Socialismul nu apare odată cu Karl Marx (1818–1883, filosof și economist german) și Friedrich Engels (1820–1895, teoretician social și colaborator apropiat al lui Marx), ci se conturează treptat în primele decenii ale secolului al XIX-lea, ca reacție la transformările produse de industrializare. Înainte de formarea marxismului, socialismul cuprindea idei, proiecte morale, teorii sociale și experimente comunitare prin care diferiți gânditori și reformatori încercau să răspundă inegalităților economice și condițiilor dificile în care trăia o parte importantă a populației muncitoare.
Primele forme de socialism nu constituiau o doctrină unitară. Unele puneau accentul pe reorganizarea rațională a producției, altele pe cooperare, asociere voluntară, proprietate comună sau credit mutual. Diferențele dintre ele aveau să devină tot mai clare pe măsură ce mișcarea socialistă s-a dezvoltat în Europa.
Contextul istoric și apariția ideilor socialiste
Primele idei socialiste s-au dezvoltat pe fondul revoluției industriale, al urbanizării accelerate și al extinderii muncii salariate. Creșterea manufacturilor și a uzinelor a atras un număr tot mai mare de oameni către centrele industriale, unde condițiile de muncă erau adesea dure, programul foarte lung, iar mecanismele de protecție socială aproape inexistente.
Schimbările economice au fost însoțite de transformări sociale profunde. Vechea ordine bazată pe privilegii aristocratice pierdea teren în fața unei societăți în care proprietatea, capitalul și producția industrială dobândeau o importanță tot mai mare. În același timp, muncitorii dependenți de salariu aveau o influență politică redusă și puține mijloace de protecție în fața sărăciei, bolii sau șomajului.
În acest context au apărut gânditori care criticau individualismul economic și capitalismul timpuriu. Mulți dintre primii reformatori sociali nu vedeau revoluția violentă drept principalul mijloc de schimbare, ci încercau să imagineze forme alternative de organizare a societății.
Henri de Saint-Simon (1760–1825, filosof și reformator social francez) considera că societatea ar trebui reorganizată în jurul celor implicați efectiv în producție și în dezvoltarea cunoașterii: muncitori, ingineri, tehnicieni, oameni de știință și administratori. În locul vechilor elite aristocratice, Saint-Simon își imagina o societate industrială condusă de oameni capabili să organizeze producția și să orienteze dezvoltarea economică în folosul colectivității.
Charles Fourier (1772–1837, filosof și teoretician social francez) pornea de la o critică radicală a societății contemporane, pe care o considera responsabilă pentru înstrăinarea și frustrările indivizilor. Soluția propusă de Fourier era organizarea vieții în comunități denumite „falanstere”, în care munca urma să fie distribuită în funcție de aptitudinile și preferințele membrilor.
Robert Owen (1771–1858, industriaș și reformator social britanic) a abordat problema dintr-o perspectivă mai practică. El considera că mediul social și educația influențează decisiv formarea individului și că îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață poate contribui la construirea unei societăți mai echitabile.
Ideile lor nu au rămas simple construcții teoretice. Ele au circulat în Europa occidentală și au influențat asociații muncitorești, proiecte cooperative și experimente comunitare.
Curente socialiste anterioare marxismului
Socialismul pre-marxist nu a format un curent omogen. În istoria ideilor politice, Saint-Simon, Fourier și Owen sunt grupați frecvent sub denumirea de „socialiști utopici”, termen consacrat mai ales prin critica formulată ulterior de Marx și Engels.
În Franța s-a dezvoltat și un socialism asociativ, reprezentat de Louis Blanc (1811–1882, jurnalist și politician francez). Blanc susținea înființarea unor „ateliere sociale”, unități de producție organizate de muncitori cu sprijinul statului. Ideea urmărea să demonstreze că asocierea și cooperarea puteau înlocui treptat competiția capitalistă și puteau oferi muncitorilor un rol mai important în viața economică.
Un alt curent a fost mutualismul formulat de Pierre-Joseph Proudhon (1809–1865, filosof și economist francez). Proudhon a devenit cunoscut prin afirmația „proprietatea este un furt”, însă critica sa nu viza orice formă de posesie. El contesta în special proprietatea care permitea obținerea de venituri prin exploatarea muncii altora.
Proudhon propunea sisteme de credit mutual, schimb echitabil între producători, autonomie economică și descentralizare. Se opunea atât capitalismului liberal, cât și unei organizări socialiste centralizate, ceea ce îl apropie și de dezvoltarea ulterioară a gândirii anarhiste.
Diferențele dintre Saint-Simon, Fourier, Owen, Blanc și Proudhon arată cât de variate erau formele timpurii ale socialismului. Unele acordau statului un rol important, altele preferau asocierea voluntară sau autonomia comunităților. Unele urmăreau reorganizarea producției la scară largă, în timp ce altele mizau pe cooperative și experimente locale.
Experimente sociale și aplicarea ideilor
Robert Owen a încercat să aplice o parte dintre principiile sale la New Lanark, în Scoția, unde a administrat un complex industrial și a introdus măsuri privind educația, condițiile de locuire și organizarea muncii. New Lanark a devenit unul dintre cele mai cunoscute exemple de reformă socială asociată începuturilor socialismului britanic.
Owen a încercat ulterior să dezvolte comunități cooperative și în Statele Unite. Cea mai cunoscută dintre ele, New Harmony, a fost fondată în Indiana în anii 1820. Proiectul urmărea să creeze o comunitate bazată pe cooperare și educație, dar a întâmpinat dificultăți economice și conflicte interne.
Ideile lui Charles Fourier au inspirat la rândul lor comunități organizate după modelul falansterelor, atât în Franța, cât și în Statele Unite. Unele proiecte au avut o existență scurtă, însă concepțiile lui Fourier au continuat să influențeze mișcarea cooperatistă și diferite forme de reformism social.
Étienne Cabet (1788–1856, jurist și gânditor socialist francez) a dezvoltat un model comunist egalitar descris în romanul social și politic „Voyage en Icarie”. Susținătorii săi au întemeiat ulterior comunități icariene în Statele Unite, încercând să organizeze viața economică și socială pe baza proprietății comune și a cooperării.
Experimentele au avut rezultate foarte diferite. Unele au funcționat pentru perioade limitate, altele s-au destrămat din cauza dificultăților financiare, a disputelor privind conducerea sau a conflictelor dintre membrii comunităților.
Critica marxistă a socialismului timpuriu
Karl Marx și Friedrich Engels au preluat numeroase teme deja prezente în socialismul european, dar au criticat modul în care gânditorii precedenți explicau schimbarea socială. În scrierile lor, Saint-Simon, Fourier și Owen au fost incluși în categoria „socialismului utopic”, în opoziție cu ceea ce Marx și Engels aveau să numească socialism științific.
Critica marxistă viza mai ales încrederea acordată reformei morale, cooperării voluntare și experimentelor comunitare. Marx și Engels considerau că asemenea proiecte nu explicau suficient conflictul dintre clase și mecanismele economice prin care capitalismul producea și reproducea inegalitățile sociale.
Din perspectiva lor, transformarea societății nu putea depinde doar de convingerea elitelor sau de exemplul unor comunități izolate. Accentul a fost mutat asupra raporturilor dintre clase sociale, asupra proprietății mijloacelor de producție și asupra conflictelor generate de organizarea economiei capitaliste.