Mormântul tumular dacic de la Călan, descoperit la Streisângeorgiu, este una dintre descoperirile arheologice importante pentru înțelegerea ritualurilor funerare din Dacia preromană. Complexul a fost identificat în anii 1975–1976, în timpul unor cercetări arheologice dedicate unei necropole medievale. La început a fost interpretat ca mormânt roman, însă analiza inventarului funerar a dus ulterior la reîncadrarea sa în a doua vârstă a fierului.
Mormântul aparține tipului tumular cu incinerație. Resturile incinerate, împreună cu inventarul funerar, au fost depuse într-o groapă aflată la aproximativ 0,90 metri adâncime. Groapa era înconjurată de o platformă pătrată din pietre de râu, cu latura de circa 5,20 metri.
Inventarul descoperit este unul specific unei elite războinice. Printre piesele identificate se numără un pumnal curb de fier, fragmentar, cu teacă, o sabie lungă de tip celtic, un vârf de lance și mai multe elemente de harnașament. O atenție specială au atras zăbalele de tip tracic, asociate cu folosirea cailor în context funerar.
Pumnalul curb aparține unei tradiții traco-dacice bine documentate și este întâlnit în morminte tumulare datate, în general, în secolele II–I î.Hr. Sabia lungă de tip La Tène, păstrată fragmentar, are analogii în mediul celtic și în complexele atribuite grupului Padea–Panaghiurski Kolonii. Elementele arată legăturile culturale și militare existente în spațiul dacic și în regiunile învecinate în perioada preromană.
Un detaliu important este prezența a trei zăbale, de dimensiuni diferite. Acest fapt a fost interpretat de specialiști ca indiciu al sacrificării mai multor cai în cadrul ritualului funerar. Asocierea armelor cu piesele de harnașament sugerează că persoana îngropată aparținea unei elite militare, probabil un războinic călare.
Pe baza pieselor descoperite, mormântul a fost datat în secolul I î.Hr., perioadă legată de consolidarea politică și militară a lumii dacice, inclusiv de epoca lui Burebista. Mormintele tumulare de acest tip sunt cunoscute mai ales în sud-vestul Transilvaniei și în Oltenia, iar ulterior fenomenul este documentat și în alte zone, precum Muntenia și sudul Moldovei.
Descoperirea de la Streisângeorgiu se înscrie într-un tip de practică funerară specific Daciei preromane. Mormintele tumulare de dimensiuni relativ reduse sunt interpretate de arheologi ca aparținând unor grupuri restrânse, probabil familii sau nuclee ale elitei militare.
Informațiile se bazează pe studiul arheologic semnat de Aurel Rustoiu, Valeriu Sîrbu și Iosif Vasile Ferencz, publicat în „Sargetia. Acta Musei Devensis”, vol. XXX, 2001–2002.