Țara Hațegului păstrează unul dintre cele mai importante grupuri de biserici medievale din Transilvania. Ridicate din piatră, adesea cu materiale provenite din ruine romane, monumentele au legătură cu elitele cneziale românești. Densuș, Sântămăria-Orlea, Strei, Streisângeorgiu și Ostrov sunt printre cele mai cunoscute repere.
Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuș
Biserica „Sfântul Nicolae” din Densuș este unul dintre cele mai cunoscute monumente medievale din Țara Hațegului. Lăcașul este datat în secolele XII-XIII, fiind ridicat într-un loc aflat în apropierea fostei capitale a Daciei romane, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
Construcția atrage atenția prin forma sa neobișnuită. Naosul are plan aproape pătrat, iar deasupra lui se ridică un turn sprijinit pe elemente masive. Spre răsărit se află o absidă semicirculară adâncă. O mare parte din materialul folosit la zidirea bisericii provine din ruinele romane din apropiere: blocuri de piatră fasonată, altare, coloane și alte piese litice refolosite.
În interior s-au păstrat fragmente valoroase de pictură murală. Ansamblul este legat de secolul al XV-lea, iar numele zugravului Ștefan apare în inscripțiile monumentului. Pictura din anul 1443 este considerată una dintre mărturiile importante ale artei medievale din zona Hațegului, cu legături stilistice spre mediul artistic sud-carpatic.
De-a lungul timpului, biserica a servit comunități ortodoxe, protestante și greco-catolice. După 1948, în urma desființării Bisericii Române Unite cu Roma de către regimul comunist, lăcașul a fost preluat de Biserica Ortodoxă Română.
Biserica reformată din Sântămăria-Orlea
Biserica din Sântămăria-Orlea, astăzi aparținând cultului reformat, este unul dintre cele mai vechi monumente medievale din spațiul românesc. Localitatea este atestată documentar în anul 1331, sub denumirea de „villa Sancte Marie”, iar biserica este datată spre sfârșitul secolului al XIII-lea.
Monumentul are o navă dreptunghiulară, turn pe fațada de vest și altar rectangular boltit în cruce pe ogive. Arhitectura păstrează forme de trecere de la romanic la goticul timpuriu. Portalurile, ferestrele înguste, elementele sculptate și proporțiile clădirii arată legătura cu arhitectura transilvăneană a secolului al XIII-lea.
Interiorul păstrează un ansamblu important de pictură murală. O inscripție latină de pe peretele sudic menționează anul 1311 și închinarea bisericii în cinstea Maicii Domnului. Sub acest strat de pictură se află un decor mai vechi, format din cruci de consacrare. Alte etape picturale sunt legate de secolul al XV-lea și de familia Cândea din Râu de Mori, care a ajuns în posesia localității după mijlocul veacului.
De-a lungul timpului, biserica a fost folosită de comunități catolice, reformate și, în anumite etape, de credincioși români ortodocși. Picturile medievale au fost acoperite cu var și au început să fie scoase la lumină în secolul al XIX-lea.
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Strei
Biserica medievală din Strei se află pe Valea Streiului și este una dintre cele mai importante construcții medievale de piatră din zonă. Monumentul a atras atenția cărturarilor și cercetătorilor încă din secolele XVIII-XIX, mai ales datorită pieselor romane refolosite în zidărie și a picturilor murale păstrate în interior.
În secolul al XVIII-lea, Joseph von Hohenhausen a remarcat la Strei o piatră funerară romană zidită la temelia bisericii. Pe ea apăreau două chipuri omenești, sprijinite în toiege, pe care ofițerul austriac le-a asociat cu reprezentările romane ale Somnului și Morții.
În secolul al XIX-lea, Aron Densușianu a lăsat o mărturie diferită despre biserica din Strei. El a descris monumentul într-un registru literar, insistând asupra stării locului, asupra drumului noroios spre biserică și asupra impresiei produse de interiorul degradat al lăcașului.
Biserica din Strei este legată de arta murală medievală din Transilvania. Pictura interioară, datată în secolul al XIV-lea, a fost pusă în legătură cu meșteri formați într-un mediu artistic în care se întâlnesc influențe bizantine, sud-carpatice și occidentale. Monumentul rămâne unul dintre reperele principale ale Văii Streiului.
Biserica „Sfântul Gheorghe” din Streisângeorgiu
Biserica „Sfântul Gheorghe” din Streisângeorgiu ocupă un loc aparte în istoria monumentelor medievale din sudul Transilvaniei. Ea este legată de familie cnezilor români din Țara Hațegului. Cercetările arheologice coordonate de Radu Popa au reiterat importanța majoră a biserici. Lăcașul deține una dintre cele mai importante pisanii medievale cunoscute în zonă.
Pisania datată 1313-1314 îl menționează pe cneazul Balea și pe preotul Naneș. Cercetările au arătat însă că monumentul are o istorie mai veche decât momentul consemnat de inscripție. Radu Popa a atras atenția că, în mentalitatea medievală, o restaurare, o zugrăvire sau o transformare importantă putea fi considerată o nouă ctitorire.
Biserica are o arhitectură simplă, de tradiție romanică rusticizată. Nava este aproape pătrată, altarul este rectangular, iar spre vest se află un mic turn-clopotniță. Zidurile au fost ridicate din blocuri de piatră, unele provenite din construcții romane din apropierea Călanului, alături de cărămizi realizate de constructorii medievali locali.
În interior s-au păstrat mai multe straturi de pictură murală. Un strat timpuriu este anterior inscripției din 1313-1314 și poartă urme de litere chirilice. Un alt strat este legat de zugravul Teofil, iar tabloul votiv din 1408-1409 a fost studiat de Nicolae Iorga, care l-a pus în legătură cu nemeșimea românească din Ardeal.
Picturile murale ale bisericii au fost afectate în timp de umiditate, depuneri de săruri, fum, condens, exfolieri, infiltrații și intervenții succesive. Mediul industrial al Călanului, traficul rutier și trepidațiile din vecinătate au fost menționate între factorii care au contribuit la degradarea monumentului. Acoperișul a fost refăcut în anul 2019 printr-un proiect derulat prin Ambulanța pentru Monumente.
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Ostrov
Biserica „Pogorârea Sfântului Duh” din Ostrov se află în sud-vestul Țării Hațegului, pe vechea cale care lega Sarmizegetusa de zona de ieșire a Streiului din depresiune. Lăcașul este considerat unul dintre cele mai vechi monumente românești de zid păstrate în Transilvania.
Vechimea construcției nu poate fi stabilită cu exactitate, dar atestarea monumentului este estimată la mijlocului secolului al XIV-lea. În anul 1360 apar menționați clerici legați de mai multe sate hațegane, între care Ostrov, Clopotiva, Peșteana, Densuș și Tuștea.
Din construcția medievală inițială se păstrează mai ales pereții de sud și de vest ai navei. Biserica are aspectul unei construcții dreptunghiulare alungite, cu navă de mici dimensiuni, absidă semicirculară și turn adăugat spre apus. În jurul ei au fost rânduite numeroase pietre romane cu inscripții latine, formând o colecție epigrafică neobișnuită.
Pictura murală a bisericii din Ostrov s-a păstrat doar fragmentar. Fațada apuseană fusese decorată cu picturi, distruse parțial odată cu adăugarea turnului-clopotniță. Icoana de hram a Maicii Domnului „Hodighitria”, încă vizibilă, a fost pusă asociată u pictura paleologă de la începutul secolului al XV-lea și cu mediul artistic al bisericilor hațegane.
În interior, cercetările din anii 1995-1996 au scos la lumină fragmente de frescă din naos. Monumentul a trecut prin mai multe transformări confesionale, fiind folosit de comunități ortodoxe, reformate, greco-catolice și, după 1948, ortodoxe.
Grupul bisericilor medievale din Țara Hațegului nu se reduce la Densuș, Sântămăria-Orlea, Strei, Streisângeorgiu și Ostrov. În aceeași zonă sunt amintite și alte lăcașuri cu valoare istorică, între care bisericile din Sânpetru și Peșteana, precum și Schitul Colț, legat de familia Cândea din Râu de Mori și de cetatea aflată în apropiere.