Cetatea dacică Piatra Roșie, aflată pe teritoriul comunei Boșorod, în zona satului Luncani, este una dintre cele șase fortificații dacice din Munții Orăștiei incluse în patrimoniul mondial UNESCO. Ridicată pe masivul stâncos Piatra Roșie, într-un loc greu accesibil și apărat natural de versanți abrupți, cetatea făcea parte din sistemul defensiv al Regatului Dac, alături de Sarmizegetusa Regia, Costești-Cetățuie, Costești-Blidaru, Bănița și Căpâlna.
Așezarea se află la sud-vest de Sarmizegetusa Regia și este legată de una dintre cele mai importante zone arheologice ale României. Poziția sa, pe înălțimile Munților Șureanu, în actualul Parc Național Grădiștea Muncelului-Cioclovina, a avut un rol strategic evident. De aici puteau fi supravegheate văile și căile de acces spre centrul puterii dacice din Munții Orăștiei.
O cetate dacică inclusă în patrimoniul mondial UNESCO
Cetatea Piatra Roșie a fost inclusă în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1999, împreună cu celelalte cetăți dacice din Munții Orăștiei. Spre deosebire de Sarmizegetusa Regia, mult mai cunoscută publicului larg, Piatra Roșie a rămas mai discretă, atât prin amplasarea sa, cât și prin numărul mai redus al cercetărilor arheologice desfășurate aici.
Potrivit informațiilor publicate de Fundația Dacica, fortificația era alcătuită din două incinte, ridicate în etape diferite, pe o suprafață totală de aproximativ 1,2 hectare. În jurul cetății au fost identificate terase amenajate de om, urme de locuire și elemente care indică o ocupare intensă a zonei în Antichitate.
Caracterul fortificației a fost interpretat de specialiști în legătură cu rolul său militar și strategic. Piatra Roșie ar fi făcut parte din sistemul de apărare al Sarmizegetusei Regia, controlând unul dintre drumurile de acces spre capitala regatului dac.
Primele evaluări științifice mai consistente au fost realizate la începutul secolului XX. Cercetătorii au observat asemănări între unele elemente ale fortificației și reprezentările de pe Columna lui Traian, dar și legătura topografică dintre Piatra Roșie și centrul de la Grădiștea de Munte.
Cea mai importantă campanie arheologică a avut loc după Al Doilea Război Mondial, în anul 1949, sub coordonarea lui Constantin Daicoviciu. Rezultatele cercetărilor au fost publicate ulterior într-un studiu monografic, în 1954. Săpăturile au scos la iveală ziduri, turnuri, drumul pavat și mai multe vestigii importante pentru înțelegerea organizării cetății.
Cetatea era apărată prin ziduri, turnuri și prin relieful natural al masivului. Amplasarea pe un vârf stâncos făcea accesul dificil și oferea un avantaj defensiv important. În zona fortificației au fost descoperite și urme ale unor construcții cu funcții încă discutate de specialiști, inclusiv elemente care au fost puse în legătură cu posibile practici religioase sau ceremoniale.
Printre descoperirile asociate cetății se numără fragmente de discuri de fier ornamentate, precum și alte artefacte care au atras atenția cercetătorilor. Unele dintre aceste piese au ajuns însă în atenția publică și printr-un context negativ: braconajul arheologic.
Braconajul arheologic și degradarea ruinelor
La fel ca alte situri dacice din Munții Orăștiei, Piatra Roșie a fost afectată de căutătorii de comori. Interesul pentru obiectele vechi din zonă este documentat încă din secolul al XIX-lea, iar după 1990 fenomenul braconajului arheologic a devenit o problemă gravă în mai multe situri din Munții Orăștiei.
Folosirea detectoarelor de metale și intervențiile ilegale au dus la deteriorarea unor zone arheologice și la pierderea contextului științific al unor descoperiri. În cazul cetății Piatra Roșie, mai multe discuri de fier decorate, considerate importante pentru înțelegerea civilizației dacice, au fost sustrase de braconieri și recuperate ulterior.
Degradarea ruinelor are însă și cauze naturale. Cetatea a fost distrusă în Antichitate, cel mai probabil în contextul războaielor daco-romane, iar în secolele care au urmat zidurile și construcțiile s-au prăbușit treptat. Vegetația, eroziunea și lipsa unor lucrări ample de conservare au contribuit la starea precară a ansamblului.
Piatra Roșie nu este la fel de vizitată și de cunoscută ca Sarmizegetusa Regia, însă importanța sa istorică este majoră. Cetatea face parte din sistemul de fortificații al Munților Orăștiei și oferă informații esențiale despre modul în care dacii au organizat apărarea centrului politic și religios al regatului.
În același areal istoric mai larg al Văii Streiului și al Munților Orăștiei se află și Măgura Călanului, un sit arheologic asociat cu locuiri și descoperiri din epoci diferite. Deși nu are statutul și vizibilitatea cetăților dacice UNESCO, Măgura Călanului completează imaginea unei zone în care urmele antice, traseele naturale și punctele de observație au avut un rol important în organizarea teritoriului.