, iar orașul controla un teritoriu întins.

Poziția sa trebuie însă înțeleasă în contextul transformărilor administrative prin care a trecut Dacia. După reorganizările provinciei din secolul al II-lea, Apulum a dobândit la rândul său o pondere administrativă și militară considerabilă. Sarmizegetusa și-a păstrat în schimb rangul de colonie, prestigiul legat de întemeierea traianică și rolul de centru al cultului imperial și al adunării provinciale. În secolul al III-lea, titulatura de metropolis reflectă această poziție.

Estimările tradiționale plasează populația orașului și a zonelor sale suburbane la aproximativ 20.000–25.000 de locuitori, deși asemenea valori trebuie privite ca aproximări, deoarece nu există un recensământ antic păstrat pentru colonie.

După retragerea administrației romane

În anii 270, în timpul împăratului Aurelian, administrația și armata romană au fost retrase din provincia Dacia. Acest moment a pus capăt rolului instituțional pe care Sarmizegetusa l-a avut în cadrul provinciei.

Orașul nu a dispărut însă imediat. Descoperirile arheologice indică folosirea unor zone ale fostei colonii și după retragerea administrației romane, până în cursul secolului al IV-lea. Edificiile monumentale și-au pierdut treptat funcțiile, iar materialele de construcție au început să fie reutilizate.

În secolele următoare, ruinele au devenit o sursă de piatră pentru construcțiile din împrejurimi. Blocuri, monumente sculpturale și inscripții romane au fost recuperate din ziduri și clădiri ridicate în satele din Țara Hațegului. Tocmai aceste reutilizări au dus și la păstrarea unor inscripții care altfel s-ar fi pierdut.

Interesul pentru vestigiile de la Sarmizegetusa este mult mai vechi decât arheologia modernă, numeroase inscripții fiind cunoscute încă din epoca Renașterii. Primele cercetări arheologice menționate pentru sit au avut loc în prima jumătate a secolului al XIX-lea. În 1832, Johann Michael Ackner a descoperit în interiorul fostului oraș un mozaic de mari dimensiuni reprezentând-o pe Victoria împreună cu alte divinități.

Între 1881 și 1883, Societatea de Istorie și Arheologie a comitatului Hunedoara a organizat săpături în sit. Cercetările sistematice au început însă în perioada interbelică. Între 1924 și 1936, Constantin Daicoviciu a condus campanii ample, urmate în 1936 și, după război, în 1948 de cercetările lui Octavian Floca.

O nouă etapă a început în 1973, când cercetările au fost reluate de o echipă din care au făcut parte Hadrian Daicoviciu, Dorin Alicu, Ioan Piso și alți arheologi. Campaniile au dus la cercetarea unor temple, edificii publice și monumente funerare. Săpăturile continuă și în prezent în diferite puncte ale orașului antic.

Doar o parte din întinderea fostei colonii este astăzi vizibilă și cercetată arheologic. Sub terenurile din jurul zonei vizitabile se păstrează în continuare străzi, locuințe, clădiri publice, temple și alte urme ale orașului roman.