Daniela Claudia Nacu s-a născut în anul 1962, la Călan. A urmat cursurile Liceului de Muzică „George Enescu” din București, pe care l-a absolvit în 1980. Între anii 1980 și 1984 a studiat la Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din București.
A debutat în 1981, în emisiunea de televiziune „Șlagăre în devenire”, în cadrul căreia a interpretat melodia „Pentru primele flori”. A activat ca solistă vocală a formațiilor „Expres” și „Start”. În 1986 a devenit membră a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din Republica Socialistă România.
Tatăl ei, Petru Nacu, a fost timp îndelungat profesor la Liceul Teoretic din Călan și s-a retras din activitatea didactică în 1972. Despre acesta, artista mărturisea în 2017 că a fost „un intelectual de rasă pură”.
Artista își amintea și de Nicolae Itul, în apropierea căruia familia sa locuia, pe strada Florilor:
„La dânsul acasă mergeam și mai studiam în vacanțe. Avea pianină și o colecție impresionantă de LP-uri cu jazz.”
Profesorul Petru Nacu, în amintirile fiicei sale, Daniela Claudia Nacu
„Tata a fost un intelectual de rasă pură, care trăia înconjurat de ziare, cărți și dicționare Larousse. Citea în franceză și latină… Nu avea vocație de părinte în sensul clasic al cuvântului, lucru care i-a atras multe reproșuri nemeritate, ca și cum nu m-ar fi iubit.
M-a iubit foarte mult, dar fără acele efuziuni sentimentale obișnuite. Mi-a iubit în primul rând latura intelectuală, pe care s-a străduit să mi-o dezvolte. Tata era prototipul «savantului distrat», lipsit de simț practic sau pragmatic. Și, lăsând gluma la o parte, a fost, în multe privințe, un savant de clasă.
Odată, mama fiind ocupată în bucătărie, ne-a trimis la locul de joacă, pentru ca tata să mă dea în hinta-palinta. Îmi plăcea atât de mult și tot strigam: «Mai tare, mai tare!» Iar el, săracul, mă asculta. Până când, bineînțeles, leagănul era să se dea peste cap și am căzut din el la câțiva metri. Mi se zdrelise tot spatele pe pietriș, pe sub rochița subțire de vară.
Nu aveam mai mult de trei ani. După prima sperietură, îmi amintesc foarte clar că nu am plâns. Nu eram plângăcioasă, iar asemenea accidente fizice am avut mereu de-a lungul copilăriei, fie din cauza altora, fie din cauza mea. Genunchi juliți, arsuri cu fierul de călcat, cu care umblam când nu era voie, o celebră tumbă de pe un deal, în urma căreia m-am ales cu apă la genunchi și cu piciorul în ghips… Aprilush, așa mă numeau. Zvăpăiată.
Dar atunci cel mai speriat era sărmanul tata. Nu îndrăznea să mă ducă acasă în halul ăla. M-a luat pe cel mai ocolit drum, deși blocul era la doi pași, și mi-a cumpărat o înghețată. Însă, vrând-nevrând, trebuia să mergem acasă, pentru că venea și ora mesei.
Mama și-a pus mâinile în cap, i-au dat lacrimile și a urmat din nou șuvoiul de reproșuri: că este iresponsabil, că nu știe să se poarte cu un copil, că se pune la mintea mea…
În toate avea mama dreptate, numai că iresponsabil tata nu era. Era un copil mare. Un copil bătrân. Atâta tot.
Tot cu el stăteam amândoi lungiți pe covor, fără maiouri, ca să ne bronzăm în soarele care năvălea prin fereastra larg deschisă. Sprijiniți într-un cot, îl citeam pe Caragiale și râdeam amândoi în hohote.
Tot el mă ruga să mă uit peste tezele elevilor săi de la seral, pentru ca a doua zi să meargă la liceu împăunat precum un rege, spunându-le: «Fiica mea, care încă nici nu merge la școală, v-a corectat greșelile de ortografie…»”
Cu altă ocazie, artista mărturisea despre tatăl ei:
„Tata avea o vorbă pe care o repeta cu orice ocazie: «Regimul burghezo-moșieresc de tristă amintire». O spunea mustăcind. Cu precădere iarna, când își îmbrăca paltonul din stofă fină de lână, căptușit impecabil și întors pe dos de nenumărate ori de domnul croitor Priplata.
Acesta era un meșteșugar de modă veche, evreu maghiar, care trăia alături de sora sa într-un apartament modest, cu două camere, din Călan. Amândoi erau în vârstă și necăsătoriți.
După ce mergea la toaletă și se spăla pe mâini, tata spunea: «Am fost la SOVROM». Nu știam atunci la ce se referea exact, dar acum știu.
Nu mi-a inoculat ura față de regimul comunist. M-a făcut să-l detest și să-mi fie scârbă de anii în care au trăit ai mei și în care m-am născut.
Tata era copilul unor oameni foarte simpli din Oltenia. Era înzestrat cu o inteligență ieșită din comun, care l-ar fi putut duce pe culmile gloriei și ale carierei, dacă ar fi lingușit.
Elev sărac fiind la Liceul „Carol I” din Craiova, a meditat copii de burghezi, fără ghilimele. Era cel mai mic ca vârstă din clasă și cel mai pricăjit fizic dintre toți. Burghezia încă își dădea mâna cu sărăcia plebei, pentru că burghezia de tristă amintire mai punea accent pe educație.
Tata s-a făcut om mare și a continuat să mediteze și să predea. A devenit profesor emerit și a oferit meditații particulare gratuit. Nu i-au trebuit nici bani, nici ouă, nici găini, nici curcani și nici capete de morun. A făcut-o pentru că așa simțea și pentru că aceasta îi era vocația.
Când i s-a oferit un post diplomatic, s-a urcat pe un scaun, mic de statură cum era, și l-a refuzat public, în fața unei săli pline, cu toate consecințele de rigoare.
Tata s-a îndrăgostit de mama, s-au căsătorit și m-au adus pe lume.
Nici ea, nici el nu au beneficiat de Uniune. Ea avea origini nesănătoase. Nemțoaică, «corcitură» cu francezi.
Tata nu a lingușit. Nu mi-a inspirat ură față de regim, ci doar dispreț și mândria că sunt altfel decât cei care lingușesc.”
Date biografice
La vârsta de zece ani, Daniela Claudia Nacu a semnat muzica și scenariul musicalului „Frumoasa din pădurea adormită”. A compus muzică pentru cor, lieduri pentru mezzosoprană și pian și suite orchestrale. La vârsta de 15 ani ar fi fost admisă, în mod excepțional, ca membră supleantă a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România.
Daniela Claudia Nacu a înființat formația „Start”, alături de care a obținut, în 1986, premiul al III-lea la Concursul cântecului pentru tineret, cu piesa „Pentru anii noștri tineri, pace vrem”, precum și premiul UTC la Festivalul „București ’86”, pentru piesa „București, cetatea tinereții”.
O perioadă a cântat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În paralel, a fost profesoară de canto și corepetitoare la Școala Populară de Artă. Și-a orchestrat piesele și a interpretat partiturile de claviaturi, a participat la competiții muzicale, a susținut turnee, a fost prezentă în emisiuni de radio și televiziune și a făcut parte din jurii.
La Festivalul Internațional „București ’92” a ajuns în finală cu piesa reggae „Bătrânul ceas”. Piesa a fost interpretată în versiune bilingvă de Ovidiu Baciu, fiind ulterior reînregistrată la radio cu Mihai Balaban, precum și de Macky Zuckermany, din Trinidad și Tobago.
A compus pentru Mihaela Runceanu, căreia i-a dedicat piesa „Un destin nepieritor”, dar și pentru Marina Scupra, Natalia Guberna, Dorin Anastasiu, Mirela Voiculescu, Ioan Luchian Mihalea, Mihai Balaban, Ovidiu Baciu, Cvintetul Vocal „Luchian” și formația „Start”.
Printre compozițiile sale se numără piesa în duet „Și marea va cânta” și „Cântecul meu de pace”.
În 1993 s-a stabilit în Olanda, unde și-a continuat activitatea artistică. În 1995 a tradus în limba engleză piesa „Copii în paradis”, sub titlul „Children of Today”. Aceasta a apărut pe albumul „Love Is the Only Way”, editat de EMI Nederland.
A cântat în țările scandinave și în numeroase alte țări europene, precum și în Dubai, Curaçao, Malaezia, Cuba și Statele Unite ale Americii. Timp de șapte ani a fost profesoară de muzică la Liceul Antroposofic „Geert Groote” din Amsterdam. Tot timp de șapte ani a dirijat corul mixt „Fiejesta”, din același oraș.
Daniela Claudia Nacu s-a stins din viață în vara anului 2020, la vârsta de 58 de ani.