Pamfil Șeicaru a fost jurnalist, editorialist, pamfletar și om politic, una dintre figurile cunoscute ale presei românești din perioada interbelică. Numele său este legat în primul rând de cotidianul „Curentul”, pe care l-a fondat în 1928 și pe care l-a condus până în august 1944.
S-a născut la 18 aprilie 1894, în județul Buzău. Locul exact al nașterii apare diferit în lucrările biografice, fiind menționate Beceni, Tăbărăști sau, mai general, Buzău. A urmat școala la Buzău, Tecuci și Bârlad, unde a absolvit Liceul „Gheorghe Roșca Codreanu”, apoi a studiat Dreptul la București și a obținut licența.
În timpul Primului Război Mondial a participat la lupte ca ofițer al Regimentului 17 Infanterie din Turnu Severin. Experiența frontului a rămas prezentă în scrierile sale și în preocupările de mai târziu.
Pentru faptele de arme a primit Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a, în 1918, precum și Crucea de Război franceză.
Activitatea jurnalistică și profesională
Pamfil Șeicaru a debutat în presă înaintea Primului Război Mondial. În 1911 publica în revista „Freamătul” din Tecuci, sub numele Pamfil Popescu-Șeicaru.
După război s-a implicat tot mai mult în gazetărie. În 1919 a editat revista „Hiena”, apărută la București și apoi la Cernăuți, a lucrat la publicația „Bucovina”, iar în 1921 a editat cotidianul „Ora”. A colaborat și la revista „Gândirea”, una dintre publicațiile culturale influente ale epocii.
În 1923 a devenit redactor-șef al ziarului „Cuvântul”. Articolele sale de fond, comentariile politice și stilul polemic i-au consolidat rapid poziția în presa bucureșteană. Un an mai târziu a fost ales președinte al Sindicatului Ziariștilor.
Activitatea sa nu s-a limitat la presă. Șeicaru a intrat și în politică și a fost ales deputat independent în Parlamentul României în 1928, 1931 și 1933.
„Curentul”, ziarul fondat în 1928
La 11 ianuarie 1928 a apărut la București primul număr al ziarului „Curentul”. Pamfil Șeicaru a fost fondatorul și directorul publicației, iar numele său a devenit aproape inseparabil de cel al cotidianului.
„Curentul” s-a impus într-un timp relativ scurt printre ziarele importante ale Capitalei. Publicația acorda un spațiu larg politicii interne și externe, economiei, vieții sociale și comentariului de actualitate. Șeicaru semna frecvent articolul de fond, iar tonul ziarului reflecta în mare măsură propriile sale poziții.
În redacție sau în paginile publicației au apărut, în diferite perioade, nume precum Cezar Petrescu, Nichifor Crainic, Dragoș Protopopescu, Romulus Dianu, Ioachim Botez și George Tutoveanu.
Ziarul și-a dezvoltat treptat propria bază editorială și tipografică. Pe lângă ediția cotidiană au fost publicate și suplimente precum „Curentul Magazin”, „Curentul pentru copii și tineret” și „Almanahul ziarului Curentul”.
Orientarea politică a publicației a fost de dreapta și a devenit, în anumite perioade, puternic naționalistă și antisovietică. Tonul editorial era combativ, iar campaniile desfășurate împotriva unor oameni politici, societăți comerciale sau grupuri economice au provocat numeroase conflicte.
Șeicaru a fost unul dintre cei mai polemici gazetari ai epocii. Adversarii săi l-au acuzat inclusiv că utiliza campaniile de presă pentru obținerea unor avantaje materiale. Din aceste dispute a rămas cunoscută formula „șantajul și etajul”, folosită împotriva sa în presa vremii.
Plecarea din România și viața în exil
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Pamfil Șeicaru a susținut o linie pronunțat antisovietică. „Curentul” a sprijinit participarea României la războiul împotriva Uniunii Sovietice și a publicat numeroase comentarii favorabile continuării luptei pe Frontul de Est.
Șeicaru a părăsit România la 12 august 1944, cu puțin timp înainte de schimbarea de regim de la 23 august. „Curentul” și-a încetat apariția la București în aceeași lună, ultimul număr al seriei fiind datat 20 august 1944.
După înlăturarea regimului Antonescu, mai mulți ziariști care au susținut politica de război au fost anchetați și trimiși în judecată. Pamfil Șeicaru, aflat deja în străinătate, a fost judecat în lipsă în procesul ziariștilor din 1945.
La 4 iunie 1945, Tribunalul Poporului l-a condamnat la moarte în contumacie. Sentința a fost pronunțată pentru activitatea sa publicistică și politică din timpul războiului. Averea i-a fost confiscată.
După plecarea din țară, Pamfil Șeicaru a trăit în mai multe state europene. O perioadă îndelungată s-a stabilit în Spania, mai întâi la Palma de Mallorca, apoi la Madrid.
A continuat să publice articole și volume despre România, comunism, Uniunea Sovietică și relațiile internaționale. A rămas activ în mediile exilului românesc și a urmărit îndeaproape evoluțiile politice de la București.
Printre lucrările publicate în străinătate se numără „Pax Americana o Pax Sovietica”, „Istoria partidelor Național, Țărănist și Național-Țărănesc” și „La Roumanie dans la Grande Guerre”, alături de alte texte dedicate istoriei politice și relațiilor României cu Uniunea Sovietică.
În 1966, pedeapsa primită în 1945 a fost grațiată prin Decretul Consiliului de Stat nr. 977. Grațierea a înlăturat executarea pedepsei, fără a anula sentința pronunțată de Tribunalul Poporului.
În anii următori au existat contacte între jurnalist și reprezentanți ai regimului comunist de la București. În august 1977, după mai bine de trei decenii de absență, Pamfil Șeicaru a venit pentru câteva zile în România. Vizita s-a desfășurat discret și a fost supravegheată de autoritățile comuniste.
În ultima parte a vieții s-a stabilit în Republica Federală Germania. În 1978 a reluat la München apariția ziarului „Curentul”, încercând să continue în exil publicația pe care a fondat-o la București cu o jumătate de secol înainte.
Pamfil Șeicaru a murit în octombrie 1980, în Republica Federală Germania. În privința datei și locului exact al morții există diferențe între lucrările biografice: apar atât data de 21 octombrie și München, cât și data de 20 octombrie și Dachau.
Cronologie
- 1894 – se naște în județul Buzău.
- 1911 – debutează în revista „Freamătul” din Tecuci.
- 1916–1918 – participă la Primul Război Mondial ca ofițer.
- 1918 – primește Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a.
- 1919 – editează revista „Hiena”.
- 1921 – editează cotidianul „Ora”.
- 1923 – devine redactor-șef al ziarului „Cuvântul”.
- 1924 – este ales președinte al Sindicatului Ziariștilor.
- 11 ianuarie 1928 – apare primul număr al ziarului „Curentul”.
- 1928 – este ales deputat în Parlamentul României.
- 1931 – obține un nou mandat de deputat.
- 1933 – este ales din nou în Parlament.
- anii 1930 – ridică Mănăstirea „Sfânta Ana” de la Orșova.
- 12 august 1944 – părăsește România.
- 20 august 1944 – încetează seria bucureșteană a ziarului „Curentul”.
- 4 iunie 1945 – este condamnat la moarte în contumacie.
- 1966 – este grațiat prin Decretul nr. 977.
- august 1977 – revine pentru câteva zile în România.
- 1978 – reia apariția „Curentului” la München.
- 1980 – moare în Republica Federală Germania.