.jpg){kind=link}
Cercetătorii de la Universitatea din Marburg, Germania, au identificat urme ale unor substanțe provenite din plantele de aloe într-o mumie egipteană veche de aproximativ 2.700 de ani. Descoperirea, prezentată într-un studiu publicat în revista științifică Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), reprezintă prima dovadă obținută prin analize moleculare că aloe ar fi fost folosită în procesul de îmbălsămare din Egiptul antic.
Echipa a analizat 24 de obiecte păstrate în colecții universitare și muzeale, printre care fragmente de mumii, bandaje, resturi de substanțe folosite la îmbălsămare și două cranii mumificate. Unul dintre acestea, aflat în colecția zoologică a Universității din Marburg, a fost datat prin metoda radiocarbonului în secolul al VIII-lea î.Hr.
Analizele chimice au identificat în materialul prelevat din craniu mai mulți compuși caracteristici plantelor din genul Aloe. Substanțe asemănătoare au fost descoperite și într-un preparat medicinal din secolul al XVIII-lea, cunoscut sub numele de Mumia vera aegyptiaca, provenit dintr-o farmacie din Offenbach am Main și păstrat astăzi la Muzeul German al Farmaciei din Heidelberg.
Egiptenii foloseau numeroase ingrediente pentru conservarea trupurilor, printre care rășini de conifere, uleiuri vegetale, grăsimi animale, ceară de albine și bitum. Compoziția amestecurilor varia în funcție de perioadă și de materialele disponibile. Până la această cercetare, prezența aloe nu a fost confirmată prin analize moleculare ale substanțelor de îmbălsămare.
Descoperirea prezintă interes și pentru istoria medicinei. În Evul Mediu, în Europa se comercializau preparate obținute din mumii egiptene, considerate remedii pentru diferite afecțiuni. Unele texte medicale menționau aloe printre ingredientele asociate acestor produse, dar cercetătorii nu aveau dovezi că planta era utilizată efectiv de îmbălsămătorii egipteni.
„Noile descoperiri sugerează că această asociere ar putea avea rădăcini istorice mai vechi”, a explicat Tanja Pommerening, profesoară la Universitatea din Marburg și specialistă în istoria farmaciei și medicinei.
Cercetătorii au reexaminat și izvoarele scrise egiptene, concentrându-se asupra unei substanțe denumite ꜥnḫ-jm.j. Descrierile păstrate sugerează că termenul ar putea desemna aloe sau un extract obținut din această plantă, însă identificarea nu este sigură.
În textele istorice, denumirea „aloe” putea face referire atât la plantele din genul Aloe, cât și la un lemn aromatic provenit din arborii genului Aquilaria. Compușii identificați în laborator indică folosirea unor produse din Aloe, dar nu permit stabilirea speciei exacte.
Autorii studiului precizează că substanțele asociate aloe au fost identificate numai în două dintre cele 24 de obiecte analizate.