„Greșeală” și „greșală” sunt două forme întâlnite în limba română, însă numai „greșeală”, cu „e” după „ș”, este acceptată de norma literară actuală. Potrivit Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM3), substantivul se scrie „greșeală”, iar pluralul său este „greșeli”. Varianta „greșală” apare și în unele dicționare mai vechi, dar nu reprezintă forma recomandată astăzi.
Corect: „Greșeală” – „Am făcut o greșeală în timpul examenului”.
Incorect în limba literară actuală: „Greșală” – „Am făcut o greșală în timpul examenului”.
Plural: „Greșeli” – „Profesorul a corectat greșelile din lucrare”.
De ce se scrie „greșeală”?
Substantivul „greșeală” provine din verbul „a greși”, prin adăugarea sufixului „-eală”. Acesta apare și în alte substantive românești, precum „repezeală” sau „umezeală”.
Cuvântul desemnează o abatere de la ceea ce este corect, adevărat sau considerat potrivit. Poate fi vorba despre o eroare de calcul, o exprimare incorectă, o decizie neinspirată ori o faptă cu urmări nedorite.
Elevul a observat o greșeală în exercițiu.
O greșeală de calcul a modificat rezultatul.
Decizia s-a dovedit o greșeală costisitoare.
Din greșeală, am trimis mesajul altei persoane.
În document a rămas o greșeală de redactare.
Substantivul poate avea atât un sens concret, referitor la o eroare identificabilă, cât și unul mai larg, legat de comportamentul sau deciziile unei persoane. De exemplu, „o greșeală de ortografie” indică o abatere de la regulile scrierii, în timp ce „o greșeală din tinerețe” poate desemna o alegere regretată ulterior.
De ce apare și forma „greșală”?
Varianta „greșală” nu este o invenție recentă. Ea a circulat în limba română și apare în unele lucrări lexicografice mai vechi. Dicționarul lui Lazăr Șăineanu, în ediția a VI-a din 1929, înregistrează forma „greșală”, cu sensul de eroare sau abatere de la o regulă.
Dicționarul MDA2, publicat în 2010, menționează această variantă ca formă ieșită din uz. În schimb, DOOM3 consemnează drept formă normată „greșeală”.
În exprimarea actuală, „greșală” poate apărea prin omiterea vocalei „e” din interiorul cuvântului. În textele redactate potrivit normelor limbii literare se folosește „greșeală”, inclusiv în expresiile „din greșeală” și „fără greșeală”.
„Greșeala” sau „greșala”?
Diferența se păstrează și atunci când substantivul primește articolul hotărât. Forma corectă este „greșeala”, nu „greșala”.
De exemplu, în propoziția „Greșeala a fost descoperită înainte de publicare”, vorbim despre o eroare deja identificată. Cuvântul este articulat hotărât prin înlocuirea terminației „ă” cu „a”.
Singular nearticulat – greșeală
Singular articulat – greșeala
Plural nearticulat – greșeli
Plural articulat – greșelile
Genitiv-dativ singular articulat – greșelii
Genitiv-dativ plural articulat – greșelilor
La plural, grupul „ea” din forma de singular nu se mai păstrează. Spunem „o greșeală”, dar „două greșeli”. Aceeași alternanță apare în perechi precum „repezeală – repezeli”.
Sunt corecte construcțiile „corectarea greșelii”, „identificarea greșelilor” și „greșelile din document”.
Exemple de folosire corectă și greșită
Expresiile „din greșeală” și „fără greșeală”
Substantivul apare în mai multe expresii uzuale. Două dintre cele mai cunoscute sunt „din greșeală” și „fără greșeală”, care au sensuri diferite.
„Din greșeală” arată că o acțiune a fost făcută fără intenție. De exemplu, în propoziția „Am închis documentul din greșeală”, expresia indică faptul că închiderea documentului nu a fost voită.
„Fără greșeală” se folosește atunci când o activitate este realizată corect, fără erori. Spunem „A rezolvat exercițiul fără greșeală” sau „A interpretat partitura fără greșeală”.
A face o greșeală – „A făcut o greșeală în raport”.
A recunoaște o greșeală – „Și-a recunoscut greșeala în fața colegilor”.
A învăța din greșeli – „Experiența l-a ajutat să învețe din propriile greșeli”.
Greșeală de tipar – „Editorul a corectat o greșeală de tipar”.
Greșeală de exprimare – „În discurs a apărut o greșeală de exprimare”.
„Greșeală”, „eroare” și „greșeală de ortografie”
„Greșeală” și „eroare” sunt apropiate ca sens și pot fi folosite în multe contexte asemănătoare. Spunem atât „greșeală de calcul”, cât și „eroare de calcul”, fără o diferență importantă de înțeles.
În limbajul tehnic sau științific, termenul „eroare” apare frecvent în expresii precum „eroare de măsurare”, „eroare de sistem” sau „marjă de eroare”. „Greșeală” este mai obișnuit în exprimarea curentă, inclusiv atunci când vorbim despre decizii, comportamente sau exprimare.
În cazul limbii scrise, „greșeală de ortografie” desemnează o abatere de la regulile scrierii corecte a cuvintelor, iar „greșeală de punctuație” privește utilizarea incorectă a semnelor de punctuație.
Forma normată este „greșeală”, cu „e” după „ș”. La plural se scrie „greșeli”, iar forma articulată de singular este „greșeala”. Varianta „greșală”, întâlnită în unele texte mai vechi și în vorbirea familiară, nu este acceptată de DOOM3 ca formă literară actuală.