La Conferința Națională a Femeilor din 1958, printre delegatele care au luat cuvântul s-a aflat și Sofia Cazacu, țărancă din comuna Băcia, regiunea Hunedoara, membră a întovărășirii agricole locale. A urcat la tribună cu doliul după un om pe care satul îl știa de mic.
Petru Groza s-a născut la Băcia, în familia preotului ortodox Adam Groza. Strămoșii săi au slujit ca preoți din tată în fiu, iar bunicul său s-a mutat în apropiere de Deva în 1848, păstorind mai multe comune, printre care și Băcia. Despre copilăria sa la Băcia, Groza însuși scria în memorii: „m-am născut și mi-am trăit copilăria în dangătul clopotelor de vecernie, în mirosul tămâiei și gustul prescurei, la umbra turnului bisericii strămoșești.”
A urmat clasele primare în localitatea natală, apoi liceul la Colegiul Maghiar Reformat din Orăștie, iar mai târziu a obținut licența în drept, economie și administrație la universitățile din Budapesta, Berlin și Leipzig.
A murit pe 7 ianuarie 1958, la București, cu câteva săptămâni înainte de conferință. A fost prim-ministrul României până în 1952, apoi președinte al Marii Adunări Naționale până la sfârșitul vieții. Înmormântarea sa rămâne un detaliu neobișnuit pentru epocă: s-a oficiat un serviciu religios, prima oară după un deceniu când românii au auzit la Radio București cântări de preoți. Statuia sa din Deva a fost dusă ulterior la Băcia, unde este înmormântat.
Sofia Cazacu a ținut să numească această pierdere de la început, înainte de orice altceva: „satul Băcia a pierdut pe dragul nostru Dr. Petru Groza, care a fost consătean cu noi și a fost iubit de toți sătenii.” Apoi a vorbit despre ce ce a fost viața înainte: „Multe din femeile satului nostru locuiau în casele chiaburilor și ale moșierilor pentru care munceau 52 de zile pe an. În schimbul acestei munci li se dădea un adăpost care, drept să vă spun, numai casă nu era, ci o colibă de lemn acoperită cu paie și lipită cu tină. Mâncarea lor era urzici și măcriș, iar iarna zeamă de varză.”
Conferința în sine se desfășura într-un context precis. În 1957 se revenea la organizația feminină de masă, sub denumirea de Consiliul Național al Femeilor, iar conferința din 1958 a adus în discursul oficial comunist datoria femeii de a fi mamă, element nou față de anii anteriori. Aproximativ 400.000 de femei au fost alese ca reprezentante ale comitetelor și comisiilor care lucrau la promovarea femeilor în industrie, iar planurile de activitate prevedeau și ridicarea nivelului de cultură prin organizarea de cercuri de lectură și conferințe pe teme agricole. Sofia Cazacu se număra printre delegatele care veneau cu cifre și contracte, nu cu discursuri abstracte.
Băcia anului 1958 arăta altfel față de satul din amintirile ei: două școli cu 7 clase, cămine culturale, bibliotecă, grădiniță, dispensare, o întovărășire cu 325 de familii și 518 hectare, contracte cu statul pentru grâu, porumb și cartofi. „Azi sunt tânără, căci trăiesc într-o țară tânără, și sunt fericită”, a spus ea, citată de revista Femeia..
Gospodăria colectivă ce urma să fie înființată la Băcia ar fi purtat numele „Dr. Petru Groza”