Cetatea Devei este o fortificație medievală ridicată pe Dealul Cetății, în partea de nord-vest a municipiului Deva, deasupra văii Mureșului. Dealul, de origine vulcanică, atinge altitudinea de 378 de metri și se ridică la aproximativ 184 de metri deasupra orașului. Poziția permitea supravegherea culoarului Mureșului, una dintre principalele căi de circulație dintre centrul Transilvaniei și regiunile vestice. Cetatea este înscrisă în Lista Monumentelor Istorice cu codul HD-II-a-A-03216.
Pe Dealul Cetății au fost identificate urme de locuire mult mai vechi decât fortificația medievală. Repertoriul Arheologic Național consemnează aici un sit cu vestigii din neolitic, epoca bronzului și prima epocă a fierului. Existența unei fortificații dacice pe vârful dealului este menționată în mai multe lucrări și documentații dedicate cetății, însă istoria monumentului păstrat astăzi începe în Evul Mediu.
Ridicarea cetății și primele mențiuni
Data exactă la care a fost construită cetatea medievală nu este cunoscută. Ridicarea ei este plasată la mijlocul secolului al XIII-lea, în perioada în care, după invazia mongolă din 1241–1242, în Regatul Ungariei s-au construit numeroase fortificații de piatră. Cercetările istorice situează începuturile Cetății Devei înainte de 1264, an în care sursele ulterioare amintesc o luptă desfășurată sub cetate.
Prima atestare documentară sigură datează din 1269. Două acte de cancelarie din acel an se referă la lupte purtate sub cetatea Devei. Unul dintre documente îl menționează pe banul Mikud, răsplătit pentru serviciile aduse coroanei în confruntările cu cumanii „sub castro Deva vocato”, iar celălalt îl amintește pe comitele Chyl din Câlnic, participant la luptele de la Deva și Codlea.
Cetatea era inițial o fortificație regală. Spre sfârșitul secolului al XIII-lea a devenit reședință pentru voievozii Transilvaniei Roland Borșa și Ladislau Kán. După 1315 a revenit sub autoritatea regelui Carol Robert de Anjou, iar castelanii Devei au exercitat în secolul al XIV-lea și funcția de comiți ai comitatului Hunedoara. Domeniul cetății cuprindea atunci peste 50 de sate și patru districte românești.
Fortificația medievală s-a extins în mai multe etape. Forma actuală a ruinelor păstrează trei incinte succesive. Incinta aflată pe partea cea mai înaltă a dealului are o formă aproximativ ovoidală, o lungime de circa 90 de metri și o lățime cuprinsă între 18 și 35 de metri. Aici se aflau palatul, turnurile și construcțiile necesare garnizoanei și administrației cetății.
De la Iancu de Hunedoara la principii Transilvaniei
La mijlocul secolului al XV-lea, cetatea și domeniul Devei au intrat în posesia lui Iancu de Hunedoara. El și urmașii săi au stăpânit domeniul în a doua jumătate a secolului al XV-lea, perioadă în care vechiul palat a fost extins și au apărut noi corpuri de clădire. Cercetările au identificat elemente de piatră lucrate de meșteri legați de șantierele gotice de la Hunedoara.
În secolul al XVI-lea, rolul militar al cetății a crescut pe fondul confruntărilor pentru controlul Transilvaniei. În anii 1551–1556, când provincia s-a aflat temporar sub control habsburgic, lucrările desfășurate în vremea generalului Giovanni Battista Castaldo au dus la amenajarea celei de-a doua incinte. În aceeași perioadă, cetatea se afla într-o zonă expusă confruntărilor dintre forțele habsburgice, otomane și susținătorii familiei Zápolya.
Cetatea a servit și drept loc de detenție. În 1579 aici a fost închis Francisc Dávid, întemeietorul Bisericii Unitariene din Transilvania. Condamnat de Dieta Transilvaniei pentru concepțiile sale religioase, el a fost adus la Deva în vara acelui an și a murit în cetate în noiembrie 1579.
În 1581, domeniul a ajuns la Francisc Geszthy, care a continuat lucrările de extindere. În secolul al XVII-lea cetatea a trecut succesiv prin stăpânirea unor principi și familii princiare. Gabriel Bethlen a dobândit domeniul în 1608, iar în anii următori acesta a ajuns și la membri ai familiei sale. Mai târziu, Gheorghe Rákóczi I a dispus noi lucrări defensive.
După instaurarea dominației habsburgice în Transilvania, la sfârșitul secolului al XVII-lea, în cetate s-a instalat o garnizoană imperială. Începând din 1713 au avut loc noi lucrări de apărare și reparații, urmate de alte intervenții în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Cercetările arheologice au identificat, între altele, o clădire cu două cuptoare mari, folosită probabil ca bucătărie și spațiu de depozitare pentru garnizoană.
Declinul și explozia din 1849
În timpul răscoalei conduse de Horea, Cloșca și Crișan, în 1784, cetatea a redevenit pentru scurt timp un punct de apărare și refugiu. Spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, însă, utilitatea ei militară a scăzut, iar în jurul anului 1800 autoritățile imperiale au renunțat la folosirea sa ca fortăreață.
Cetatea a fost refăcută în prima jumătate a secolului al XIX-lea, după ce împăratul Francisc I a vizitat Deva. Restaurarea nu i-a prelungit existența decât pentru câteva decenii. În timpul Revoluției de la 1848–1849, fortificația a fost din nou ocupată de o garnizoană și implicată în operațiunile militare din Transilvania.
La 13 august 1849, magazia de pulbere a cetății a explodat. Deflagrația a provocat moartea unor membri ai garnizoanei și a distrus o mare parte a fortificației. Cetatea nu a mai fost refăcută ca obiectiv militar, iar de atunci s-a păstrat în principal sub forma ruinelor care domină orașul.
Cercetări arheologice au fost efectuate în interiorul cetății în 1969–1970, iar alte campanii au avut loc la începutul anilor 2000 și, mai amplu, în 2008 și 2013. Acestea au adus informații noi despre etapele de construire, clădirile interioare și viața garnizoanelor care au ocupat fortificația de-a lungul secolelor.
În ultimele decenii, ansamblul a trecut prin lucrări de conservare și reabilitare.