La Călan circulă de multă vreme legenda potrivit căreia fonta produsă aici ar fi fost folosită la construirea Turnului Eiffel. Asocierea pare plauzibilă la prima vedere: uzina de la Călan funcționa deja în ultimele decenii ale secolului al XIX-lea, iar produsele sale erau cunoscute în afara Transilvaniei.
Site-ul oficial al Turnului Eiffel indică uzinele din Pompey
Turnul Eiffel a fost construit între 1887 și 1889 pentru Expoziția Universală de la Paris. Metalul folosit nu era fontă, ci fier pudlat, obținut prin afinarea fontei pentru reducerea conținutului de carbon.
Site-ul oficial al Turnului Eiffel precizează că Gustave Eiffel a lansat în 1887 o cerere de ofertă pentru fierul necesar, iar contractul a fost câștigat de forjele Fould-Dupont din Pompey, în Meurthe-et-Moselle, lângă Nancy. Aceeași sursă afirmă că o societate din Pompey a furnizat tot fierul necesar construirii turnului și s-a ocupat de pudlarea acestuia. Minereul era extras din minele din zonă.
În total au fost fabricate 18.038 de piese din fier. Gustave Eiffel consemna în lucrarea „La Tour de 300 mètres” că uzinele Fould-Dupont au livrat 6.360 de tone de fier între iunie 1887 și martie 1889. Piesele ajungeau apoi în atelierele Eiffel de la Levallois-Perret, unde erau trasate, tăiate și perforate înainte de transportarea la Champ-de-Mars.
Istoricul francez Bertrand Lemoine, fost director de cercetare la CNRS și specialist în istoria Turnului Eiffel, arată la rândul său, într-un material publicat pe site-ul oficial al monumentului, că fierul turnului provenea de la Forges de Pompey, lângă Nancy.
Și Arhivele departamentale din Meurthe-et-Moselle păstrează un fond dedicat acestei istorii. Dosarele reunite de cercetătorul Lucien Geindre poartă chiar titlul „Fers de la tour Eiffel” și tratează originile forjelor din Pompey, mina de la Ludres, fabricarea fierului, atelierele Eiffel și montarea turnului.
G. Bresson scria despre „fonta de Kalan” încă din 1886
Călanul nu era însă necunoscut specialiștilor francezi.
În 1886, cu un an înainte de începerea montării părții metalice a Turnului Eiffel, inginerul G. Bresson publica la Paris volumul „Aciers”, parte a lucrării „Encyclopédie chimique”, coordonată de chimistul Edmond Frémy.
Bresson vorbește explicit despre „la fonte de Kalan” – fonta de la Călan. El arată că era produsă într-un furnal alimentat cu un amestec de cocs și lignit și că erau folosite hematitele roșii din apropierea localității Vajda-Huniad, actuala Hunedoara, în Transilvania.
Autorul oferă chiar informații despre compoziția și utilizarea produsului de la Călan. Fonta cu un conținut ridicat de siliciu era cerută în special de uzina de la Reșița, unde era folosită la o a doua topire împreună cu fonte obținute cu mangal și cu un conținut mai redus de siliciu.
Uzina de la Călan apare din nou, în detaliu, în „Rapports du Jury international” al Expoziției Universale de la Paris din 1900, în volumul dedicat minelor și metalurgiei.
Raportul francez prezenta „Société des mines et hauts fourneaux de Kâlan” și arăta că uzina de lângă Vajda-Hunyad avea două furnale. Pentru anul 1898 erau menționate 16.630 de tone de fontă cenușie și 5.080 de tone de fontă albă, precum și existența unei turnătorii care produsese 2.370 de tone de piese turnate. Excedentul de fontă era trimis la forja din Nándorhegy.
Pe baza documentelor cunoscute, nu există o dovadă că fonta produsă la Călan a fost folosită la Turnul Eiffel. Dimpotrivă, proveniența fierului monumentului este documentată în Franța și duce la Pompey, în Lorena.
Povestea nu diminuează însă istoria industrială a Călanului. Un fapt mai puțin spectaculos, dar documentat, este poate mai interesant: în 1886, înainte ca Turnul Eiffel să înceapă să se ridice deasupra Parisului, un tratat francez de metalurgie analiza deja în mod distinct „fonta de Kalan”.