În decembrie 1934, primăria comunei Călan din județul Hunedoara a fost scena unui eveniment monden puțin obișnuit pentru o localitate industrială din Transilvania: cununia civilă a lui Max Auschnitt, unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri din România interbelică. Martorul mirelui era Virgil Madgearu, fost ministru de finanțe. Câțiva ani mai târziu, angajații aceleiași uzine pe care Auschnitt o controla aveau să fie judecați de Tribunalul Militar din Sibiu pentru participarea la rebeliunea legionară din ianuarie 1941.
Max Auschnitt și cununia civilă din Călan
Născut la Galați în 1888, în familia industriașului evreu Osias Auschnitt, Max Auschnitt a absolvit Academia de Înalte Studii Comerciale și de Export din Viena și a construit unul dintre cele mai mari imperii industriale private din România interbelică. Împreună cu fratele său Edgar, deținea societatea Titan-Nădrag-Călan, cu peste 4.900 de angajați în 1938, una dintre cele mai importante companii siderurgice din țară. A fost președinte al Asociației Generale de Industrie din Banat, vicepreședinte al Uniunii Generale a Industriașilor din România și senator al Camerei de Comerț și Industrie din Galați. Făcea parte din conducerea unor companii internaționale din Viena și Monaco, dar și din cea a Societății Române de Telefoane și a Băncii Chrissoveloni.
În decembrie 1934, Auschnitt s-a convertit la religia creștină catolică și s-a căsătorit cu Livia Pordea, o româncă de 20 de ani, descrisă de presa vremii drept „de o frumusețe remarcabilă”. Cununia lor civilă a fost oficiată la Primăria comunei Călan, un detaliu care a legat pentru totdeauna numele marelui industriaș de această localitate industrială.
După ceremonia civilă de la Călan, alaiul nupțial a plecat spre Timișoara, unde a ajuns la ora 4 dimineața, mergând direct de la gară la episcopia catolică. Acolo i-a întâmpinat episcopul catolic dr. Augustin Pacha, iar serviciul religios a fost oficiat în Capela palatului episcopal, asistat de canonicul dr. Matias Ferk și de directorii cancelariei dr. Weltner și dr. W. Jung.
Nunta a fost discretă, cu asistență restrânsă. Printre cei prezenți s-au numărat Augustin Pordea, avocat din Cluj și deputat de Odorhei, părinții miresei împreună cu bunica, fratele mirelui Edgar Auschnitt și directorul uzinei Călan. Martorul mirelui a fost Virgil Madgearu, economist și om politic de prim rang, fost ministru de finanțe și una dintre figurile marcante ale Partidului Național Țărănesc. Patru ani mai târziu, în noiembrie 1940, Madgearu va fi asasinat de legionari.
După 1939, Auschnitt a fost arestat și condamnat la 6 ani de închisoare, întreprinderile sale fiind „românizate” în timpul dictaturii regale și al regimului antonescian. Eliberat în 1942, a lucrat la propriile foste uzine în urma comutării pedepsei. Achitat în toamna lui 1944, a pierdut definitiv toate proprietățile în 1948, când guvernul comunist le-a naționalizat. A murit în 1957, în Statele Unite.
Rebeliunea din ianuarie 1941: angajații uzinei în fața tribunalului militar
Rebeliunea legionară din 21–23 ianuarie 1941 a însemnat confruntarea armată dintre Mișcarea Legionară și autoritatea statului antonescian. Conflictul s-a desfășurat în toată țara, inclusiv în zona industrială a Călanului.
În septembrie 1940, după abdicarea Regelui Carol al II-lea, România intrase sub conducerea Statului Național-Legionar, puterea fiind împărțită între generalul Ion Antonescu și Mișcarea Legionară condusă de Horia Sima. Coabitarea s-a dovedit rapid imposibilă. Pe 21 ianuarie 1941, legionarii au declanșat rebeliunea armată, ocupând clădiri publice și sedii de poliție în București și în alte orașe din țară. Armata loială lui Antonescu a reprimat insurecția în trei zile. În paralel cu luptele, legionarii au organizat pogromuri împotriva populației evreiești. La nivel național, peste 9.000 de persoane au fost arestate. Rebeliunea a pus capăt Statului Național-Legionar și a consolidat dictatura militară a lui Antonescu.
Tribunalul Militar Sibiu a judecat cazurile persoanelor implicate în manifestațiile armate din zona Călan–Crișeni. Din prima serie de condamnați, majoritatea erau angajați ai uzinei Titan-Nădrag-Călan: preotul Emil Timișan a primit 4 ani închisoare corecțională, la fel și Miclea Simion, funcționar CFR. Subdirectorul uzinei, Țăranu Ioan, a fost condamnat la 3 ani, inginerul Voicu Ioan la 2 ani, iar muncitorul Dănilă Ioachim la 1 an. Cel mai greu condamnat din lot a fost Petru Gheorgheoni din satul Nădăștia de Jos, în absență, la 20 de ani muncă silnică, după ce fugise în Germania.
Emil Timișan, preotul care a jurat credință regelui și a luat arma cu legionarii
Emil Timișan s-a născut la 12 februarie 1907, în satul Sâncrai, județul Hunedoara, sat care astăzi aparține de orașul Călan. A urmat școala primară în satul natal, liceul la Orăștie și Petroșani, apoi Institutul Teologic din Arad, pe care l-a absolvit între 1925 și 1927. În aprilie 1928, la doar 21 de ani, a fost hirotonit preot de Mitropolitul Nicolae Bălan, în parohia din localitatea natală.
În timpul studenției, Timișan a activat în Societatea Studenților Teologi, ținând recitaluri de versuri religioase. Tot atunci a descoperit Mișcarea Legionară, căreia i-a aderat, ajungând mai târziu șef de sector peste mai multe cuiburi.
Într-un gest care spune mult despre ambiguitatea multor simpatizanți legionari din epocă, în 1938, chiar înainte ca Regele Carol al II-lea să intre în conflict deschis cu mișcarea, arestând intelectuali apropiați precum Nae Ionescu și Mircea Eliade, preotul Timișan a trimis regelui o telegramă de omagiu. Textul, păstrat în arhive, sună astăzi ca o declarație de pocăință publică:
„Dezbrăcat pe veci de orice haină politică, voi fi adevăratul preot al bisericii lui Christos și cetățeanul desăvârșit al României noastre, condusă de M. S. Regele nostru Carol al II-lea, căruia Îi doresc sănătate și putere de muncă de la Dumnezeu. Cu tot sufletul mă voi supune întru toate legilor țării, votând noua Constituție cu Da. Rog forurile competente administrative și bisericești să mă urmărească pas cu pas, sigur fiind că mă vor găsi la locul meu în mijlocul turmei lui Christos. Trăiască Majestatea Sa Regele Carol al II-lea. Trăiască România!”
Trei ani mai târziu, Emil Timișan se afla printre cei judecați de Tribunalul Militar Sibiu pentru participarea la rebeliunea legionară. Condamnat la 4 ani închisoare corecțională, a fost și scos din preoție. Cererea de excludere din tagma preoțească a venit din partea Barbarei Leonte din satul Batiz, care a solicitat ca Timișan, alături de preoții Măciucă Lazăr din Ocolișul Mare și Boila Ioan din Cerișor, pe care îi numea „tâlhari ordinari” care „în fruntea rebelilor îndemnându-i cu pistolul în mână ca acești rebelionari să înfrunte soldatul român” să fie scoși din preoție ca „tirani și oameni de nimica”. Cererea a fost aprobată.
Petru Gheorgheoni, de la uzina Călan la energia atomică la Montreal
Cea mai spectaculoasă traiectorie dintre toți cei implicați în rebeliunea de la Călan aparține lui Petru Gheorgheoni, născut în 1914 în satul Nădăștia de Jos, sat care aparține de orașul Călan.
Originar dintr-o familie cu șase copii, Gheorgheoni a absolvit liceul la Deva, apoi Școala Tehnică de Proiectanți din București. S-a angajat ca desenator tehnic și instructor la școala de ucenici de pe lângă uzina „Victoria” Călan, ajungând în timp șeful atelierului de proiectare. Simpatizant al Mișcării Legionare, a fost concediat după ce directorul uzinei, Coleanu Filip, l-a surprins vizitând Orăștia și întâlnindu-se cu Ion I. Moța.
În 1937, l-a cunoscut pe profesorul de matematică Ion Mărgineanu de la Liceul de Stat Petroșani și s-a încadrat într-un cuib de muncitori. În același an, ziarul România creștină din Chișinău a publicat un reportaj despre fosta sa uzină, distribuit masiv în satele din jur.
În 1940, Gheorgheoni a ajuns pentru scurtă vreme primar al comunei Strei. Din această calitate, deși simpatizant legionar, s-a opus naționalizării a trei prăvălii evreiești. Tot el a organizat una dintre vizitele Regelui Mihai I în zonă, în noiembrie 1940, când suveranul, împreună cu Regina Mamă Elena, a vizitat mai multe biserici istorice, inclusiv cea din Strei. În memoriile sale, Gheorgheoni a descris cu umor scena în care prefectul îl anunța cu scurt preaviz că vine regele:
„Păi n-a fost?” zic eu. „De data asta vine cu intenții istorice și mai ales în fieful tău, să viziteze vechea biserică de la Strei, cu picturi din secolul al 13-lea, și ai grijă să-i faci o primire regală.”
Câteva luni mai târziu, în ianuarie 1941, Gheorgheoni participa la rebeliunea legionară. Condamnat în absență de Tribunalul Militar Sibiu la 20 de ani de muncă silnică, cea mai grea pedeapsă din lotul Călan, a fugit în Germania, unde a fost internat patru ani în lagărul de la Rostock.
Povestea nu s-a oprit acolo. După 23 august 1944, s-a înrolat în Armata Națională, iar în iarna lui 1945 a fost parașutat înapoi în România, împreună cu alți simpatizanți legionari, pentru a culege informații și a organiza acte de sabotaj în spatele frontului sovietic.
În 1947, Gheorgheoni a fugit în Franța, unde și-a finalizat studiile superioare la Universitatea din Paris. A emigrat ulterior în Canada, stabilindu-se la Montreal, unde a lucrat în domeniul energiei atomice. A murit în 1993, în același an în care și-a publicat memoriile la București, sub titlul Năzuințe și deznădejdi. Tragedia tineretului în epopeea neamului.
Fratele său, Traian, învățător în Ghelari și mai târziu jurist, a fost urmărit și condamnat politic din cauza simpatiilor legionare ale lui Petru. Cicerone Ionițoiu, scriitor și deținut politic, l-a confundat în dicționarul său pe Traian cu Petru.
Călanul industrial interbelic a oferit, în mai puțin de un deceniu, o secvență densă de istorie românească: o cununie discretă cu miniștri ca martori, o rebeliune judecată de tribunalul militar, un preot care a jurat credință regelui și a ajuns în pușcărie, un primar care a organizat vizita regală și a fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică, pentru ca mai târziu să lucreze în domeniul energiei atomice în Canada.