Valeriu Bădulescu a fost stabilit prin hotărâre definitivă ca având calitatea de colaborator al fostei Securități. În 1979, pe când era maistru constructor și adjunct al Șantierului de Construcții nr. 4 al I.C.R.A.L. „Giulești”, a acceptat punerea unui spațiu la dispoziția organelor de Securitate pentru întâlniri conspirative cu persoane din rețeaua informativă.
Dosarul
În Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, nr. 362 din 14 septembrie 2023 a fost publicată Sentința civilă nr. 588 din 14 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a IX-a Contencios Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. 2110/2/2019.
Completul de judecată a fost format din președintele Florea Ionel, cu participarea grefierului Apostol Petruța.
Acțiunea a fost introdusă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității în cazul lui Valeriu Bădulescu.
Verificarea a fost efectuată din oficiu după ce Bădulescu a candidat pentru funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local Mizil, județul Prahova.
Colaborarea cu Securitatea
Potrivit Notei de Constatare nr. DI/I/1718 din 12 decembrie 2018 și documentelor din dosarul de rețea nr. R 464530, Valeriu Bădulescu a fost recrutat la 29 septembrie 1979 în calitate de „gazdă casă de întâlniri”.
Scopul recrutării a fost folosirea unui spațiu aflat la dispoziția sa pentru desfășurarea, în condiții de conspirativitate, a întâlnirilor dintre ofițerii de Securitate și membrii rețelei informative. În aceeași zi, Bădulescu a semnat un angajament.
Raportul privind recrutarea consemna că ofițerul de Securitate i-a cerut sprijinul pentru obținerea unui spațiu destinat unor activități specifice. Bădulescu și-a exprimat acordul, solicitând însă ca utilizarea biroului să nu fie cunoscută de șeful său sau de ceilalți colegi.
În angajamentul din 29 septembrie 1979 se preciza:
„Subsemnatul BĂDULESCU Valeriu, având funcția de maistru constructor, mă angajez să sprijin în mod organizat și secret organele de Securitate.”
Documentele analizate de instanță arătau și că Bădulescu a pus la dispoziția ofițerului cheia spațiului, pentru ca acesta să poată fi folosit la întâlnirile conspirative.
Casa de întâlniri era consemnată cu denumirea conspirativă „Militari T”. În acest spațiu au fost introduse șase surse ale Securității: „Iacobescu”, în noiembrie 1979; „Radu”, în februarie 1980; „Petre”, în februarie 1980; „Barbu”, în mai 1980; „Vasilescu”, în mai 1980; și „Iliescu”, în februarie 1980.
Un raport din 16 decembrie 1982 privind scoaterea lui Bădulescu din rețea consemna că pe timpul colaborării nu au existat probleme privind păstrarea conspirativității. Folosirea casei de întâlniri a încetat după ce imobilul a fost preluat de o grădiniță, iar spațiul nu a mai putut fi utilizat în acest scop.
Poziția pârâtului
Valeriu Bădulescu a depus întâmpinare la 21 mai 2019 și a solicitat respingerea acțiunii CNSAS ca nelegală și neîntemeiată.
El a arătat că un ofițer de Securitate s-a prezentat la el și i-a cerut un birou care să fie folosit pentru activitate operativă în afara programului de lucru. Potrivit susținerilor sale, i s-a cerut să nu comunice colegilor motivul folosirii spațiului și să semneze un angajament în acest sens.
Bădulescu a susținut că hârtia era deja redactată, că a semnat mențiunea „de acord”, iar ofițerul a luat cheia spațiului și un suport de ceară pentru realizarea unei copii.
A mai arătat că imobilul în care funcționa sediul I.C.R.A.L. Giulești era proprietatea statului și se afla numai în administrarea și folosința șantierului. Din acest motiv, a susținut că nu putea refuza solicitarea privind folosirea biroului.
Potrivit apărării sale, după dezafectarea sediului birourilor I.C.R.A.L. Giulești, în septembrie 1982, nu a mai avut asemenea discuții cu organele de Securitate.
Hotărârea instanței
Curtea de Apel București a reținut că O.U.G. nr. 24/2008 include în categoria colaboratorilor Securității persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a unui alt spațiu pe care îl deținea.
Instanța a arătat că, pentru această categorie, nu era necesar ca persoana care oferea spațiul să furnizeze ea însăși informații și nici ca informațiile obținute în casa de întâlniri să privească neapărat atitudini împotriva regimului comunist.
În cazul lui Valeriu Bădulescu, Curtea a considerat dovedită punerea spațiului la dispoziția Securității prin raportul de recrutare, angajamentul din 29 septembrie 1979 și actele referitoare la predarea cheilor.
Instanța a reținut și caracterul voluntar al acordului. Potrivit documentelor întocmite la momentul recrutării, Bădulescu a acceptat solicitarea și a cerut doar ca folosirea spațiului să rămână secretă față de șeful și colegii săi. Curtea a apreciat că această împrejurare, împreună cu angajamentul semnat și remiterea cheilor, demonstra că acesta cunoștea destinația spațiului și a fost de acord cu utilizarea sa de către organele de Securitate.
Faptul că imobilul aparținea statului nu a schimbat soluția instanței. Curtea a reținut că textul legal nu impunea ca persoana să fie proprietara spațiului, fiind suficient ca aceasta să îl dețină și să îl pună voluntar la dispoziția Securității.
Prin Sentința civilă nr. 588 din 14 octombrie 2019, Curtea de Apel București a dispus:
„Constată că pârâtul a fost colaborator al Securității în sensul art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008.”
Hotărârea a rămas definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului, prin Decizia nr. 3015 din 20 mai 2021.