palia de la orăștie, 1582
Palia de la Orăștie, 1582, una dintre primele tipărituri importante în limba română. Foto: Wikimedia Commons

Palia de la Orăștie din 1582. Prima traducere tipărită în română a unor cărți din Vechiul Testament

Palia de la Orăștie, tipărită în 1582, este una dintre principalele cărți românești ale secolului al XVI-lea. Volumul cuprinde primele două cărți ale Vechiului Testament, Geneza și Exodul, denumite în text «Bitia» și «Ishodul», și reprezintă prima traducere tipărită în limba română a unor cărți din Vechiul Testament.”

Cartea a apărut la Orăștie într-o perioadă în care folosirea limbii române în tipar începea să se extindă. Cu doar câteva decenii înainte, la Sibiu a fost tipărit Catehismul românesc din 1544, iar activitatea diaconului Coresi a dus la apariția mai multor cărți religioase în română la Brașov.

Geneza și Exodul, tipărite la Orăștie

Palia cuprinde Geneza și Exodul, primele două cărți ale Pentateuhului. Prefața ediției arată că proiectul inițial era mai amplu și urmărea traducerea celor cinci cărți atribuite lui Moise, a cărților Regilor și a altor texte biblice. Numai primele două cărți au ajuns însă la tipar.

Tipărirea a început la 14 noiembrie 1581 și s-a încheiat în 1582. Lucrarea a fost realizată cu caractere chirilice și are 164 de file.

De imprimarea volumului s-au ocupat Șerban, fiul diaconului Coresi, și Marien Diacul. Șerban este numit în text „meșterul mare a tiparelor”, formulare care indică rolul său direct în realizarea ediției.

Apariția cărții la Orăștie a legat orașul de rețeaua centrelor tipografice active în Transilvania secolului al XVI-lea, alături de Sibiu, Brașov și Cluj.

Prefața cărții îi menționează pe episcopul Mihail Tordași, Ștefan Herce, Efrem Zacan, Moise Peștișel și Archirie, protopopul comitatului Hunedoarei. Numele lor au fost asociate în istoriografia românească cu pregătirea și traducerea textului. Contribuția exactă a fiecăruia nu poate fi stabilită cu precizie.

Realizarea Paliei a beneficiat și de sprijinul lui Ferenc Geszti, nobil transilvănean cu reședința la Deva. Numele său apare în text în forma „Ghesti Freanți”, iar prefața îl prezintă drept susținător financiar al tipăririi.

Sursele traducerii

Prefața Paliei afirmă că textul a fost tradus „den limbă jidovească și grecească și sărbească pre limbă românească”. Formularea din 1582 nu corespunde însă în întregime cu ceea ce au arătat cercetările filologice ulterioare.

Compararea Paliei cu alte versiuni biblice din secolul al XVI-lea a scos în evidență asemănări clare cu Pentateuhul în limba maghiară tipărit de Gáspár Heltai la Cluj, în 1551. Pentateuhul este denumirea primelor cinci cărți ale Vechiului Testament. Filologul Mario Roques a arătat, încă din prima jumătate a secolului al XX-lea, că versiunea lui Heltai a avut un rol esențial în realizarea textului românesc.

Au fost identificate și influențe ale Vulgatei (traducerea latină a Bibliei folosită timp de secole în Biserica Occidentală). Studiile moderne dedicate Paliei indică folosirea textului lui Heltai ca sursă principală, alături de versiunea latină. Nu există însă suficiente dovezi că traducătorii au lucrat direct și după o versiune slavonă.

Palia de la Orăștie este una dintre sursele importante pentru studierea limbii române din secolul al XVI-lea. Textul îi ajută pe lingviști să urmărească vocabularul, formele gramaticale și modul în care erau construite propozițiile într-o perioadă în care limba română apărea tot mai des în cărțile tipărite.

Un detaliu frecvent remarcat este formula „fraților români” din prefață. Folosirea formei „român” este relevantă pentru istoria limbii, deoarece în alte texte ale epocii apare adesea și varianta „rumân”.

Textul păstrează particularități de limbă specifice zonei în care a fost realizată traducerea, dar și forme întâlnite în alte tipărituri românești din aceeași perioadă.

Palia a fost republicată și studiată în mai multe ediții moderne. Mario Roques a publicat o ediție în 1925, iar Viorica Pamfil a realizat în 1968 o ediție însoțită de facsimile (reproduceri fotografice ale paginilor originale) și de transcriere. În 2005 a apărut o nouă ediție critică, coordonată de Vasile Arvinte, Ioan Caproșu și Alexandru Gafton, iar în 2007 a fost publicat un volum de studii despre limba, sursele și modul în care a fost realizată traducerea.