În vara anului 1886, un incendiu a distrus o parte dintre locuințele din comuna Sâncrai, județul Hunedoara. Printre consecințe s-a numărat și un conflict neașteptat între comunitate și învățătorul local.
La acea vreme, salariul dascălilor era achitat direct de părinții elevilor. Cei afectați de foc l-au rugat pe învățător să renunțe la contribuție. Acesta a acceptat să amâne plata cu un an sau doi, dar nu și să o reducă, motivând că și el suferise pierderi în urma incendiului.
Nemulțumiți, locuitorii au depus o petiție la inspectorul școlar din Deva, cerând transformarea școlii confesionale în școală comunală, în speranța că astfel vor scăpa atât de învățător, cât și de obligația de a-i plăti salariul. Efectul a fost invers față de așteptări: inspectorul a ordonat închiderea școlii, iar copiii din sat au fost îndrumați să frecventeze școala din Nădăștia Inferioară pe toată durata iernii. Informația apare într-o corespondență publicată în aprilie 1887 în „Telegraful” din Sibiu, semnată cu inițialele I. N.
Pagubele incendiului au ajuns și la cunoștința autorităților din România. Câteva luni mai târziu, în august 1887, același ziar consemna că locuitorii din Sâncrai au primit din partea regelui Carol I suma de 400 de florini, ca ajutor pentru refacerea gospodăriilor distruse.
Sâncrai este un sat ce aparține orașului Călan din județul Hunedoara. În evul mediu, localitatea a avut o biserică parohială romano-catolică, cu hramul Sfântul Rege Ștefan. În secolul al XV-lea localitatea Sâncrai a fost distrusă de incursiunile otomane.