Războaiele daco-romane au fost conflictele militare purtate între Imperiul Roman și regatul dac în ultimele decenii ale secolului I și la începutul secolului al II-lea d.Hr. Confruntările au atins faza decisivă în timpul împăratului Traian, care a condus două războaie împotriva regelui Decebal, în anii 101–102 și 105–106. Al doilea război s-a încheiat cu ocuparea centrului politic al regatului dac, moartea lui Decebal și transformarea unei părți a teritoriilor cucerite în provincia romană Dacia.
Conflictele din vremea lui Traian au fost precedate de războaiele dintre daci și romani din timpul împăratului Domițian, când puterea regatului condus de Decebal devenise una dintre principalele probleme militare ale Romei la Dunărea de Jos. Aceste confruntări și pacea încheiată la sfârșitul anilor 80 au creat contextul politic și militar în care s-au desfășurat ulterior campaniile lui Traian.
Conflictul cu Imperiul Roman în timpul lui Domițian
În anii 80 ai secolului I, confruntările dintre daci și Imperiul Roman s-au intensificat. Potrivit sintezei din Oxford Classical Dictionary, dacii au obținut victorii împotriva romanilor în timpul domniei lui Domițian: guvernatorul Moesiei, Oppius Sabinus, a fost ucis în anul 85, iar prefectul pretoriului Cornelius Fuscus a murit în cursul unei expediții romane din anul următor. În anul 88, o armată romană a obținut, la rândul ei, o victorie împotriva dacilor la Tapae.
Situația de pe alte frontiere ale Imperiului l-a determinat însă pe Domițian să încheie pace cu Decebal. Regele dac a fost recunoscut drept conducător aliat Romei și a primit sprijin financiar și tehnic roman. În acest fel, conflictul a fost încheiat fără desființarea regatului dac.
În anii următori, raporturile create prin această pace au rămas o problemă pentru autoritățile romane. Cassius Dio, principala sursă literară pentru campaniile lui Traian, afirmă că împăratul era nemulțumit de sumele plătite dacilor și considera că puterea acestora continua să crească. Cercetarea modernă pune războaiele lui Traian într-un context mai larg, care cuprinde securitatea frontierei dunărene, raporturile stabilite în timpul lui Domițian și obiectivele politice și militare ale noului împărat.
Primul război al lui Traian împotriva dacilor
Primul război dintre Traian și Decebal a început în 101. Armata romană a trecut Dunărea și a înaintat în teritoriile controlate de regatul dac. Columna lui Traian deschide relatarea vizuală a campaniei tocmai cu pregătirile militare, traversarea fluviului și marșul trupelor spre interiorul Daciei. Site-ul oficial dedicat monumentului, administrat de autoritățile italiene pentru patrimoniu, datează primul război în anii 101–102.
Una dintre confruntările documentate de izvoarele literare a avut loc la Tapae. Cassius Dio relatează că Traian a continuat înaintarea în pofida unui mesaj prin care burii și alți aliați ai dacilor îl îndemnau să renunțe la campanie. Bătălia a provocat pierderi de ambele părți, iar ofensiva romană a continuat.
Campania nu a constat într-o singură confruntare decisivă. Armata romană a ocupat poziții fortificate, iar izvoarele menționează capturarea unor arme și mașini de război, inclusiv a unui stindard pierdut anterior de armata lui Cornelius Fuscus. Presiunea militară romană l-a determinat în cele din urmă pe Decebal să accepte negocierile.
Pacea din 102 a impus regatului dac condiții severe. Potrivit lui Cassius Dio, Decebal trebuia să predea arme și mașini de război, să restituie dezertorii romani, să demoleze fortificații, să renunțe la teritorii ocupate și să urmeze politica de alianțe a Romei. Trupele romane au rămas în mai multe puncte din teritoriile aflate sub controlul lor. După încheierea campaniei, Traian s-a întors în Italia, a celebrat triumful și a primit titlul de Dacicus.
Între cele două războaie
Pacea din 102 nu a avut caracter definitiv. Cassius Dio consemnează acuzațiile formulate împotriva lui Decebal: regele ar fi refăcut fortificații, ar fi strâns arme, ar fi primit dezertori din Imperiu și ar fi încercat să își consolideze relațiile cu populațiile vecine. În aceste condiții, Senatul roman l-a declarat din nou inamic, iar Traian a decis să conducă personal o nouă campanie.
În perioada dintre cele două războaie a fost construit podul roman peste Dunăre de la Drobeta, asociat arhitectului Apollodor din Damasc. Un studiu publicat în International Journal of Nautical Archaeology datează realizarea monumentalului pod în anul 105 și îl leagă direct de pregătirea cuceririi finale a Daciei. Cassius Dio oferă, la rândul său, o descriere amplă a podului și a pilonilor săi.
Al doilea război daco-roman
Al doilea război a început în 105. Traian a trecut din nou Dunărea, iar operațiunile romane au urmărit înlăturarea definitivă a puterii lui Decebal. Spre deosebire de pacea negociată în 102, confruntarea din 105–106 s-a încheiat cu dispariția regatului dac condus de acesta.
Armata romană a avansat spre zona cetăților dacice din Munții Orăștiei și spre Sarmizegetusa Regia, centrul politic și religios al regatului. Columna lui Traian prezintă succesiv înaintarea romanilor, asediul Sarmizegetusei, ocuparea acesteia, retragerea unor grupuri de daci și urmărirea regelui. Aceste reprezentări constituie o sursă esențială pentru războaie, dar trebuie interpretate ca parte a unui monument oficial roman de celebrare a victoriei, nu ca o relatare neutră și literală a fiecărui episod.
Sarmizegetusa Regia a fost cucerită, iar sistemul de cetăți care susținea puterea politică a lui Decebal a fost înfrânt. Cercetările moderne confirmă rolul central al complexului fortificat din Munții Orăștiei în desfășurarea ultimei faze a cuceririi romane.
Decebal a reușit să părăsească zona capitalei, dar a fost urmărit de trupele romane. În momentul în care capturarea sa a devenit iminentă, regele s-a sinucis. Cassius Dio consemnează că trupul său nu a fost dus la Roma, ci capul lui Decebal a fost trimis acolo drept dovadă a încheierii războiului. Sinuciderea regelui este reprezentată și pe Columna lui Traian.
Transformarea Daciei în provincie romană
În urma victoriei din 106, regatul condus de Decebal a încetat să mai existe ca putere politică independentă. O parte substanțială a teritoriilor cucerite a fost organizată de romani în provincia imperială Dacia. Nu toate teritoriile locuite sau controlate anterior de populații dacice au intrat însă în componența noii provincii.
Cucerirea a modificat situația politică și militară de la nordul Dunării. În teritoriile provinciei au fost instalate trupe romane, au fost dezvoltate drumuri și așezări, iar administrația imperială a introdus instituțiile specifice provinciilor romane. În anii următori a fost întemeiată Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa, capitala provinciei romane, într-un amplasament diferit de cel al Sarmizegetusei Regia dacice.
Cassius Dio relatează și descoperirea tezaurului lui Decebal, pe care regele l-ar fi ascuns înaintea înfrângerii. Episodul face parte din tradiția antică referitoare la cucerirea Daciei, însă cantitățile exacte de aur și argint atribuite ulterior prăzii romane nu pot fi stabilite cu certitudine pe baza izvoarelor păstrate.
Columna lui Traian și izvoarele despre războaie
Cunoașterea războaielor daco-romane este îngreunată de pierderea mai multor lucrări antice care descriau campaniile. Relatarea literară de bază este cea din Cartea LXVIII a Istoriei romane a lui Cassius Dio, păstrată pentru această perioadă în formă abreviată. Ea oferă informații despre motivele campaniei, luptele de la Tapae, condițiile păcii din 102, reluarea războiului, podul de peste Dunăre și moartea lui Decebal.
O a doua categorie de izvoare este reprezentată de monumentele și inscripțiile romane. Cel mai cunoscut dintre acestea este Columna lui Traian, inaugurată la Roma în anul 113. Friza sa spiralată, cu o lungime de aproximativ 200 de metri, înfățișează cele două campanii împotriva dacilor. O reprezentare a Victoriei separă vizual episoadele primului război de cele ale celui de-al doilea.
Columna constituie o sursă iconografică excepțională pentru armata romană, fortificații, deplasarea trupelor și imaginea dacilor în arta oficială romană. Totuși, fiind un monument ridicat pentru comemorarea victoriei împăratului, reprezentările sale sunt analizate de istorici împreună cu izvoarele literare, epigrafice și arheologice, nu ca o cronică fotografică a războaielor.
Războaiele din 101–102 și 105–106 au încheiat confruntarea dintre Imperiul Roman și regatul lui Decebal și au dus la apariția provinciei Dacia. Ele sunt printre conflictele antice pentru care informația vizuală romană este neobișnuit de bogată, datorită în primul rând Columnei lui Traian, însă reconstituirea exactă a traseelor armatelor, a efectivelor și a unor episoade militare continuă să depindă de interpretarea critică a unui număr relativ redus de izvoare.