„Să aibă” și „să aibe” sunt două forme întâlnite în vorbirea curentă, însă numai prima este acceptată de normele limbii române literare. Potrivit Dicționarului ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române (DOOM3), forma corectă a verbului „a avea”, la conjunctiv prezent, persoana a III-a singular și plural, este „să aibă”. Varianta „să aibe”, deși folosită uneori în conversațiile obișnuite, nu este recomandată.
Corect: „Să aibă” – „Fiecare elev trebuie să aibă manualele necesare”.
Greșit: „Să aibe” – această formă nu este acceptată de norma literară.
De ce este corect „să aibă”?
„Să aibă” este forma verbului „a avea” la modul conjunctiv, timpul prezent, persoana a III-a singular sau plural. Se folosește în propoziții care exprimă, printre altele, o dorință, o posibilitate, o necesitate sau un scop.
Verbul „a avea” nu își păstrează aceeași formă la toate persoanele. La indicativ prezent spunem „el are” și „ei au”, dar la conjunctiv prezent folosim „el să aibă” și „ei să aibă”.
Fiecare copil trebuie să aibă acces la educație.
Este important ca elevii să aibă timp pentru odihnă.
Sper ca Maria să aibă succes la examen.
Organizatorii vor ca participanții să aibă toate informațiile necesare.
Aceeași formă se folosește indiferent dacă vorbim despre o singură persoană sau despre mai multe. Sunt corecte atât „El trebuie să aibă răbdare”, cât și „Ei trebuie să aibă răbdare”.
De ce este greșită forma „să aibe”?
„Să aibe” apare uneori în vorbirea familiară, dar nu face parte dintre formele admise de norma actuală a limbii române literare. DOOM3 indică pentru persoana a III-a a conjunctivului prezent forma „să aibă”.
Greșeala apare atât când vorbim despre o singură persoană, cât și când ne referim la mai multe persoane. Prin urmare, „El trebuie să aibe grijă” și „Copiii trebuie să aibe răbdare” sunt construcții nerecomandate.
El trebuie să aibe mai multă răbdare.
Copiii ar trebui să aibe timp de joacă.
Mi-aș dori ca proiectul să aibe succes.
Este bine ca fiecare să aibe o opinie proprie.
În toate aceste exemple, „aibe” trebuie înlocuit cu „aibă”. Nu este necesară nicio altă modificare a propozițiilor.
Cum se conjugă verbul „a avea” la conjunctiv prezent?
Pentru a înțelege mai bine regula, este util să observăm formele verbului „a avea” la toate persoanele.
Eu să am
Tu să ai
El / Ea să aibă
Noi să avem
Voi să aveți
Ei / Ele să aibă
Forma „aibă” este aceeași pentru persoana a III-a singular și plural. Celelalte persoane au forme distincte: „să am”, „să ai”, „să avem” și „să aveți”.
De exemplu, spunem „Vreau să am mai mult timp”, „Sper să ai succes” și „Mi-aș dori ca ei să aibă rezultate bune”.
Exemple de folosire corectă și greșită
„Să aibă” și „are” – care este diferența?
Ambele sunt forme corecte ale verbului „a avea”, dar apar în construcții diferite. „Are” este forma de indicativ prezent, persoana a III-a singular, în timp ce „să aibă” este forma de conjunctiv prezent.
În propoziția „Maria are o carte”, verbul exprimă un fapt. În schimb, „Maria trebuie să aibă o carte” arată o necesitate.
Diferența se observă și la plural: „Elevii au manuale” și „Este necesar ca elevii să aibă manuale”.
Într-o construcție precum „Vreau ca el să aibă mai mult timp liber”, nu putem înlocui „să aibă” cu „să are”. Forma verbului trebuie să corespundă modului și persoanei la care este folosit.
În ce expresii apare frecvent „să aibă”?
Verbul „a avea” intră în numeroase expresii folosite zilnic. La conjunctiv prezent, persoana a III-a, toate păstrează forma „să aibă”.
Să aibă grijă – „Sper să aibă grijă de copii”.
Să aibă dreptate – „Este posibil ca Maria să aibă dreptate”.
Să aibă răbdare – „Profesorul le cere elevilor să aibă răbdare”.
Să aibă loc – „Evenimentul urmează să aibă loc în decembrie”.
Să aibă încredere – „Este important ca oamenii să aibă încredere în propriile decizii”.
Forma rămâne neschimbată și în construcțiile negative: „să nu aibă”, „să nu aibă loc”, „să nu aibă probleme”. De asemenea, spunem „Ar fi bine să aibă”, „Este posibil să aibă” sau „Sperăm să aibă”, fără a modifica terminația verbului.
Forma corectă este „să aibă”, atât la singular, cât și la plural: „el să aibă”, „ei să aibă”. Varianta „să aibe” nu este acceptată de norma limbii române literare. Aceeași regulă se aplică și în expresii precum „să aibă grijă”, „să aibă dreptate” sau „să aibă loc”.